Marcela GHEORGHIU

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a susținut, luni 4 mai, o videoconferință cu inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți și cu directorii Caselor Corpului Didactic pentru a stabili noi măsuri aplicabile în următoarea perioadă.

Astfel, în cadrul videoconferinței, a fost stabilit următorul flux cadru de lucru pentru inspectoratele școlare, unitățile de învățământ și cadrele didactice.

În acest sens, inspectoratele școlare vor monitoriza desfășurarea activităților-suport pentru învățarea online în unitățile de învățământ.

De asemenea, cu sprijinul autorităților locale, ISJ-urile și unitățile de învățământ din subordinea acestora vor lua măsuri pentru asigurarea accesului la activități de învățare pentru preșcolarii și elevii din mediile dezavantajate care nu au acces la echipamente informatice.

S-a stabilit, pe de altă parte, ca profesorii care nu au acces la tehnologie digitală să poată solicita unităților de învățământ la care predau să li se pună la dispoziție echipamentele necesare pentru desfășurarea procesului de învățământ în regim online.

În ceea ce-i privește pe elevii din anii terminali care urmează să susțină, în această vară, Evaluarea Națională și Bacalaureatul, aceștia vor beneficia de consiliere din partea unităților de învățământ, cu sprijinul consilierilor din cabinetele de psihopedagogie.

Săptămânal, Ministerul Educației și Cercetării organizează întâlniri cu inspectorii generali, pentru a le transmite acestora informațiile referitoare la școala în regim online, dar și pentru a rezolva unele situații care pot apărea în această perioadă.

Distribuie acest articol!