Interviu cu prof. Ion Duţă, preşedintele Sindicatului Şcoala Prahovei
Domnule preşedinte, concursurile pentru ocuparea funcţiei de director deţin capul de afiş în momentul de faţă şi din pricină că au generat multe nemulţumiri. Care este situaţia în Prahova?
În Prahova, ca în toată ţara, concursul a demarat cu o situaţie atipică, şi anume cu respingerea înscrierii pentru 35 de candidaţi care nu au reuşit să încarce anumite documente pe platformă. În urma intervenţiei sindicatelor, ministerul a recunoscut, parţial, vina şi a făcut o derogare, permiţând candidaţilor să prezinte actele în original la Comisiile judeţene de înscriere.
În acest fel, numărul celor respinşi s-a redus cu 27. De la început trebuie să menţionez că poziţia sindicatelor a fost favorabilă susţinerii concursului pentru funcţia de director/director adjunct, pentru eliminarea sau cel puţin diminuarea semnificativă a intruziunii politicului în şcoală.
Reproşurile sindicatului în legătură cu concursul au fost multe şi au fost semnalate ministrului şi tuturor factorilor implicaţi în organizarea şi desfăşurarea concursului: stilul pompieristic de organizare; metodologia greşită şi incompletă; platforma de înscriere insuficient verificată; lipsa instruirii practice pentru procedura de înscriere; procesul greoi la proba de verificare, care a antrenat sute de persoane în acelaşi timp şi în acelaşi spaţiu; absenţa unor membri din Comisia de concurs desemnaţi de către Consiliile locale, fapt care a dus la imposibilitatea evaluării probelor scrise imediat, aşa cum prevedea metodologia de concurs.
S-a perturbat învăţământul preuniversitar prin organizarea acestor concursuri?
S-a perturbat procesul de învăţământ în sute de unităţi de învăţământ prin faptul că unele persoane înscrise în concurs, observatori din partea sindicatelor şi profesori desemnaţi de către şcoală, membri în Comisiile de examen, a trebuit să lipsească din şcoală, iar orele să fie suplinite de către altcineva, de cele mai multe ori persoane care nu erau de specialitatea respectivă.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a atras atenţia de la bun început asupra faptului că nu e bine ca aceste concursuri să se organizeze acum, ci în primăvara anului viitor. Opinia dvs. care este? În plus, există voci care susţin că nu avem de-a face cu o depolitizare, ci cu o politizare mascată a şcolii.
FSLI este vocea sindicatelor judeţene şi deci şi a mea. Consider că organizarea concursului în primăvară ar fi fost oportună din mai multe motive: nu s-ar fi bulversat procesul de învăţământ de-abia început; candidaţii ar fi avut mai mult timp la dispoziţie pentru a se pregăti.
Metodologia ar fi fost mai bine analizată şi s-ar fi eliminat măcar o parte dintre greşeli. Aş aminti un proverb românesc plin de adevăr şi înţelepciune: „Nu schimbi caii în mijlocul apei”.
În ceea ce priveşte politizarea sau depolitizarea, asta depinde de fiecare partid cum o priveşte. Sindicatul este apolitic, dar nu pot să nu observ şi să nu comentez. Înainte de alegerile parlamentare, fiecărui partid care are candidaţi i se pare că adversarul vrea să fure, să se implice în a avea directori care să îl susţină şi să aibă control asupra şcolii. Noi facem tot posibilul să nu ne amestecăm în jocul şi în lupta politică şi să slujim numai interesul învăţământului.
Întorcându-ne la şcoală, din perspectiva liderului de sindicat, cum stă învăţământul prahovean la acest început de an şcolar? Cu ce probleme se confruntă şcoala, cadrele didactice cărora le apăraţi interesele?
Învăţământul prahovean stă sub semnul aceloraşi probleme, ca întreg învăţământul din România: subfinanţarea cronică; lipsa fondurilor pentru plata sumelor din hotărâri judecătoreşti; efectele dezastruoase ale OU 20/2016 şi ale HG 582/2016, care au făcut ca veniturile unor categorii de salariaţi să se diminueze semnificativ (în speţă, contabilii şi secretarii şefi); supraaglomerarea cu elevi la clasă, mult peste normele legale prevăzute; starea deplorabilă a multor localuri de învăţământ aflate în patrimoniul şi în administrarea autorităţilor locale; nedecontarea în unele localităţi a navetei profesorilor; lipsa dotărilor cu material didactic modern; lipsa manualelor sau întârzierea livrării lor nepermis de mult în fiecare an; salariile neatractive, nemotivante şi umilitoare ale întreg personalului din învăţământ.
