Şcoala Gimnazială Nr. 117 are o veche colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Departamentului Kadıköy – Istanbul, începută în 2009, în domeniul Proiectelor Educaţionale Interculturale tip Sister Schools.
În luna noiembrie 2013, cu ocazia deplasării la Istanbul a unei delegaţii din România în cadrul Proiectului „Căi de îmbunătăţire a Educaţiei timpurii”, a avut loc o discuţie cu inspectorul general adjunct-coordonator de proiecte europene. Acesta a exprimat dorinţa conducerii Inspectoratului Şcolar al Departamentului Kadikoy de a continua şi extinde proiectele tip Sister Schools cu instituţii de învăţământ din Bucureşti şi din ţară, atât în domeniul învăţământului primar, gimnazial şi liceal, precum şi în domeniul educaţiei timpurii din grădiniţe. Discuţii au avut pe tot parcursul anului 2014, via e-mail şi Skype. În acest scop, Şcoala 117 a coagulat un Consorţiu Educaţional român-1* care, împreună cu partenerul turc, să deruleze Macroproiectul European denumit: „Educaţia – o cale spre o Europă unită”, având ca obiectiv principal organizarea unui sistem de Proiecte educaţionale interculturale de tip „Sister Schools” între şcoli şi licee din România, respectiv Istanbul, pe perioada anilor şcolari 2014-2015 – 2015-2016.
Consorţiul educaţional în cauză a fost constituit din:
• Şcoala Gimnazială Nr. 117, Sector 6 Bucureşti – Iniţiator şi Coordonator de proiect;
• Facultatea de Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Dimitrie Cantemir, Bucureşti;
• Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov;
• Şcoala Gimnazială Ghimbav, jud. Braşov;
• Liceul Andrei Mureşanu, Braşov;
• Şcoala Gimnazială Aurel Mosora, Sighişoara, Judeţul Mureş.
Totodată, Şcoala 117 a coagulat un Consorţiu Educaţional 2* care, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Departamentului Kadıköy, să deruleze Macroproiectul European denumit: „Educaţia timpurie – căi de perfecţionare“ având ca obiectiv principal organizarea unui sistem de Proiecte educaţionale tip Sister Schools între grădiniţe din România, respectiv Istanbul, pe anii şcolari 2014-2015 – 2015-2016.
Obiectivul principal al acestui Macroproiect este: Cunoaşterea strategiilor moderne de formare iniţială şi perfecţionare continuă a cadrelor didactice din grădiniţe şi şcolile primare, a managerilor din aceste instituţii. Rolul schimburilor interculturale în domeniu.
Acest Consorţiu educativ român 2* are următoarea componentă:
• Şcoala Gimnazială Nr. 117, sector 6, Bucureşti – iniţiator şi coordonator de proiect;
• Facultatea de Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Dimitrie Cantemir, din Bucureşti – coordonator ştiinţific;
• Grădiniţa Nr. 250, sector 6;
• Grădiniţa „Paradisul Piticilor”, sector 6;
• Grădiniţa Nr. 208, sector 6;
• Grădiniţa „Zâna Florilor”, sector 6;
• Grădiniţa Nr. 54 „Mihai Eminescu”, sector 5.
În finalul discuţiilor s-a căzut de acord ca o delegaţie a Inspectoratului Kadıkoy să vină la Bucureşti în perioada 8-13 decembrie 2014, pentru o primă întâlnire de proiect şi schimb concret de experienţă în acest domeniu. Programul a fost foarte apreciat de invitaţii noştri, el atingându-şi toate obiectivele la un înalt nivel calitativ.
La această întâlnire s-a hotărât ca, în perioada 2-6 martie a.c., o delegaţie comună a celor două Consorţii Educaţionale române să facă o deplasare la Istanbul, pentru a definitiva sistemul de proiecte educaţionale şi pentru a semna Acordurile de parteneriat de „Şcoli-Surori” între 10 şcoli/licee din România şi, respectiv, 10 şcoli/licee din Istanbul, precum şi 5 parteneriate similare între 5 grădiniţe din Bucureşti, respectiv Istanbul.
