Bugetul Educației, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate
Bugetul pe 2026 al Ministerului Educației și Cercetării a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului României: 36 de voturi „pentru” și 11 voturi „împotriva”.
Bugetul total se ridică la aproape 65 de miliarde de lei, din care domeniului educației îi revin circa 62 de miliarde de lei.
Se adaugă, potrivit prezentării făcute de ministrul educației și cercetării, Mihai Dimian, sume provenite din fomduri externe rambursabile – 484 milioane de lei și din PNRR – 5,9 miliarde de lei.
Mihai Dimian, ministrul educației și cercetării: „Este un progres care vine pe două căi. Vedem în continuare ce putem face și la rectificare, și prin atragerea de fonduri europene. În același timp, trebuie să avem grijă cum alocăm aceste fonduri, astfel încât să ajungă la cei care pot contribui la reducerea abandonului școlar.”
Ministrul Mihai Dimian accentuează că alocarea din PIB nu este de 3,03%, cum se vehiculează, ci rezultă o alocare de 4,08%, care, cu diverse sume din surse suplimentare, s-ar putea să ajungă la 4,4% sau 4,5%.
În orice caz, subliniază ministrul educației și cercetării, 5,4 miliarde de lei vor fi alocați pentru bursele studenților și elevilor, iar bugetul programului „Masă sănătoasă” va beneficia de o creștere cu 35% față de anul precedent.
Sindicatele semnalează scăderea fondului de salarii
Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret: „În momentul în care alocațiile pentru învățământ sunt 6,8% din bugetul general consolidat, atâta vreme cât prin lege erai obligat să asiguri 15% din bugetul general consolidat, cred că spune foarte mult despre atenția pe care o acordă în momentul de față clasa politică învățământului românesc. De asemenea, putem constata că, tot din acest proiect al bugetului pentru 2026, fondul de salarii scade cu peste un miliard o sută de milioane de lei.“
Tribuna Învățământului