Guvernul condus de Adrian Cioloş se mândreşte cu faptul că este Executivul care a dat cei mai mulţi bani Educaţiei în această vară. Se simte acest lucru la nivelul şcolii prahovene, de pildă?
Este o laudă a guvernului tehnocrat, ca multe altele de altfel. Procentul alocat Educaţiei se situează şi în acest an la mai puţin decât prevede legea, adică undeva la 2,7-3% din PIB cu fondurile extrabugetare, iar legea prevede un minim de 6% din PIB. Asta spune totul despre laudele Guvernului Cioloş.
Începând cu luna septembrie a intrat în vigoare Statutul elevului. Acest document, după cum se ştie, a generat şi o sumă de reacţii negative. Ce părere aveţi dvs. despre el, atât în calitate de lider sindical, cât şi în calitate de cadru didactic?
Da, Statutul elevului a reuşit să creeze mari nemulţumiri în rândul cadrelor didactice şi chiar în rândul elevilor. Suntem de acord că un asemenea statut se impune, dar libertăţile date elevilor riscă să fie greşit înţelese şi să ducă la accentuarea atitudinii de lipsă de respect pentru şcoală în general, cât şi pentru personalul din şcoală.
În acelaşi timp, aşteptăm încă din 2011 adoptarea Statutului Cadrelor Didactice, care ar trebui să echilibreze situaţia în raport cu elevii şi cu părinţii şi care să ducă la creşterea calităţii în învăţământ, la câştigarea respectului reciproc între cei trei actori (elevi, părinţi şi personal din învăţământ).
Se vorbeşte mereu despre faptul că avem cei mai nefericiţi elevi din UE. Profesorii noştri cum sunt însă, domnule preşedinte? Fericiţi?
Noţiunea de fericire este relativă. Depinde la ce te raportezi. În opinia mea, un profesor este fericit atunci când, în ciuda tuturor condiţiilor grele de muncă, lipsurilor materiale din şcoli, a salariilor indecent de mici, reuşeşte să facă performanţă şi vede că elevii lui au reuşit în viaţă. Avem foarte mulţi profesori fericiţi din acest punct de vedere.
Un profesor este fericit când merge acasă şi vede că poate să-şi întreţină familia decent, că are bani să-şi cumpere cărţi şi materiale de specialitate, să participe la cursuri de formare profesională şi să aibă timp pentru suflet. Din păcate, fericirea lor se împleteşte cu nefericirea că statul îi umileşte de peste 26 de ani, iar umilinţa doare şi duce la nefericire şi demotivare.
Despre fericirea elevilor aş comenta numai faptul că tot de noi depinde. De noi, profesorii, părinţii şi guvernanţii. Când o curriculă mai prietenoasă va apărea, când condiţiile din şcoli vor fi decente, când părinţii lor vor putea să le ofere tot necesarul, când notele nu vor mai fi o sperietoare, când fiecare va fi stimulat să se dezvolte conform aptitudinilor lui şi când nimeni nu va fi obligat să se încarce cu cunoştinţe care nu îi folosesc în viaţă, atunci vor fi fericiţi.
Revenim însă, pe finalul interviului, la dvs., profesorii. În ce fel se poate restaura în momentul de faţă statutul cadrului didactic în ţara noastră? Statutul elevului, aşa cum arată el acum, îi ia dascălului şi ultima fărâmă de autoritate pe care o mai avea în faţa elevilor săi.
Răspunsul se află în sinteza celor de mai sus, şi anume: o nouă abordare şi viziune asupra învăţământului; stabilirea unei curricule adecvate nevoilor pieţei muncii şi realităţilor României de azi; crearea de condiţii adecvate de lucru şi o bază materială modernă; salarii decente şi motivante pentru întreg personalul din învăţământ; asumarea conceptului „Educaţia – prioritate naţională”.
Vă mulţumesc.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU
