„Niciuna dintre propunerile rectorilor nu a vizat reducerea sporului de doctorat”
Dinspre mediul universitar, reacțiile față de afirmația prim-ministrului Ilie Bolojan că reducerea sporului de doctorat a fost convenită de comun acord cu reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor sunt exprimate ferm. Nu s-a discutat acest subiect la întâlnirea de la guvern.
Prof. univ. dr. Liviu Maha, rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași: „Fiind unul dintre participanții la întâlnirea domnului premier cu reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor, pot contrazice ferm această declarație. Niciuna dintre propunerile rectorilor nu a vizat reducerea sporului de doctorat și nici nu a fost adusă în discuție o asemenea abordare ca măsură concretă avută în vedere de reprezentanții Guvernului. Din ce am discutat cu colegii din grupul de lucru constituit cu acea ocazie, nici ulterior nu au existat discuții în acest sens. Dacă au fost consultări individuale cu alți rectori, în afara acestui cadru instituțional și asumat la nivelul Consiliului Național al Rectorilor, este bine ca acest lucru să fie precizat explicit.”
Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi: „Motivarea reducerilor salariale din educație nu trebuie făcută prezentând deformat concluziile la care s-a ajuns sau, mai degrabă, nu s-a ajuns, în urma întâlnirii premierului cu Biroul Permanent al Consiliului Național al Rectorilor din ianuarie 2026. O prezentare deformată menită să justifice măsurile de reduceri salariale din învățământ. Fiind prezent la acea întâlnire, pot să afirm cu toată răspunderea că nu s-a adus în discuție nicidecum subiectul sporul de doctorat. Nici măcar nu cred că s-a pronunțat cuvântul doctorat. În fapt, nu s-a discutat de niciun spor și, implicit, nici nu s-a concluzionat ca fiind o propunere reducerea sporului de doctorat.
În acest sens, aș fi propus păstrarea sa intactă pentru pozițiile didactice de asistent universitar sau lector ori șef de lucrări și aș fi redus treptat pentru gradele didactice de conferențiar și profesor, coroborat cu nivelul de salarizare. În acest mod, ar fi putut fi protejați salarial cei care au veniturile cele mai reduse din sistemul universitar.”
Prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater: „Este un spor care merge din plafonare în plafonare. A ajuns să fie a a patra parte din suma care scrie în lege și care va produce, prin tăierea sa, efecte negative reale, vizibile. Eu văd un interes scăzut al tinerilor din România pentru doctorat. Nu că toți veneau pentru acest spor de doctorat, astăzi numit indemnizație pentru titlul științific de doctor, ci pentru că pur și simplu constată că doctoratul este analizat de către cei care ne conduc ca ceva secundar. Nu se recunoaște munca suplimentară, pregătirea suplimentară. Eu înțeleg să nu se dea celor care n-au ce de ce să primească, dar uite că acum vor să reducă. Nici nu mă așteptam la această veste proastă, dar nici nu mă așteptam să intervină să ne apere ministrul nostru, care nu e altcineva decât cel care l-a tăiat, care a acceptat tăierea. Știți bine că vorbesc de domnul Bolojan. Vom rămâne în coada Europei la numărul de absolvenți cu titluri de doctor serioase. Să nu ne gândim la acele mici abateri care au fost de-a lungul vremurilor.”
Tribuna Învățământului