Calendarul concursurilor naționale finanțate de MEN conține aproximativ 50 de evenimente și două anexe, în care sunt detaliate activitățile sportive și activitățile educative: 11 sunt organizate pentru elevii care studiază în limba maghiară, 3 pentru cei care studiază în limba romani. La restul au acces toți elevii din școlile patriei.
Se mai adaugă 73 de competițiile agreate, dar nefinanțate de MEN. Și multe altele. Olimpiadele școlare, concursurile de referate și comunicări știin­țifice, concursurile de creație artistică și compe­ti­țiile sportive au loc, toate, în calendarele aprobate de MEN. Cu regulamente de desfășurare aprobate și popularizate din timp.
În cazul concursurilor cu finanțare, există bugete alocate. Mărimea lor depinde de anvergura evenimentului, de numărul de participanți etc. Niciodată, cel puțin în ultimii ani, banii acordați din bugetul republican nu au fost suficienți. Din acest motiv, este de înțeles „entuziasmul” autorită­ților județene desemnate să găzduiască etapele naționale ale diferitelor concursuri. La ce dă MEN mai trebuie adăugate contribuții substanțiale.  Atragerea de fonduri începe cu contribuțiile mai mult sau mai puțin benevole ale tuturor profe­sorilor care predau specialitatea respectivă. După asta vin sponsorii și școlile care au capacități de cazare și transport. Dacă se întâmplă ca mai multe evenimente să fie organizate în același județ, avem o dilemă din care e foarte greu de ieșit.
Internatele școlilor cât de cât mai acătării devin spații de cazare pentru participanți. Oamenii veniți de la sute de kilometri stau câte patru în camere în care geamurile se închid după cum au noroc loca­tarii. Grupurile sanitare și dușurile sunt la ca­pă­tul holului. Despre încălzire ce să mai vorbim? Păi, dacă nu sunt bani! Se asigură și transportul la locul de desfășurare a concursului. Dar autocarul cu care se asigură acest serviciu este de multe ori autobuzul din dotarea școlilor de șoferi. Condițiile oferite sunt ușor de imaginat și trebuie apreciat efortul organizatorilor dacă numărul pasagerilor coincide cu numărul de locuri. Dacă nu…
Nici cu entuziasmul participanților nu stăm mai bine. Unele concursuri sunt programate în vacanța de primăvară. Este o soluție rezonabilă. Evident că într-o săptămână nu încap zeci de concursuri. Deci sunt programate etape naționale și pe parcursul anului școlar. Uneori în perioada tezelor. Cei calificați trebuie să participe! Au câștigat etapele județene și au datoria de a reprezenta județul.
Se deplasează dumnealor dintr-un capăt în altul al țării și ajung la destinație. După ore bune de drum, identifică cu dificultate locația unde sunt cazați. Bunăvoința gazdelor nu poate fi pusă la îndoială, dar aceasta nu ține nici de foame, nici de sete.
Probabil că, fiind vorba de elevi și cadre didactice, lumea s-a obișnuit cu pretenții mini­male. Așa ne-am învățat. Mai ales în ultimii ani. Sentimentul de amărăciune încercat în urma unui astfel de tratament derivă din complicitatea dintre organizatori și participanți. Unii se fac că nu bagă de seamă, iar ceilalți se prefac că au condițiile așteptate.
Consolarea vine de la recunoașterea eforturilor făcute de ambele părți. Rezultatele obținute de participanți sunt convertite în puncte. Acestea contează la dosarele întocmite în vederea partici­pării la concursuri specifice cadrelor didactice. Elevii obțin un document în plus la portofoliul personal. În rest, toate bune.
Constrângerile financiare sunt de înțeles, până la un punct. De apreciat și eforturile organiza­torilor care includ în program activități de relaxare, vizite și scurte excursii.
Mai greu de înțeles este discrepanța exagerată dintre finanțare și logistica necesară. Asigurarea unor condiții decente de cazare și masă nu este un obiectiv exagerat. Există o mulțime de situații în care lucrurile decurg normal. Probabil prin atragerea unor sponsori cu putere economică mare sau prin implicarea mai activă a comisiei de organizare se ajunge la un standard acceptabil. Dar pe lângă acestea există o altă mulțime de cazuri în care lucrurile sunt departe de ceea ce ar trebui să fie.
Când peste lipsa de finanțare, se suprapun inabilități ale organizatorilor, lucrurile arată destul de urât. Atunci se poate întâmpla ca grosul trupei să fie cazat în internatul unei școli, iar comisia de la București la un hotel relativ elegant. Se mai poate întâmpla ca participanților să li se asigure un meniu, în timp ce onor comisia beneficiază de altul. Sigur, am fost considerați balcanici de multe ori. Ce-o fi dacă mai confirmăm o dată?
Față de un asemenea mod de organizare ar trebui să protesteze chiar reprezentanții MEN. Primii. Dar niciun protest nu a fost încă înregistrat, nicăieri. Ori n-au vrut, ori n-au știut…
Rămân câteva întrebări la care trebuie căutate răspunsuri într-un interval de timp rezonabil. Răspunsurile, odată găsite, ar putea aduce sensibile îmbunătățiri în modul de organizare a concursuri­lor școlare.
Numărul competițiilor finanțate de MEN este în acord cu resursele de care dispune?
Etapele naționale sunt justificate în toate cazurile? În fiecare an? Nu ar fi posibil ca unele concursuri să se organizeze din doi în doi ani sau după un interval mai lung?
Nu ar fi mai bine, dacă nu sunt condiții pentru a organiza un eveniment în condiții decente, să se renunțe la organizarea lui? S-ar putea organiza sesiuni online sau sesiuni de postere?
 
Ioan ARDELEANU