Libertate sau necesitate – o falsă dezbatere într-o lume asediată

LIBERTATE SAU  NECESITATE – O FALSĂ DISPUTĂ ÎNTR-O LUME ASEDIATĂ

Este inevitabil ca, în cadrul diversității pe care o constituim ca indivizi, părerile pe orice subiect (de la apa caldă la viața în univers) să fie diferite. Totuși, în fața temelor fundamentale, rațiunea și solidaritatea ar trebui să predomine, sub semnul măcar al instinctului de conservare, dacă nu și al responsabilității față de sine și de ceilalți. Or, tocmai când este vorba de viață și de moarte, ca în vremea de azi a pandemiei, diversitatea și discordia explodează și fac țăndări o dezirabilă atitudine comună, necesară ca un zid în fața răului. De ce să se închidă școlile? Copiii au nevoie de educație. Vom avea o generație pierdută. De ce să purtăm mască? Masca ne limitează libertatea, ne pune botniță demnității. Cum să se închidă restaurantele? E firesc ca omul să se relaxeze, să stea de vorbă cu prietenii la un pahar-două. Pentru ce să se închidă piețele? De unde ne mai procurăm hrana? Dar, noi, vânzătorii, unde ne mai vindem marfa? Și așa mai departe…

În stilul acesta, deloc străin paideumei autohtone, ușor caragialesc, dacă n-ar bate în tragic, reacția unor voci mai sonore din public la gravitatea realității mută discuția pe un teren minat de o gândire suficientă, uneori la marginea absurdului. Schimbând registrul, astfel de atitudini (care acuză uneori iresponsabilitate) ne aduc aminte de versurile unui clasic. În context, elementul incriminat (varul) era un mijloc de dezinfecție, igienizare și împrospătare. Dăm cuvântul lui Topârceanu: „Când se ia câte-o măsură, / Lumea-njură / Pe agentul sanitar / Și-l întreabă fără noimă / – Ce-ai cu noi, mă, / – Pentru ce să dăm cu var?… ”

În paranteză, există și explicații ceva mai obscure pentru astfel de raportări la situație, relevante pentru diversitatea atitudinilor în fața vieții și a morții, mai ales prin implicarea altor rațiuni, exterioare fenomenului. Sub deghizarea situării principiale, cu reverberații civice, unele poziții exprimă interese de natură lucrativă. Când nu e vorba de abordări pragmatice, pasiunea obsesivă pentru contestație, ideea de a fi contra aprioric, cu atât mai mult într-o conjunctură vecină cu panica și disperarea, se explică prin alte mecanisme psihologice. Acestea acuză (pe baza cine știe căror frustrări) dorința unora de a ieși din anonimat în relieful stării de urgență, văzută ca oportunitate. În acest sens, purtătorii de cuvânt ai demnității speculează sensibilități umane augmentate sub spectrul emoției colective și uzează de argumente false, dar eficiente în direcția manipulării publicului indecis și naiv.

Totuși, analizând lucrurile în esența lor, disputa are potențialul unei dezbateri grave, de esență filosofică și morală, cu implicații politice, pe tema libertății și a demnității omului, pe de o parte, și a necesității, pe de alta. Cum să-i pui omului mască, cum să îndrăznească azi cineva să-i pună botniță? Fizic, masca îi sufocă respirația, iar, moral, îi sufocă libertatea. Or, omul este o ființă liberă, care a luptat pentru drepturile sale ori de câte ori i-au fost îngrădite, care și-a câștigat libertatea cu sânge. Mai ales azi, în era statului de drept, a drepturilor și libertăților fundamentale, limitarea libertății este un act samavolnic, de neconceput. De aici discuția alunecă de la filosofie la politică, în care este identificată sursa răului. Guvernanții sunt cei care ne pun masca, ne închid școlile și restaurantele, prelungesc starea de alertă, mai nou, ne limitează și programul nocturn, ne pun să dăm din nou declarații etc. Ei, mânați de interese suspecte, ne îngrădesc libertatea, ne transformă din ființe libere în sclavi ai unor reguli și servituți, care ne încalcă demnitatea și ne obligă să trăim în condiții umilitoare.

