Educație pentru natură în Luna Plantării Arborilor
Într-o zi din Luna Plantării Arborilor (15 martie-15 aprilie), perioadă dedicată preponderent educației, o droaie de copii, adolescenți și oameni în toată firea s-au prins într-o treabă însuflețită și-n același timp chibzuită prin știință de carte și au revitalizat o palmă de loc dintr-o instituție de educație și învățătură. Formal, a fost o acțiune de plantare a unor copaci pe un teren din curtea Palatului Copiilor din Constanța. Sunt atâtea și-atâtea acțiuni de felul acesta, peste tot, de la coaste de dealuri la parcări de hipermarketuri. Cu voluntari, arbori și puieți, unelte și găleți, cu CSR și mediatizare, dar asta poate fi socotită cea mai cea mai prin simbolistica ei. Lecție de suflet i-ar putea zice cineva lipit de mirajul kitsch-ului vorbirii.
Pe scurt spus, în toiul zarvei și muncii nu glumă, și-a făcut apariția un om cu un brăduț și a rugat, cam ezitant, să i se indice un loc unde să-l planteze, încât nici să nu încurce rostul locului, nici să nu fie sortit uscării înainte să se prindă.
Omul este profesor. Nonagenar. Fondator acum vreo jumătate de secol al instituției de educație și de învățătură din jur, cu dotările, construcțiile, amenajările ei, toate la dispoziția copiilor. Profesorul Toma Mareș.

Un fel de întoarcere pe propriile urme. Întâlnire peste generații. Cu discreție și cu îndoială că ar fi posibilă vreo consonanță. Dialogul se leagă, amintirile vin. Ba vin și ceva purtători ai lor, elevi atunci, cu ani în urmă, profesori acum, statornici ai locului, ai profesiei și ai credinței în rostul lor de educatori și formatori. Prof. Emilia Manole coordonează cercul de horticultură și azi e sufletul acțiunii de plantare. Prof. Radu Fulga e în mijlocul elevilor, în atelierul de ceramică-modelaj. La cercul de dansuri populare, profesorul Mareș se prinde-n jocul pe care copiii tocmai îl repetă, îndrumați de prof. Magdolna Kastal. La bazinul de înot, prof. Rodica Macovei parcă nici nu-ndrăznește să socotească de când îl știe pe profesorul revenit, cum altfel, decât cu o amintire fugară despre construcție, instalații, emoții cu probele de funcționare. Aduceri aminte și cu sala de spectacole, teatru în toată regula, lucrată, dotată și pusă în funcțiune cândva cu tot riscul unei sancțiuni de sus de tot, de unde se ceruse amenajarea acolo de ateliere productive și nimic altceva.
„Să vă arăt și terenurile de sport… Le-am refăcut… Să vedeți și teatrul de vară…” Prof. Toma Mareș se lasă condus (să zicem că pe propriile urme?) de directorul Palatului Copiilor din Constanța, Eugen Albu. „Și serele, și căsuțele de vacanță?”, se interesează parcă-ntr-o doară profesorul doar aparent oaspete. Inevitabil, vine vorba de bani, alocări, restrângeri și răbdare. „Vrem să refacem și stadionul, pista de alergare…”
Prof. Toma Mareș ține să se știe un lucru: Palatul Copiilor din Constanța (numit cândva al pionierilor, conform vremurilor), cu toate câte se păstrează și renasc, s-a construit cu muncă depusă și chiar cu bani strânși de copiii de atunci, de părinți, de profesori, precum și cu abilitate și insistențe prin lumea locală, asta însemnând de la întreprinderi la fotbal, teatru și vecini de bloc. Mai multe, sunt scrise de prof. Toma Mareș în cartea Privind în urmă… Dulce și amar – memorii.
Tribuna Învățământului