Motivarea este metoda prin care un manager îi determină pe angajaţi să-şi stabilească o poziţie cât mai aproape de maxim. Managerii trebuie să fie preocupaţi de motivaţie, deoarece aceasta afectează performanţa. Performanţa este ţinta, motivaţia este modalitatea de a atinge ţinta. Profesia de educatoare are un statut aparte prin complexitatea şi misiunea pe care o are de îndeplinit: formarea unor personalităţi autonome, integrabile social, cu capacităţi de gândire critică, creativă şi cu un profil moral curat.
Discutând despre director – mai nou manager –, în momentul în care profesorul X a primit funcţia de conducere a unităţii, el se afla pe o scenă de teatru, cu spectatori. Unii spectatori sunt angajaţii, alţii sunt superiorii directorului, iar a treia categorie este chiar EL, directorul. Fiecare categorie are aşteptări. Managerul aşteaptă să aibă succes, să ştie să ia decizia corectă în orice moment, să-i impresioneze pe „spectatori“ cu abilităţile sale de lider. Superiorii lui aşteaptă ca el să fie docil, să respecte indicaţiile venite de la „centru“, să nu facă surprize (plăcute sau neplăcute), să nu fie prea competent (pentru că poate deveni un potenţial concurent pentru ei), dar nici prea slab (să nu le creeze probleme).
Angajaţii unităţii de învăţământ nu ştiu ce ar trebui să aştepte de la director. Unii ar dori să facă greşeli, să demonstreze că sunt mai buni decât el, alţii vor dori să îl ajute, „suflându-i în ureche“… Cei mai severi critici sunt angajaţii. Îi vor analiza hainele, coafura, comportamentul moral, deciziile etc. Dacă directorul este iertător, vor spune că este moale, dacă este ferm, vor spune că este rău intenţionat. A fi director nu este uşor. Zicala conform căreia şeful are întotdeauna dreptate şi este de neînlocuit se dovedeşte, în practică, falsă. Directorii sunt şi ei oameni, supuşi greşelilor, care se pot produce din cauza lipsei de experienţă, a personalităţii proprii care determină stilul de management, a setului de valori sau a gradului de motivaţie.
Cele mai frecvente greşeli întâlnite în activitatea managerilor cred că sunt comunicarea defectuoasă sau lipsa acesteia, ideea că „eu sunt şef, eu decid“, aroganţa funcţiei etc. Cadrele didactice nu sunt motivate să lucreze sub comanda unui manager fără personalitate, care nu poate etala puterea exemplului şi care distribuie sarcini pe care ar trebui să le îndeplinească chiar el însuşi. Este necesar ca directorul să acţioneze asupra factorilor care cresc motivaţia salariaţilor şi îi fac să fie mult mai implicaţi, mai activi.
Un prim factor motivaţional este dezvoltarea personală şi plăcerea muncii. Cadrele didactice ar trebui să urmeze cursuri de perfecţionare, să obţină grade didactice şi astfel ar creşte eficienţa, ar reduce erorile, ar scădea nivelul de stres şi în final ar creşte nivelul de loialitate şi autorespect.
Al doilea factor motivaţional este responsabilitatea. Directorul poate aloca anumite responsabilităţi (neretribuite, din păcate), ceea ce obligă cadrele didactice la eforturi suplimentare; dacă nu acorzi responsabilităţi, nu ai cum să ştii care sunt oamenii pe care te poţi baza.
Al treilea factor motivaţional este recunoaşterea. Când unui cadru didactic îi sunt recunoscute meritele reale, acesta este mobilizat şi va repeta activităţile din ce în ce mai bine. Dacă directorul laudă fără zgârcenie lucrurile bine făcute, angajaţii vor fi determinaţi să continue în acelaşi ritm. Recunoaşterea este cea mai puternică formă de motivare şi cea mai ieftină.
Deci managerul (directorul) cred că poate fi unul de succes dacă: află ce-şi doresc salariaţii; se comportă cu salariaţii aşa cum şi-ar dori să se comporte şeful său cu el; creează o atmosferă de lucru plăcută şi dezvoltă spirit de echipă; sprijină dezvoltarea personală a salariaţilor; asigură condiţii bune de muncă; simplifică la maximum birocraţia care îngreunează munca; laudă salariaţii şi nu se sfieşte să le mulţumească pentru lucrurile bine făcute; nu încurajează zvonistica.
Motivarea este vitală în orice activitate dacă dorim ca oamenii să depună efort în ceea ce fac şi să îndeplinească sarcinile cât mai eficient.
La nivelul fiecărei instituţii de învăţământ, managerul nu se poate mulţumi cu o bază teoretică bine pusă la punct referitor la motivaţie, acesta are nevoie de experienţă şi discernământ, tărie de caracter şi transparenţă. Rareori managerul va reuşi să soluţioneze problemele fără a fi considerat părtinitor sau subiectiv. În această situaţie, este obligat să depăşească reacţia, pentru a putea avea un colectiv puternic şi unit.
Prof. Maria RADU,
Grădiniţa Nr. 53, Bucureşti