Interviu cu prof. Maria Pop, inspector general al ISJ Sălaj
Stimată doamnă inspector general, cum este acest început de an pentru învățământul din județul dumneavoastră? Cu ce gânduri ați pășit peste pragul dintre ani?
Fiecare început are farmecul său, conține picătura de frumusețe de care avem nevoie în orice domeniu de activitate. Fiecare început de an ne încarcă cu optimism, cu speranță și cu voința de a realiza mai mult. Învățământul, ca domeniu, nu-l putem priva de planuri, de dorința și încrederea că putem realiza proiecte constructive și benefice pentru viitor.
Am pășit pragul noului an cu gândul la ceea ce mai avem de corectat, la ceea ce îmi doresc să se întâmple bun în sistemul de educație la nivel județean. Și prima dorință este aceea de a avea mai multă unitate, să construim împreună, nu să distrugem. Și suntem pe drumul cel bun. Colegii mei au înțeles din activitatea de până acum că se poate construi. Fiecare copil care pășește pragul unității de învățământ devine în timpul anilor de studiu o construcție proprie a celor care-l formează ca om. Iar cadrele didactice de aici au format oameni frumoși, au format caractere, pentru că se ghidează după o rețetă moștenită: îmbină foarte bine tradiționalul cu modernitatea. Și consider că este un avantaj pentru noi. Nu putem progresa dacă dăm la o parte ceea ce am învățat din trecut. Avem cadre didactice cu experiență, dedicate profesiei, care aplică și acum unele tehnici de predare „furate” de la mentorii lor. Și în același timp sunt creativi și reușesc prin mijloace moderne să atragă elevii la școală. Dacă partea profesională didactică funcționează bine, partea administrativă devine doar o anexă a acesteia, de care ne ocupăm noi, echipele manageriale de la nivelul fiecărei unități de învățământ și a Inspectoratului Școlar Județean. Am încercat mereu să nu resimtă copiii nicio clipă problemele administrative, puține de altfel comparativ cu alte județe, și sper ca în acest an să avem cât mai puține disfuncționalități. Îmi doresc rezultate foarte bune la concursurile școlare, la examenele naționale și bacalaureat, astfel încât la finalul anului școlar balanța să încline spre un progres vizibil al actului educațional în Sălaj.
De asemenea, îmi doresc să avem aceeași colaborare foarte bună cu administrațiile locale, dar și cu partenerii privați care și-au pus amprenta pozitivă asupra modernizării unităților de învățământ din județ. Ne putem mândri cu laboratoare moderne, cu un învățământ care a început deja să se plieze cu necesarul forței de muncă din județ. În timp, rezultatele vor fi vizibile și cred că vom fi un model de bună practică la nivel național.
Conducerea Ministerului Educației s-a schimbat. Ce așteptați de la noua formulă de conducere?
La fel ca în orice domeniu, colaborarea și dezbaterea sunt vitale. Sunt convinsă că noua echipă de la Ministerul Educației va continua și, deopotrivă, va îmbunătăți dezbaterea privind temele majore din sistemul de învățământ, astfel încât deciziile care vor fi luate să țină cont de toți actorii complexului domeniu în care noi am ales să profesăm. Sunt sigură că inspectoratele școlare din țară și Ministerul Educației vor forma împreună o echipă care va lua cele mai bune decizii pentru elevi, pentru cadrele didactice și pentru părinți.
Destul de curând vor începe înscrierile la grădiniță. Cum stați la acest capitol? Câte locuri în grădinițe sunt disponibile pentru cei mici în anul 2015-2016 la nivelul județului? Ce trebuie să știe părinții despre aceste înscrieri pentru a se evita „ambuscadele” din anii precedenți?
La nivelul județului Sălaj nu au existat „ambuscade” în timpul derulării calendarului de înscrieri la grădiniță. Echipa de la nivelul inspectoratului școlar, alături de colegii din unitățile de învățământ, a reușit să managerieze foarte bine acest pas. Comunicarea este foarte importantă, în special cu părinții, și spun cu mândrie că acest calendar al înscrierilor s-a derulat foarte disciplinat. La fel se va întâmpla și anul acesta și nu va reprezenta o problemă punerea în aplicare a metodologiei și a calendarului înscrierilor la grădiniță, precum nici în cazul clasei pregătitoare.
