„Nu există vreo speranţă de redresare, măcar pe termen mediu, a finanţării unui sector neproductiv ca al nostru“

Interviu cu prof. Șerban Chiosan, președintele Sindicatului din Învățământ Caracal, Olt

Stimate domnule președinte, cum priviți dvs, cum privesc cadrele didactice din județul Olt măririle salariale anunțate cu multă emfază la începutul acestei luni? Sunteți mulțumiți?
Marea promisiune a actualei guvernări de mărire salarială pentru personalul din învăţământ de 80% (vezi Programul de Guvernare!) se dovedeşte a fi o mare păcăleală. A trecut termenul 1 iulie 2017, la 1 ianuarie 2018 sporurile au fost calculate prin raportare la cuantumul anterior al salariului; prin aplicarea otova a Legii-cadru nr.153/2017, s-a ajuns la situaţia ridicolă a depăşirii salariului unui profesor cu gradul didactic II de către salariul unui debutant, respectiv aproape de cel al unui necalificat. Nebuloasa creată de putere în jurul acestei legi de salarizare a personalului bugetar face ca la această dată să nu se cunoască sigur cum se aplică, ce cuantum are salariul unei persoane oarecare din sistem. Concluzia este că suntem total nemulţumiţi. Qui prodest?
Dacă de salariile promise sunteți nemulțumiți, domnule profesor, poate sunteți mulțumiți de modul în care este purtat dialogul dintre minister/guvern și sindicate…
Nu, nu, nu! De fiecare dată când a fost publicată o modificare legislativă, un act normativ emanat de a structură a guvernului, privitoare la învăţământ, a fost făcută de emitent precizarea că au fost consultate sindicatele. Eroare de comunicare!
Putem dovedi cu documente (adresele pe care Federația Sindicatelor Libere din Învățământ le-a transmis decidenţilor pe linie administrativă de validare/promulgare a celor mai sus invocate) că, fie nu am fost consultaţi, fie propunerile noastre nu au fost luate în considerare.
Ne punem retoric întrebarea: există dialog social, sau ceea ce este denumit astfel este de fapt a mimare abilă sau o sarabandă surdă şi mută?
Se intenționează din nou închiderea/comasarea de școli și grădinițe. Cum de s-a ajuns, din nou, în această situație cu care credeam că nu ne vom mai întâlni după ministeriatul lui Daniel Funeriu, domnule profesor?
Există o explicaţie! Atunci când se ajunge la fundul sacului prin golirea acestuia, destinaţia spre care ar fi trebuit orientat conţinutul trebuie reconsiderată, fie prin dispariţie,  fie prin redimensionare, fie prin inventarea alteia, ultraprioritară.
Probabil că aceasta este varianta cea mai probabilă a momentului, cu diferenţa că starea de precriză nu se datorează altora, ci alor noştri, adică şi nouă. Am fost prea încrezători în promisiuni, am fost prea toleranţi, am crezut în principiile democraţiei. Cu efectele care se văd şi pe care le îndurăm. Până când?
Domnule președinte, care credeți că este, în opinia dvs, problema cea mai gravă, aspectul cel mai dureros al educației naționale românești?
Lipsa de consideraţie a tuturor guvernărilor postdecembriste faţă de învăţământ (cu diferenţele punctuale cunoscute), reflectată în tribulaţia cvasipermanentă a legislaţiei în domeniu, subfinanţarea cronică, devenită acută, toate acestea urmate, pe cale de consecinţă, de diminuarea calităţii personalului din învăţământ şi a nivelului de pregătire a absolvenţilor noştri. Quo vadis?
Va primi Educația vreodată cei 6% din PIB, stipulați de Legea Nr 1/2011?
Speranţa, se spune, moare ultima! Grav este însă că moare şi ea. Cred că momentul acela se apropie. Şi mai grav este că nu există vreo speranţă de redresare pe termen măcar mediu a finanţării unui sector neproductiv ca al nostru.
Așa stand lucrurile, la ce să ne așteptăm în următoarea perioadă de timp?
Să vină odată primăvara, renaşterea naturii, poate a bunului simţ şi a minimei responsabilităţi pentru ţara noastră!
 Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU