De ce elevii cu note bune nu progresează întotdeauna? Expertul educațional James Anderson explică
„Elevii pot avea rezultate bune fără să înregistreze un progres real” este una dintre ideile-cheie pe care expertul educațional australian James Anderson le va aduce în atenția profesorilor români, în cadrul webinarului „Cum transformăm provocările în oportunități pentru elevi”, care va avea loc sâmbătă, 14 martie, de la ora 10:00.
Autor al bestsellerului „Măiestria învățării”, James Anderson propune un model care schimbă perspectiva asupra performanței școlare: provocarea nu trebuie evitată, ci construită inteligent pentru a dezvolta autonomia și reziliența elevilor.
Evenimentul care se va desfășura online, pe Zoom, face parte din programul de formare Arta de a preda și aduce în prim-plan o temă fundamentală pentru școala contemporană: relația elevilor cu provocarea și modul în care aceasta influențează progresul real în învățare.
Modelul „Zones of Learning” (Zonele învățării), dezvoltat și popularizat de James Anderson, oferă un cadru clar pentru a înțelege diferența dintre zona de confort, zona de performanță și zona de învățare – locul în care elevii își dezvoltă cu adevărat competențele.
Webinarul va beneficia de traducere simultană în limba română, astfel încât toți participanții să poată urmări cu ușurință ideile și exemplele prezentate de James Anderson.
Înscrierile sunt disponibile până vineri, 13 martie 2026, la ora 17:00. Detalii și înscriere: https://bit.ly/4kQmhP3.
Participarea este deschisă tuturor profesorilor intereți, indiferent de disciplina predată, în limita locurilor disponibile. Cadrele didactice prezente vor primi adeverință de participare, utilă pentru portofoliul profesional.
Despre James Anderson
James Anderson este unul dintre promotorii internaționali ai conceptului de „Learnership” – învățarea ca abilitate care poate fi predată și exersată. În calitate de Certified Speaking Professional (CSP), susține conferințe și workshopuri în școli din întreaga lume, sprijinind cadrele didactice să construiască medii de învățare în care provocarea devine motor al progresului.
Despre Editura Art Klett
Editura Art Klett face parte din Grupul Klett, recunoscut pentru calitatea și relevanța pedagogică a materialelor educaționale. Astăzi, Editura Art Klett este prima opțiune a școlilor din România, apreciată pentru rigoarea conținutului și coerența abordării didactice. Oferă manuale și auxiliare pentru toate disciplinele școlare, de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a, precum și soluții digitale performante, dezvoltate în parteneriat cu organizații educaționale de prestigiu. Materialele educaționale sunt realizate de autori cu experiență la clasă, răspund celor mai înalte standarde de educație
Tribuna Învățământului