Meseria de dascăl este în aparenţă uşoară. Nu prezintă nici dificultăţi şi nici riscuri foarte mari şi, tot în aparenţă, satisfacţiile obţinute din această muncă sunt la îndemâna tuturor. Intri la clasă, predai, ora următoare verifici cunoştinţele acumulate de elevi, participi la concursuri, olimpiade, serbări şcolare etc. Anul următor activităţile se repetă într-un mod în care profesia pe care o iubeai ajunge să se identifice cu un lucru banal şi obişnuit.
Există unele detalii aparent lipsite de importanţă, însă care ar trebui să joace un rol esenţial pentru fiecare dascăl atunci când transmite noi cunoştinţe elevilor.
Încercând să mă limitez de această dată strict la disciplina pe care o predau, pot afirma, cu o uşoară teamă de a fi învinovăţită de falsă modestie, că limba franceză nu reprezintă cea mai uşoară dintre limbile străine, fiind încadrată chiar în categoria celor mai dificil de înţeles. Făcând această afirmaţie, cred că este de la sine înţeles faptul că gramatica limbii franceze poate reprezenta un uşor impediment atunci când suntem puşi în faţa unor copii care se confruntă pentru prima oară cu acest tip de informaţii.
Și pentru a nu continua modul greoi în care mă exprim de cele mai multe ori, voi încerca să spun mai simplu că nu este foarte greu să predai limba franceză, greutatea intervine atunci când cei în faţa cărora te afli sunt nevoiţi să o înţeleagă. De aceea cred că trebuie să acordăm o importanţă majoră modului în care trasmitem informaţiile.
Poate părea surprinzător pentru unii, însă nu o să pun un accent atât de mare pe metodele folosite la clasă (deoarece cred că acest lucru este hotărât de fiecare dascăl în funcţie de conţinuturi şi nivelul clasei). Am să vorbesc în schimb despre corectitudinea unor conţinuturi care, deşi par lipsite de vreo importanţă, atunci când nu sunt redate aşa cum trebuie pot pune elevii în dificultatea de a le înţelege.
Pentru a da un exemplu concret, atunci când predăm elementele legate de vocabular cu privire la o temă anume este foarte greşit să scriem cuvintele fără articolul hotărât în faţă (fleur – la fleur, chambre – la chambre, tapis – le tapis etc.), având obligaţia să precizăm elevilor că este important să evite orice confuzie cu limba română în ceea ce priveşte folosirea genului.
Omiterea articolului hotărât în faţa substantivului reprezintă o greşeală gravă nu doar prin abaterea faţă de normele gramaticii limbii franceze, ci şi prin faptul că privăm elevul de o informaţie a cărei importanţă este colosală: formele genului (masculin-feminin) şi impactul acestora asupra scrierii şi vorbirii.
Trecând la una dintre cele mai serioase probleme pe care gramatica limbii franceze le ridică, şi anume verbul, trebuie să spun că nu ne este permis să omitem precizarea diferenţei care există între terminaţiile de infintiv (-er, -ir, -oir, -re) şi terminaţiile specifice fiecărei grupe (gr. I: -e, -es, -e, -ons, -ez, -ent, gr. II: -is, -is, -it, -issons, -issez, -issent,
gr. III: -s/x, -s/x, -t, -ons, -ez, -ent), primele având rolul de a încadra verbele într-una dintre cele trei grupe, iar ultimele de a participa în mod direct la conjugarea verbelor. Neprecizarea clară a acestor detalii ar duce la grave confuzii privind rolul termi­naţiilor pentru verbele aflate la indicativ prezent.
Rămânând tot în sfera verbului, dar trecând la un alt timp verbal, şi anume le Passé composé (perfectul compus), pot spune că o greşeală colosală ar fi să nu explicăm în amănunt regula de formare, mai ales ţinând cont de faptul că avem de lucru cu un timp compus şi complex prin problemele gramaticale pe care le prezintă. Prin urmare, trebuie explicat în modul cel mai clar cu putinţă grupele de verbe care se conjugă cu auxiliarul être, explicând realizarea acordurilor, explicaţii urmate de exemple edificatoare. Nici participiile trecute, care reprezintă de fapt a doua parte a regulii de formare, nu sunt de neglijat, profesorul având obligaţia să prezinte specificul acestora pentru fiecare grupă de verbe în parte.
În ceea ce priveşte viitorul simplu (le futur simple), care, deşi nu ridică mai probleme, prezintă totuşi o serie de particularităţi, regăsite în special la verbele neregulate.
Neprecizând aceste detalii, elevii ar fi tentaţi să creadă că toate verbele din limba franceză se conjugă la viitor conform regulii clasice.
Atunci când se predau tipurile de accente (ascuţit, grav, circumflex), cred că este greşit să nu se prezinte mai întâi rolul pe care acestea îl au în gramatică (pronunţarea şi schimbarea sensului cuvintelor), cât şi greşeala gravă pe care ar comite-o cineva care ar uita să le aşeze acolo unde le este locul.
Poate că acestea sunt problemele cele mai des întâlnite, însă în mod evident nu sunt singurele. Tot ceea ce poate crea ambiguităţi elevilor cred că merită eliminat din modul de a preda al fiecăruia dintre noi.
Prof. drd. Raluca COVACI, Școala Gimnazială Anghel Saligny, Banloc, Școala Gimnazială Livezile