mircea-dumitru-ministrul-educatieiȘcoala se află în fața unui nou început. Examenele au devenit istorie, emoțiile s-au stins deja și noul an școlar și-a deschis porțile cu trei zile mai devreme de data devenită tradițională deja, 15 septembrie. A fost o vară fierbinte, în care Ministerul Educației și-a schimbat din nou conducerea. Pe valul schimbării a fost adus în fotoliul din strada General Berthelot prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rector al Universității din București. Al câtelea ministru postdecembrist al Educației? Șirul începe să se piardă deja în negura vremii, dar cu certitudine este al treilea ministru al Educației în nici doi ani.
Noul ministru și echipa pe care și-a format-o au anunțat deja câteva măsuri bine-venite, așteptate de multă vreme de învățământul preuniversitar de la noi, sufocat în ultimii douăzeci de ani de subfinanțare, birocrație luxuriantă și politizare excesivă.
Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că rectificarea bugetară din iulie a adus Educației peste un miliard de lei, cea mai importantă sumă pe care acest minister vitregit de soartă a primit-o vreodată în ultimii 26 de ani.
Tot în această vară, ministrul Mircea Dumitru a făcut un apel către primari de a se implica mult mai activ în rezolvarea problemelor școlilor din comunitate, îndemnându-i pe aceștia la un parteneriat pentru educație, fiind pentru prima dată când un ministru al Educației invocă rolul administrației publice în buna funcționare a unităților de învățământ, și tot o premieră a reprezentat-o adoptarea Statutului elevului. Așa st@nd lucrurile, anul pare să aibă semne bune.
„Transformarea necesară în învățământul preuniversitar este una structurală”
Tot în seria noutăților se înscriu măsurile făcute deja publice de către noua echipă de la MENCS. Astfel, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc cu mai puțin de două săptămâni înainte să se audă în întreaga țară sunetul clopoțelului inaugural, ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, și secretarul de stat Monica Cristina Anisie au susținut o conferință de presă pe tema pregătirilor derulate de Minister în pers­pectiva începerii anului școlar 2016-2017. „Școala este în primul rând pentru elevi și despre elevi, a spus ministrul Mircea Dumitru. Dar, evident, trebuie făcută și de către profesori, care sunt mentori, formatori, adică cei care au grijă de dezvoltarea personalității elevilor. Transformarea necesară în învățământul preuniversitar este una structurală, de aceea îmi doresc ca în mandatul pe care îl am să începem, dacă nu cu aceste transfor­mări structurale ca atare, cel puțin cu un dialog onest, deschis, în așa fel încât să avem în viitorul apropiat un teren fertil, pe care putem să impunem aceste transformări structurale.”
„După 10 ani de intruziune politică în școală, credem că este momentul pentru reprofesionalizarea managementului școlar”
În acest perimetru se înscriu cele câteva prime măsuri adoptate în ultimele două luni: aprobarea în premieră a Statutului Elevului, acordarea de manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a, conform prevederilor legale, decontarea integrală a navetei elevilor, revizuirea cadrului legal privind combaterea segregării școlare, dezvoltarea învățământului profesional dual și profesionalizarea managementului școlar, prin organizarea de concursuri, în luna octombrie, pentru ocuparea posturilor de directori în toate unitățile de învățământ preuniversitar. Referindu-se la această măsură, ministrul Mircea Dumitru a spus: „După 10 ani de intruziune politică în școală, credem că este momentul pentru reprofesiona­lizarea managementului școlar. În luna octombrie vom organiza concursuri de directori pentru toate unitățile de învățământ, de la grădiniță la liceu. Vom trimite observatori care să se asigure de desfă­șurarea în condiții de intransigență și corectitu­dine a acestor concursuri”.
Calendarele examenelor și concursurilor naționale vor fi optimizate
O altă măsură bine-venită este aceea că în calendarul anului școlar 2016-2017 au fost corelate perioadele de vacanță și perioadele de cursuri pentru optimizarea calendarelor examenelor și ale concursurilor naționale. De asemenea, programul național „Școala Altfel” a fost flexibilizat. Acesta se va întinde pe durata a cinci zile lucrătoare, lăsând însă la decizia școlii perioada în care se va derula programul: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016,
27 februarie – 31 martie 2017 și 15 mai – 9 iunie 2017 (învățământul preșcolar și primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 și 15 mai – 9 iunie 2017 (învăță­mântul gimnazial, liceal, profesional și postliceal).
Câteva noutăți se înregistrează și în ceea ce privește examenele naționale, ale căror calendare de desfășurare au fost optimizate pentru a se evita „suprapunerile și suprasolicitarea activităților de organizare”. Astfel, prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2017 se va încheia pe 24 iulie, în timp ce a doua se va încheia pe 21 august. O altă noutate are drept finalitate descongestionarea activității din timpul vacanței de vară și constă în aceea că examenul pentru definitivare în învăță­mânt se va organiza în perioada vacanței de primăvară, adică în luna aprilie. O altă modificare, valabilă și în cazul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, vizează eliminarea preve­derii conform căreia nota finală după soluționarea contestațiilor se modifică numai în cazul în care între nota inițială și nota de la contes­tații există o diferență de minimum 0,5 puncte.
Noutăți sunt și în ceea ce privește învățământul liceal de stat. Aici, ponderea mediei din gimnaziu în calculul mediei de admitere a fost redusă cu cinci procente, de la 25% la 20%, în ideea accen­tuării importanței evaluării naționale la finalul clasei a VIII-a. De asemenea, repartizarea compute­rizată în clasa a IX-a se va realiza într-o singură etapă.
Numărul comisiilor scade de la 24 la 7: „Un profesor nu trebuie să fie preocupat să facă hârtii!”
O altă noutate extrem de importantă și de bine-venită, alături de reprofesionalizarea manage­mentului școlar în procesul de debirocra­tizare a activității din școală, o reprezintă reducerea numă­rului de comisii din cadrul unității de învățământ de la 24 la 7. „Un profesor nu trebuie să fie preocupat să facă hârtii, ci de modul în care își pregătește lecția și de modul în care se prezintă la lecție. Trebuie să nu mai avem elevi plictisiți la școală, trebuie să înțeleagă toți colegii mei, profesorii, că este momentul să-i motiveze pe elevi, să-i facă să vină cu drag la școală”, a declarat secre­tarul de stat Monica Cristina Anisie. Nu în cele din urmă, până la sfârșitul anului va fi aprobat și Codul Etic pentru învățământul preuniversitar, document care împreună cu Statutul elevului urmărește instaurarea ordinii și disciplinei în instituțiile de învă­țământ.
Trăgând linie, se poate spune că toate sunt măsuri foarte bine-venite și că, în lumina lor, direc­ția în care merge reforma pare să fie una bună. Vom vedea însă ce se va întâmpla în lunile urmă­toare, deoarece de cele mai multe ori, la noi, de la teorie la practică este cale lungă, iar drumul e presărat cu obstacole.
Marcela GHEORGHIU
 

Distribuie acest articol!