Cursuri de calificare pentru bucătari, cofetari și brutari

O nouă serie de cursuri de calificare pentru bucătari, cofetari și brutari este lansată de Academia Pangastro, organizată de Asociaţia Specialiştilor din Panificaţie şi Gastronomie PanGastRo. După cum subliniază inițiatorii, cursurile sunt „gândite pentru a răspunde nevoilor reale din piața muncii și pentru a pregăti viitorii specialiști ai industriei”.
Curs de calificare cofetar – este organizat la Brașov; începe în septembrie 2025 și are durata de 4 luni; pentru partea de teorie, cursanții beneficiază de suport de curs digital; activitatea practică include sesiuni de practică o după-amiază pe săptămână, timp de 12 săptămâni la cofetăria formatorului Robert Eisler, precum și posibilitatea de a participa la un curs de perfecționare Pangastro, inclus în program sau practică la o cofetărie aleasă de către participant.
Curs de calificare brutar – se desfășoară la Odorheiu Secuiesc; începe în septembrie 2025 și are o durată de 3 luni; partea de teorie se desfășoară online, este flexibilă, cu sesiuni adaptate programului, timp de 12 săptămâni; practica se desfășoară într-o săptămână intensivă cu bazele panificației și tehnici moderne și complexe.
Curs de calificare bucătar – cu desfășurare la Brașov; durează 5 luni, cu începere din octombrie 2025; partea de teorie este în format online, flexibilă, în sesiuni adaptate programului, timp de 12 săptămâni; partea practică se desfășoară pe parcursul a 3 luni, dintre care, primele 3 luni, cu sesiuni de practică o zi, din două în două săptămâni, luna a patra, masterclass intensiv, 2 zile, luna a cincea, sesiune de practică de o zi + pregătire de examen.
Tribuna Învățământului