Sindicatele din Educație: Simulările examenelor naționale vor fi „serios perturbate”
Simulările examenelor naționale vor fi „serios perturbate”, au anunțat marți reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și au anunțat că peste 73.000 de angajați din învățământ au decis să nu participe la aceste testări.
„În urma referendumului organizat de FSLI și FSE Spiru Haret, rezultatele arată un nivel uriaș de nemulțumire în rândul angajaților din învățământ. Peste 73.000 de angajați (peste 50% din profesorii membri de sindicat) au decis prin semnătură să nu participe la simulările examenelor naționale. Peste 40.000 de colegi (aproximativ 28%) au optat direct pentru grevă în această perioadă!”, au anunțat, marți, liderii celor două federații sindicale din preuniversitar.
Potrivit acestora, în unitățile de învățământ în care un număr mare de profesori au semnat pentru neparticipare, inspectoratele școlare ar recurge la practici abuzive pentru a asigura organizarea simulărilor.
„În aceste situații, inspectoratele măresc nejustificat numărul de elevi din săli și reduc numărul membrilor din comisii, încălcând flagrant procedurile”, susțin reprezentanții sindicatelor.
„Respectăm și susținem decizia fiecărui coleg: atât a celor care trag un semnal de alarmă prin neparticipare, cât și a celor care au ales să se implice în organizarea simulărilor. Ministerul Educației și Guvernul României trebuie să înțeleagă: neparticiparea la simulări este doar pasul premergător unui protest de amploare programat la finalul anului școlar, exact în perioada examenelor naționale propriu-zise!”, au transmis reprezentanții sindicatelor din învățământul preuniversitar.
Tribuna Învățământului