„Şcolile-Surori” din aceste proiecte, potrivit documentelor oficiale semnate, sunt:
1. 117 School – Primary Department + Erenköy Primary School
2. Ghimbav Secondary School + Irmak Secondary School
3. „Aurel MOSORA” Secondary School Sighişoara + Halil Türkkan Secondary School
4. Secondary School No. 193, sector 6 + Mehmet Sait Aydoslu Secondary School
5. Andrei Mureşanu High School, Braşov + Mehmet Beyazıt Health High School
6. Centrul Special de Educaţie Incluzivă Braşov + Kadıköy Rehberlik ve Araştırma Merkezi
7. Göztepe Primary School – Secondary School No. 14, Braşov
8. Melehat Şefizade Secondary School – Grigore Antipa High School, Braşov
9. Kazım Karabekir Secondary School – Secondary School No. 169, sector 6, Bucharest
10. Suadiye Hacı Mustafa Tarman high school – Economic College „Costin C. Kiriţescu”, sector 6, Bucharest, respectiv perechile de grădiniţe surori sunt:
1. Kindergarten No. 250 1. Acibadem Kindergarden
2. Kindergarten No. 250 2. Acibadem Kindergarden
3. Kindergarten: „Paradisul Piticilor” 3. Perihan Aktürk Kindergarden
4. Kindergarten: „Zâna florilor” 4. Mustafa Aykın Kindergarden
5. Kindergarten nr. 54 „Mihai Eminescu” 5. Nurettin Teksan Kindergarden
Ca urmare, în perioada menţionată, delegaţia română s-a deplasat la Istanbul, la invitaţia conducerii Inspectoratului Şcolar Kadıköy . Reprezentanţii părţii române au fost:
1. Constantin Hărăbor – autor şi coordonator al celor două macroproiecte;
2. Corina Mirescu – director adjunct pentru învăţământul primar, Şcoala Gimnazială Nr. 117, sector 6, Bucureşti, şi manager al Macroproiectului: „Educaţia timpurie – căi de perfecţionare”;
3. Radu Chivarean – director Şcoala Gimnazială Ghimbav;
4. Nicolae Cioc – director Liceul Andrei Mureşanu, Braşov;
5. Daniela Ciucan – director Şcoala Gimnazială Aurel Mosora, Sighişoara;
6. Ştefan Militaru – consilier juridic Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret şi delegat al revistei Tribuna ~nvăţământului.
Am fost extrem de plăcut impresionaţi de modul în care reprezentanţii partenerilor turci ne-au întâmpinat, dar şi de felul în care colectivele de copii şi cadre didactice din cele 15 unităţi de învăţământ vizitate s-au bucurat şi s-au pregătit pentru vizita noastră.
Programele artistice, prezentările de proiecte şi programe pe care fiecare şcoală turcă parteneră le desfăşoară, discuţiile libere, purtate atât la nivel formal, cât şi informal, despre problematica actului educaţional din cele două ţări, panourile atent pregătite, în care erau detaliate aspecte din viaţa celor două „şcoli-surori”, drapelul României care nu a lipsit din niciuna dintre unităţile vizitate, toate acestea ne-au făcut să simţim şi să trăim la fel, ca o singură entitate, transfrontalieră, dedicaţi toţi unui singur ideal: identificarea unor forme noi de colaborare în vederea găsirii de modalităţi eficiente, moderne de desfăşurare a actului educaţional, în favoarea beneficiarului primar (copilul, elevul, tânărul).
Pe parcursul celor 5 zile, cât a durat această vizită, în afara faptului că au fost semnate 15 protocoale de colaborare tip şcoli-surori, s-au definitivat şi programele de activităţi ale celor două macroproiecte educaţionale pentru viitorii doi ani şcolari.
Faptul că această întâlnire de proiect şi schimb de bune practici educaţionale a fost un succes se datorează excelentei organizări concepută şi condusă direct de Doamna Esra Çıtak ÖZGENÇ – inspector şcolar general adjunct pentru învăţământul preuniversitar, secondată de dna prof. Fazilet Eda Yılmaz şi dl prof. Fuat Ugur, dar şi cu sprijinul şi implicarea nemijlocită a domnului Ömer Yahsi – inspector şcolar general. Succesul s-a datorat şi faptului că dânşii au fost secondaţi de o echipă de profesionişti inimoşi din cadrul Inspectoratului Şcolar, de directori şi profesori din şcoli, de Comitetele de Părinţi din şcolile vizitate. De aceea le mulţumim tuturor, din tot sufletul, şi pe această cale, pentru activitatea exemplară desfăşurată cu această ocazie.
Dar cel mai important şi mai plăcut lucru pentru noi a fost căldura sufletească pe care am simţit-o pe tot parcursul vizitei, de la inspectori şcolari, directori, profesori până la elevi şi părinţi, aceasta dându-ne certitudinea că ne-am făcut noi prieteni – premisa esenţială pentru traducerea în fapt a titlului macroproiectului: „Educaţia – o cale spre o Europă unită”.
Prof. Constantin HĂRĂBOR, Ştefan MILITARU
Email: tribuna@megapress.ro