Editurile trag un semnal de alarmă! Risc major ca anul școlar să înceapă fără noile manuale pentru liceu și pentru clasele a III-a și a IV-a
Editurile trag un semnal de alarmă! Există un risc major ca noile manuale pentru clasa a IX-a și clasele a III-a și a IV-a să nu fie disponibile la începutul anului școlar 2026-2027. Întârzierea fără precedent a lansării licitațiilor pentru manualele școlare pune, practic, în pericol, anul școlar 2026-2027. Există planuri-cadru noi, există programe noi, dar este foarte posibil să nu avem manualele necesare, chiar până la finalul anului 2026. Întârzierea demarării licitației amână în mod periculos prezența noilor manuale școlare pe băncile elevilor, iar întârzierea aprobării noului buget agravează și mai mult situația.
Noile manuale de liceu, sub semnul întrebării
„Aveam nevoie de programe școlare noi pentru continuitate cu ciclul primar și gimnazial, le așteptam, pentru liceu erau în uz manuale de aproape 20 de ani, într-o stare de uzură avansată, nici nu erau împrospătate în procentele necesare și nu mai corespundeau nici din punct de vedere al conținutului științific; era mare nevoie ca aceste programe să fie adoptate cât mai repede. S-a trenat mai mult decât era necesar și avem, în sfârșit, programele aprobate. În schimb, nu avem o viziune, o strategie finală din partea Ministerului, despre cum vor fi elaborate aceste proiecte de manuale școlare pentru liceu, începând cu clasa a IX-a, pentru că vor fi foarte multe manuale școlare, foarte multe loturi care vor fi scoase la licitație, în jur de 150 de manuale (filierele teoretică, vocațională și tehnologică) pentru clasa a IX-a, un volum foarte mare de manuale”, spune Polixeniu Anghel, directorul executiv al Uniunii Editorilor din România (UER), la emisiunea DC EDU.
Manualele ar trebui să fie gata la 1 septembrie, pentru a putea fi prezente pe băncile elevilor, la începutul noului an școlar, dar întârzierea lansării licitației face puțin posibil acest lucru: „Sincer, nu cred că vor fi gata atunci, oricât de multe eforturi vom depune. O previziune optimistă ar fi undeva la sfârșitul anului calendaristic (noiembrie, decembrie), pentru că volumul este imens și licitația încă nu este lansată”, spune directorul executiv al UER.
Există programe școlare, iar editurile așteaptă unda verde, lansarea licitației. „Din păcate, această lipsă de predictibilitate ne nemulțumește de mulți ani. Practic noi, editorii, nu știm, și nu doar despre cele de clasa a IX-a, ci la modul generic, nu știm când se va lansa licitația. Cu atât mai mult acum, când suntem la jumătatea lunii martie… Această lipsă de predictibilitate există de mulți ani în sistemul de educație românesc, în relația cu autorii și editorii; niciodată nu suntem siguri când și dacă se va lansa o licitație. Avem niște contracte-cadru pentru asigurarea manualelor școlare, care erau încheiate pentru patru ani și, din momentul achiziției, la finalul celor patru ani, ar fi putut fi lansată o nouă licitație, dar legea achizițiilor publice dă posibilitatea să se prelungească cu încă un an și, atunci noi nu suntem siguri dacă, manualele care fac obiectul acelor contracte-cadru vor fi scoase la licitație la finalul celor patru ani sau ministerul se va prevala de această posibilitate de a mai prelungi cu încă un an. La minister, lucrurile sunt finalizate, tot timpul, spre sfârșitul anului calendaristic, atunci când avem norocul, ca bugetul să fie aprobat la timp, ceea ce nu e cazul anul acesta. Și atunci licitațiile sunt lansate, cumva intempestiv, ne iau tot timpul prin surprindere, uneori chiar și în ajunul Crăciunului”, mai precizează Polixeniu Anghel.
Și în ceea ce privește caietul de sarcini, documentul după care editorii se ghidează în elaborarea manualelor, există probleme. „Din păcate, aici avem mereu o lipsă acută de timp. Termenul care ni se pune la dispoziție este atât de strâns, 60-65 de zile pentru realizarea unui proiect de manual școlar, total insuficient, pentru a prezenta proiectul atât în print cât și în varianta digitală”, mai spune directorul-executiv UER.
Manualele pentru clasele a III-a și a IV-a, în același pericol!
Nu doar prezența manualelor de clasa a IX-a pe băncile elevilor la începutul viitorului an școlar este pusă sub semnul întrebării. În aceeași situație incertă se află și manualele de clasa a III-a și de clasa a IV-a.
Și aceste manuale ar trebui să fie gata la 1 septembrie, pentru a-i putea întâmpina pe elevi, la începutul noului an școlar, dar întârzierea lansării licitației face ca acest lucru să fie puțin probabil.
În plus, absența bugetului întârzie nepermis de mult licitația, achiziția și tipărirea manualelor școlare, fiind foarte probabil ca nici elevii din clasele a III-a și a IV-a să nu aibă manuale noi la începutul anului școlar 2026-2027, așa cum ar fi normal și necesar, în cadrul reformei, care întâmpină nenumărate dificultăți și obstacole, agravate de măsurile de austeritate.
Reamintim că Metodologia de achiziție a manualelor școlare pentru învățământul preuniversitar a fost adoptată pe 2 februarie 2026 și a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 2 martie. În absența bugetului, timpul curge în defavoarea editorilor și, evident, a elevilor, care, fără noile manuale, se vor vedea nevoiți să învețe din diverse alte resurse educaționale, materiale digitale, manuale vechi, fișe de lucru pregătite de profesori.
Situația actuală, definită de mari întârzieri și de impredictibilitate în procesul de realizare a noilor manuale școlare în conformitate cu noile planuri-cadru și programe, creează blocaje și sincope grave la nivelul reformei educației în direcția calității și a eficienței la standarde europene.
Tribuna Învățământului