Desprinsă de abordarea superficială și de glisarea către politic, discuția despre libertate este, în sine, mereu actuală prin importanța temei – una constantă, fundamentală, a existenței noastre, de care depinde totul. Tema este însă abordată dintr-o perspectivă lipsită de adâncime, care pierde din vedere complexitatea întregului. Iar dezbaterea este purtată într-un cadru în care moralitatea, subminată de friabilitatea rațiunii și insuficiența lucidității, amenință să se transforme, cameleonic, ca într-un joc iluzoriu de lumini și umbre, privind mai ales prin prisma efectelor, în imoralitate. Desfășurată improvizat și cu argumente sofistice, care mută totul pe un teren prevalent principial, ignorând realitatea cu tragediile și necesitățile ei de ordin imediat – apărarea vieții înainte de orice –, discuția despre libertate devine astfel o falsă dezbatere, un exercițiu în gol, care riscă să determine atitudini contrare intereselor individuale și colective de ordin imediat. Cât despre implicarea politicului, dincolo de culoare și ideologie, probabil că orice echipă guvernamentală ar face la fel. Ne-ar îngrădi libertatea, ca să ne apere în fața răului care ne asediază. Nu există, deocamdată, altă soluție. Cei care au încercat altfel plătesc un preț mare pentru libertatea pe care nu au vrut să le-o răpească cetățenilor lor și pe care le-au lăsat-o din plin. Astăzi, înregistrează statistici alarmante și sunt nevoiți să recurgă la măsuri disperate.

Libertatea trebuie pusă însă în echilibru cu necesitatea. Desigur că libertatea constituie, ea însăși, o necesitate absolută a individului și a societății, dar necesitatea de azi este una cu totul specială, generată de starea de urgență a omului. Ea privește nevoia de apărare în fața amenințării virusului, protejarea noastră și a celorlalți, obiectivul de a rămâne vii și sănătoși. În raportul dintre libertate și necesitate, trebuie să prevaleze necesitatea. Libertatea care sfidează această necesitate este o falsă libertate, un drum presărat cu capcane mortale. Dacă masca și celelalte măsuri sunt instrumentele necesității de a ne apăra și a rămâne în siguranță, atunci trebuie să le aplicăm, fiindcă nu avem alte soluții. Să emigrăm într-un spațiu ferit de pericole, într-un paradis al libertății nu putem, pentru că un astfel de spațiu nu mai există azi pe planetă. Trăim într-o lume asediată de un rău perfid, care atacă în valuri, și trebuie să ne apărăm în fața lui. Nu masca ne restrânge libertatea, ci morbul ieșit din cotloanele infernului, virusul care terorizează și  ucide azi mai mult decât un război. Dând prioritate necesității în fața libertății, adică vieții, după eliberarea de pandemie, ne asigurăm și întoarcerea la libertate.

Revenind din orizontul ideilor în realitatea bântuită de pandemie, nimeni nu iubește masca, obiect care ne îngrădește respirația, libertatea și perspectiva asupra lumii. Nimeni nu vrea izolare în condiții de forță majoră, cei mai mulți ne dorim libertate, cu tot ce presupune aceasta. Dar cu toții ar trebui să vrem, înainte de orice, sănătate și viață, ca, ulterior, să ne bucurăm de ceea ce, temporar, pierdem acum. Ca să recuperăm ce am pierdut, adică bucuria existenței noastre trecute (pe care, de obicei, o ignoram și de care abia acum devenim conștienți), trebuie să facem sacrificii. Sacrificii posibile, suportabile, salvatoare în fața unei situații critice, fără precedent de la gripa spaniolă încoace. În acest cadru, în care pandemia evoluează paroxistic, amplificând și spaimele noastre, din două lucruri rele, trebuie să-l alegem pe cel mai mic. Răul cel mare știm care este, iar el ne pândește din umbră. Pe toți, fără discriminare. Răul cel mic („rău” în raport cu normalitatea) sunt: măștile, dezinfectantul, distanța, închiderea temporară a școlilor, piețelor, restaurantelor, limitările de circulație etc. Un rău care se va dovedi un bine pentru fiecare și pentru toți.

Cu privire la școală, nimeni cu scaun la cap nu contestă rolul educației în viața individului și a societății. Unii dintre noi chiar susținem că educația este factorul esențial al progresului personal și comunitar, șansa ieșirii din condiția noastră istorică în aspirația de a (re)deveni o civilizație europeană. Sănătatea și educația sunt, ambele, priorități absolute, dar azi, în vremuri de restriște, suntem obligați să ordonăm prioritățile. Iar educația, cu toate limitările, merge, totuși, înainte în formula online, restrânsă la o perioadă critică. Va veni și timpul când copiii se vor întoarce în clase. Sănătoși, luminoși la chip și la suflet, eliberați de măști și de spaime. La fel și profesorii lor – și ei afectați, în prezent, de pandemie, și ei victime ale molimei care terorizează o planetă întreagă. Și cu toții vom avea lumina libertății în priviri, conștienți că am făcut ce trebuie. Sperăm și ne mobilizăm sufletește către speranța că acest timp nu este foarte îndepărtat.