Noul Plan-Cadru pentru învăţământul gimnazial a fost aprobat. Controversele continuă

După aproximativ o sută de zile de dezbateri aprinse, adesea virulente, care au antrenat, nota bene, totalitatea factorilor implicaţi ori interesaţi, inclusiv foruri ştiinţifice, în frunte cu Academia Română, sau personalităţi recunoscute, infirmând parcă un anume scepticism vizavi de proximitatea unei decizii finale, coagulante, iată că MECS a adoptat recent noul Plan-Cadru pentru gimnaziu, document, formativ, necesar şi aşteptat, ce se doreşte a da răspunsuri unor probleme acute, actuale şi de perspectivă, ale educaţiei la această vârstă, cât şi o sinteză a controverselor pe care iniţiativa şi actul în sine le-au generat. Este salutară indubitabil promptitudinea cu care Ministerul Educaţiei a acţionat după încheierea dezbaterilor publice, obştea didactică, elevii şi părinţii deopotrivă află, în sfârşit, cu emoţii fireşti, pentru ce soluţii au optat decidenţii educaţiei, mai precis ce materii vor studia gimnaziştii actuali şi viitori din multitudinea de propuneri, mai mult sau mai puţin însoţite de argumente, rezultantă a unor dezbateri neobişnuit de viguroase. Din acest punct de vedere, observaţia imediată izvorâtă din studierea noilor planuri trimite câteva repere concrete, parţial încurajatoare, începând cu disciplinele de studiu vizate punctual în proiectul de plan-cadru şi care primesc un răspuns aşişderea, limba latină va continua să figureze în planul de învăţământ ca disciplină de studiu la clasa a VII-a, urmând ca programa să adapteze conţinutul noii titulaturi. „Elemente de limba latină şi cultură romanică”, în timp ce predarea istoriei, cu două ore săptămânal la clasa a V-a, înscrie un important pas înainte după decenii de practică restrictive şi iresponsabile de diminuare a valenţelor educative supreme. Includerea Tehnologiei Informaţiilor şi a Comunicaţiilor ca materie de studiu, nouă în gimnaziu, se bucură de o incontestabilă şi unanimă adeziune din raţiuni multiple, logice şi lesne de înţeles dacă luăm în seamă finalitatea practică a cunoştinţelor şi deprinderilor asimilate de la vârstă fragedă, decizie anticipată şi de noi într-un punct de vedere anterior, în timp ce noua disciplină „Educaţia socială” pare a genera, deja, rezerve şi critici, motivate îndeosebi de specificitatea cunoştinţelor şi informaţiilor dintr-un domeniu mai greu accesibil, experienţa redusă de viaţă a elevilor şi, nu în ultimul rând, preocupările privind adaptarea conţinuturilor la particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor.
Conceptul adoptat în final de autori şi decident, MECS, de creştere a numărului de materii şi a numărului de ore săptămânal, este surprinzător dacă ne referim la cererile accentuate în dezbateri, de către părinţi, în primul rând, de evitare a suprasolicitării elevilor, concept pe care contactul cu realitatea vieţii şcolare a preadolescenţilor îl vor face criticabil în continuare datorită impactului, cert negativ, pe care cele 28-31-34 de ore săptămânal îl au asupra capacităţii fizice şi mentale.
În acest sens, deşi nutrim respect pentru stabilitatea normativă necesară în educaţie, ca şi în alte domenii, o regândire a oportunităţii ca, începând cu 1 septembrie 2017, elevi de la 10-11 ani să înveţe după un manual intitulat „Gândire critică şi drepturile copilului” sau „Educaţia interculturală” o socotim curajoasă, interesantă, chiar viabilă. Disciplinele opţionale sunt mai bine aşezate în noul Plan-Cadru, urmând a fi stabilite dintr-o paletă mai mare de teme cuprinse în patru module, educaţie pentru sănătate, educaţie pentru mediu, educaţie civică şi juridică, educaţie financiară, ponderea acestora urmând a atinge 25% din materii, iar criteriile determinante devin mai ferme şi concrete, respectiv acordul explicit al elevilor şi părinţilor, cât şi existenţa profesorilor de specialitate, altfel spus interesul elevului este prioritar.
În actuala etapă din evoluţia societăţii în ţara noastră, noul Plan-Cadru pentru învăţământul gimnazial, a cărui implementare trebuie pregătită cu competenţă şi responsabilitate, reprezintă un moment referenţial pentru istoria educaţiei.
Prof. Constantin BĂRBUŢĂ