Realizarea laserului de la Măgurele se modifică și se prelungește până în 2025

Foto: ELI-NP

Durata realizării laserului de la Măgurele – Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP) – s-a prelungit până la sfârșitul anului 2025. Totodată, au fost redistribuite fondurile pentru unele amenajări, dotări etc. Ca să se concretizeze noile configurări, inclusiv bugetare, a fost adoptată o hotărâre de guvern „pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP), implementat de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), aflat în coordonarea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării”.

În context, Executivul prezintă o succintă retrospectivă a investiției ELI-NP și conturează evoluția reactualizată: „Prima fază a proiectului, aferentă precedentului ciclu financiar 2007-2013, a fost realizată, obiectivele tehnice și financiare fiind atinse la nivelul anului 2015. Cea de-a doua fază se află în curs de implementare pe exercițiul financiar 2014-2020.
Astfel, pentru finalizarea cu succes a proiectului ELI-NP, institutul va trebui să instaleze componentele aferente Stadiului I livrate de Asocierea EuroGammaS, recepționate de IFIN-HH în anul 2015, și să realizeze Sistemul scalabil de producere de ioni radioactivi. Sistemul va fi instalat în clădirea gama a ELI-NP, prin reamenajarea unor spații pentru a crea condițiile necesare instalării și operării acestuia.
În acest sens, urmare a procedurii legale prin care componentele aferente Stadiului I vor reveni în proprietatea ELI-NP, se va realiza un proces complex de adaptare, instalare și punere în funcțiune a acestora, valoarea acestor lucrări fiind asigurată prin modificarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții ELI-NP.
De asemenea, având în vedere dezvoltarea strategiei științifice a institutului prin care se dorește implementarea unui nou proiect, se elimină din obiectivul de investiții ELI-NP realizarea Tunelului II și a echipamentelor aferente, sumele prevăzute anterior pentru acestea urmând a fi utilizate pentru: realizarea Sistemului scalabil de producere de ioni radioactivi, amenajarea spațiilor necesare din clădirea gama ELI-NP, inclusiv realizarea infrastructurii necesare realizării experimentelor cu Sistemul scalabil de producere de ioni radioactivi, realizarea Coșului de evacuare a efluenților gazoși și salariile personalului responsabil cu implementarea modificărilor.
Valoarea totală a investiției, aprobată în HG nr. 918/2018, nu se modifică, rămâne de 1.739.734 mii lei și include realizarea obiectivelor suplimentare.
Totodată, actul normativ prevede revizuirea duratei de execuție a proiectului prin extindere până la 31.12.2025.”

Distribuie acest articol!