Pentru anul școlar 2015-2016 avem cuprinse în planul de școlarizare peste 7.000 de locuri la grădiniță, număr suficient, încât să nu creeze nemulțumiri în rândul părinților. În eventualitatea în care vor apărea anumite probleme, ca de fiecare dată, le vom rezolva punctual.
Credem că o problemă serioasă pentru învățământul primar, la nivel național, continuă să o reprezinte și anul acesta clasa 0. Care este situația spațiilor, a mobilierului, a cadrelor didactice calificate pentru acest segment de vârstă în județul dvs.?
Cu riscul de a mă repeta, la fel ca în cazul grădinițelor, nici la nivelul clasei pregătitoare nu am întâmpinat probleme cărora să nu le găsim rezolvare. Nu avem probleme în ceea ce privește funcționarea, nici dacă ne referim la partea materială, nici la partea didactică. Și acest lucru se datorează actului managerial al directorilor unităților de învățământ. Dacă recenzarea copiilor care urmează să fie înscriși la clasa pregătitoare s-a realizat cu seriozitate maximă, apoi metodologia se aplică și calendarul este respectat, nu vor fi probleme. De la data înscrierilor până la debutul anului școlar există timp suficient pentru a pregăti unitățile de învățământ să primească în cele mai bune condiții copiii din clasa pregătitoare. Iar dacă în primul an părinții s-au împotrivit și au criticat înființarea clasei pregătitoare, acum părerile lor s-au schimbat.
Desigur, au existat dificultăți la început, însă îmi place să cred că învățăm din greșeli și nu le repetăm. Spații există și au existat încă din primul an al introducerii clasei pregătitoare, la fel și dotările necesare bunei funcționări.
Aveți situații în care acești copii de vârste foarte mici învață în săli de sport sau în alte spații neconvenționale, improprii unei astfel de activități? Știm că la nivel național a existat o sumă importantă de asemenea cazuri.
Nu avem astfel de cazuri și nici nu mi-aș dori ca elevii să învețe în astfel de condiții. Din fericire, la nivelul întregului județ ne putem mândri cu o colaborare foarte bună între instituții – administrația județeană – administrația locală – unități de învățământ. Acest aspect ne ferește de neplăceri privind funcționalitatea școlilor și grădinițelor, pentru că toți vor binele copiilor, ne dorim un act educațional desfășurat în cele mai bune condiții.
S-a rezolvat problema manualelor școlare de clasele I și a II-a în județul dumneavoastră? După ce învață acești copii în momentul de față? Vă întreb acest lucru pentru că sunt încă zone din țară în care copiii aceștia, aflați la început de drum, nu au nici în momentul de față noile manuale pe bănci, dar nici de cele vechi nu beneficiază.
Până la data de 15 decembrie 2014, la nivelul județului Sălaj, elevii din clasele I și a II-a au învățat după manualele vechi, de acestea beneficiind toți elevii. În acest moment, manualele noi primite au fost distribuite în toate școlile din județ. Este vorba despre manualele necesare la Comunicare în Limba Română (clasa a II-a), Comunicare în Limba Maternă, Matematică și Explorarea mediului, Limba modernă. Nu am primit până la această dată manualul Comunicare în Limba Română clasa I… Sper să fie rezolvată și această problemă cât mai curând.
Foarte curând vor începe și simulările la examenele naționale. Cum s-a pregătit ISJ-ul pe care îl conduceți pentru acest moment? Cât de relevante sunt aceste simulări pentru nivelul de pregătire al elevilor? Ce măsuri ați hotărât să se ia în situația în care rezultatele vor fi nesatisfăcătoare?
