Elaborarea Planului-cadru pentru învățământul primar, ciclul achizițiilor fundamentale – clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a are în vedere profilul de formare al copilului care finalizează clasa a II-a, profil determinat de cele 8 domenii de competență cheie: competențe de comunicare în limba română și în limba maternă, în cazul minorităților națională; competențe de comunicare în limbi străine; competențe de bază de matematică, de științe și tehnologie; competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere; competențe sociale și civice; competențe antreprenoriale; competențe de sensibilizare și expresie culturală; competența de a învăța să înveți.
Problematica psihopedagogică a copilului aflat în perioada de trecere de la grădiniță la școală este una reală și are profunde semnificații asupra evoluției educaționale pe termen mediu și lung, în plan educațional accentuându-se interacțiunile între natura cognitivă, afectivă și fizică, cu rezultate asupra formării personalității și identității de sine a Eului.
Activitatea didactică influențează întreg sistemul psihic, are un rol formativ complex asupra mecanismelor cognitive și asupra celorlalte procese și fenomene psihice. La vârsta de 6 ani copilul se află într-o perioadă de tranziții în multiple planuri: cognitiv, afectiv, social. Această vârstă capătă dublă natură: devine punct terminus pentru educația timpurie și moment de pornire spre noi niveluri de dezvoltare a proceselor și mecanismelor psihice.
Având în vedere aceste considerente, profesorul care predă la clasa pregătitoare are un rol important în eliminarea unor bariere atitudinale cu semnificație psihologică puternică asupra desfășurării ulterioare a activității educaționale. În acest sens, se folosesc practici educaționale care promovează învățarea în rezonanță cu profilul psihopedagogic și fizic al școlarului mic:
• conținuturile predate trebuie adaptate la nivelul de înțelegere al copilului; se recomandă să se ofere probleme puțin deasupra nivelului lor actual de înțelegere;
• se recomandă să se ofere strategii alternative de rezolvare a problemelor, precum să fie încurajată „inventarea” sau descoperirea de către copii a unor soluții proprii; strategiile folosite promovează o educație individualizată, cu accentuate valențe formative, în funcție de ritmul propriu de dezvoltare al fiecărui copil, de cerințele, capacitățile și nevoile sale;
• copiii nu reușesc uneori să-și însușească anumite conținuturi din cauză că nu au strategii eficiente de învățare, astfel că este necesar să se propună noi modalități de învățare;
• strategiile folosite trebuie explicate, astfel încât copilul să înțeleagă care sunt principiile care stau la baza procedurii, de ce este corectă sau greșită o anumită strategie;
• procesul de învățare să ofere posibilitatea să repete noile concepte prin aplicarea acestora în diferite situații, sarcini sau prin relaționarea cu cunoștințele anterioare;
• explicarea conceptelor este bine să se facă prin exemple concrete, care să presupună implicarea activă a copilului;
• utilizarea de exemple variate, organizarea informației în diferite moduri, testarea frecventă reprezintă dificultăți, dar care pe termen lung conduc la înțelegerea conceptelor și menținerea cunoștințelor în memoria de lungă durată;
• așteptările învățătorului influențează performanțele elevilor, astfel că este recomandat să nu se atribuie copiilor etichete (atent, inteligent, grăbit); să facă referiri doar la comportamentul elevului într-o anumită situație;
• succesul școlar se datorează calității și cantității efortului depus; este bine ca elevii să înțeleagă acest aspect, pentru a trece mai ușor peste eșecuri și pentru a se strădui mai mult în rezolvarea sarcinilor viitoare.
Strategiile utilizate de către profesorul care predă la clasa pregătitoare, în școală, în vederea depășirii eventualelor dificultăți sunt: 1. continuitatea cadrului didactic atât în pregătirea pentru clasa I, cât și de la clasele I-IV favorizează pentru copil schimbări minore privind stilul educațional al profesorului, acesta fiind deja familiar copilului; 2. familiarizarea copilului atât cu sala de clasă, cât și cu școala solicită copilul la mai puține adaptări ulterioare; 3. conti­nuitatea temporală, fizică și administrativă între clasa pregătitoare și clasa I facilitează și continuitatea psihologică și emoțională, atitudinea unor adulți care îi influențează pe copii prin „lasă, că te duci tu la școală”, pierzându-și din semnificație; 4. păstrarea elementelor de joc atât în clasa pregătitoare, cât și în clasa I, în proporții diferite, pune bazele unei tranziții ușoare; deși se află în clasă și chiar în școală, copilul se va juca și va învăța fundamental prin joc; 5. organizarea fizică a sălii de clasă va trebui să se adapteze după principiile unei libertăți în joc și activitate, solicitând mai multe materiale intuitive și o mai slabă restricție a mișcării; 6. eventualele dificultăți pe care le poate întâmpina copilul la clasa pregătitoare pot fi ameliorate prin observarea directă a evoluției și progresului pe care îl face copilul.
Pentru toate aceste considerente, consider că organizarea clasei pregătitoare la școală este în beneficiul școlarului mic, punân­du-și amprenta în mod pozitiv asupra activității educaționale ulterioare.
 
Prof. Lilia PASCARIU, Prof. Georgeta GIURCĂ, Școala Gimnazială Elena Farago, Craiova