De obicei, acordăm importanță tuturor activităților înscrise în calendarul unui an școlar, îndeosebi bunei desfășurări a simulărilor și a examenelor propriu-zise de evaluare națională și bacalaureat. Este firesc, deoarece rezultatele elevilor sunt fructul eforturilor depuse pe parcursul anilor de elevi, de cadrele didactice, de părinți. În anul școlar 2013-2014 am avut o promovabilitate de 49,26% la simularea examenului de evaluare națională, iar la bacalaureat am avut la matematică și istorie doar 41,79% promovabilitate, respectiv 54,00% la limba și literatura română și 58,05% promovabilitate la proba de alegere a profilului. Aceste procente nu ne-au mulțumit, iar măsurile au fost imediate. Parte din măsurile luate au avut efect asupra rezultatelor obținute la examenele propriu-zise.
Sunt sigură că atât elevii, cât și cadrele didactice și părinții tratează cu mai multă seriozitate aceste simulări și sper ca anul acesta să obținem rezultate mai bune decât în anii anteriori. Consider că aceste simulări sunt benefice elevilor pentru că își testează cunoștințele în regim de examen și conștientizează din timp care le sunt lacunele. Majoritatea elevilor ajung chiar la performanțe lăudabile după simulări.
De aceea, în perioada dintre simulări și examenele propriu-zise, pregătirea pentru examenele naționale trebuie intensificată. În școlile cu rezultate mai slabe vom întreprinde activități de îndrumare și control de către echipa de inspectori școlari din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj. Se vor întocmi planuri remediale atât la nivel județean, cât și la nivelul fiecărei unități de învățământ, cu măsuri destinate creșterii calității performanțelor școlare ale elevilor din clasa a VIII-a, a XII-a/a XIII-a în anul școlar 2014-2015, și anume: monitorizarea parcurgerii integrale a programelor școlare la toate disciplinele de examen, organizarea de inspecții tematice focalizate pe disciplinele de examen în toate unitățile de învățământ și, în mod special, în acele unități care au înregistrat rezultate slabe, munca diferențiată cu elevii pentru atingerea descriptorilor de performanță care vizează nota 5, alocarea de către fiecare profesor de specialitate a unui număr mai mare de ore pentru conținuturile prevăzute în programele de examen, elaborarea la nivelul fiecărei unități de învățământ a unui grafic de pregătire a elevilor pentru examenele naționale.
Ce vă așteaptă în următoarea perioadă de timp? De fapt, care este setul de probleme care își așteaptă o rezolvare, să zicem imediată, acum, în 2015?
În perioada imediat următoare sunt cuprinse în program diverse activități și priorități. Astfel, o primă prioritate o reprezintă Proiectul Planului de școlarizare pentru anul școlar 2015-2016, apoi desfășurarea fazelor locale și județene ale olimpiadelor școlare pentru majoritatea disciplinelor de studiu. De asemenea, ne vom asigura de buna desfășurare a activităților din calendarul de mobilitate a personalului didactic, de înscrierea în învățământul primar pentru anul școlar 2015-2016, de pregătirea și organizarea simulării examenelor de evaluare națională 2015 și bacalaureat. Lista poate continua cu inspecțiile generale, tematice și de specialitate cuprinse în Graficul unic de monitorizare și control, deoarece activitatea Inspectoratului Școlar Județean Sălaj este centrată pe acestea.
În continuare vom finaliza acele activități care au termene-limită apropiate și vom implementa sau pregăti activitățile ce urmează să demareze în perioada următoare.
Principalele momente ale anului școlar curent vor fi, ca întotdeauna, examenele naționale: atât cele care implică elevii: evaluarea națională și bacalaureatul, cu cele două sesiuni ale acestora, cât și cele destinate cadrelor didactice: examenul de titularizare sau de ocupare a posturilor vacante, examenul de definitivat. Nu există niciun fel de pauză în activitatea noastră.
Deoarece în urmă cu câteva zile am pășit cu toții în noul an, în numele Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, precum și în nume personal, doresc tuturor celor implicați în educație ca în anul 2015 să aibă parte numai de bucurii, împliniri și sănătate! La Mulți Ani Tribunei Învățământului!
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU