Domnului Victor Viorel Ponta,
Prim-Ministrul României
Domnule Prim-Ministru,
Colegiul Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, întrunit în şedinţa din data de 11 iulie 2013, analizând situaţia sistemului educaţional românesc, a constatat:
1. Învăţământul românesc a fost constant subfinanţat de toate guvernările
În timp ce în ţările membre ale Uniunii Europene se alocă, în medie, 5,2% din PIB pentru finanţarea învăţământului, România nu a alocat nici jumătate din media europeană pentru acest sector strategic – educaţia. Aşa cum rezultă şi din execuţiile bugetare, în ultimii 23 de ani, învăţă­mântul românesc a fost în permanenţă subfinanţat, iar „roadele” acestei politici iresponsabile le culegem acum. Prea mulţi ani s-a amânat alocarea unor resurse bugetare, care, în mod normal, ar fi trebuit să crească an de an, pentru a se putea atinge, într-un orizont de timp previzibil, standar­dele europene. Deşi Legea educaţiei naţio­nale instituie caracterul de prioritate naţională a învăţământului şi prevede alocarea anuală din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale a minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv pentru Educaţie, prin Legea buge­tului de stat pentru anul 2012 s-a acordat numai 2,5% din PIB.
Efectele insuficientei alocări de fonduri pentru educaţie sunt tot mai vizibile şi adâncesc decalajul nu numai faţă de şcolile ţărilor dezvoltate, dar şi faţă de cel al ţărilor recent admise în Uniunea Europeană, ţări care alocă pentru învăţământ procente din PIB mult mai mari decât România.
Fără bani se poate face doar o pseudo­reformă, iar învăţământul are nevoie de fonduri suplimentare pentru a oferi şanse egale tuturor copiilor şi pentru a putea limita efectele sărăciei prin condiţii mai bune de studiu, prin acordarea unor facilităţi care să compenseze inegalităţile şi să limiteze, în mod real, analfabetismul şi tendinţa de abandon şcolar, care duc inevitabil la marginalizare socială, la creşterea numărului celor care nu se pot integra pe piaţa muncii.
2. Salarizarea este nemotivantă, chiar jigni­toare pentru personalul din învăţământ – categorie socio-profesională în care marea majoritate a salariaţilor au studii superioare.
Constrângerile impuse de organismele in­ter­naţionale în ceea ce priveşte cheltuielile de per­sonal din domeniul public şi creşterea masivă a numărului de angajaţi din administraţia locală şi centrală au fost cauze care au condus la reducerea cheltuielilor de personal din învăţământ. Dacă în anul 2004 existau aproximativ 1.000.000 de buge­tari, din care 343.000 erau salariaţi din învăţământ, în prezent sunt 1.190.000 salariaţi în domeniul pu­blic, din care 296.000 sunt în învăţământul pre­universitar. Aşa s-a ajuns ca, prin legile de sala­rizare, personalul din învăţământ să se regăsească pe poziţiile inferioare ale grilei de salarizare, ceea ce a condus la degradarea alarmantă a statutului social al acestor categorii de salariaţi.
În România, salariul mediu orar din sistemul de educaţie este de 13 lei brut (2,92 euro) şi 9,3 lei net (2,09 euro). Un profesor debutant câştigă 7,08 lei pe oră brut (1,59 euro), iar un profesor cu gradul I şi o vechime de 25 de ani câştigă 14 lei pe oră brut (3,14 euro) şi 9,73 lei net (2,18 euro). Cu alte cuvinte, un profesor în România câştigă într-o lună cam tot atât cât câştigă un profesor din Luxemburg în patru ore sau cât unul din Polonia în 14 ore!
Nu se poate vorbi de performanţă în învăţă­mânt fără o resursă umană motivată financiar.
3. Învăţământul preuniversitar este excesiv politizat, având în vedere faptul că, în majoritatea cazurilor, singurul criteriu pentru ocuparea funcţiilor de directori este apartenenţa la unul dintre partidele aflate la guvernare. Din anul 2008 şi până în prezent nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea funcţiilor de directori, cei mai mulţi fiind numiţi prin detaşare în interesul învăţământului. Este momentul să înceteze acest „provizorat” permanent la conducerea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care nu serveşte intereselor sistemului, şi să se procedeze la orga­nizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor de directori şi directori adjuncţi din unităţile de învăţământ. Directorii şi directorii adjuncţi trebuie aleşi de către colectivele de cadre didactice, şi nu de către conducerile partidelor politice şi de către inspectorii şcolari generali. Numai astfel se va evita ca aceste funcţii să fie ocupate şi de persoane com­promise moral şi profesional, aşa cum s-a întâmplat şi se întâmplă şi în prezent, dar şi apariţia unor incidente de genul celor din timpul exa­menului de bacalaureat din această vară.
4. Programele şcolare şi sistemul de evaluare a elevilor nu mai sunt în consonanţă cu realităţile de pe piaţa muncii din România.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţă­mânt consideră că trebuie regândite pro­gramele şco­lare, dar şi sistemul de evaluare a elevilor, la toate nivelurile. Actualele programe şcolare pun accentul pe latura informativă a elevilor şi mai puţin pe cea formativă, iar prin evaluarea elevilor se urmăreşte preponderent ceea ce au reţinut aceştia, şi nu capacitatea lor de a aplica practic cunoştinţele acumulate.
De asemenea, în ultimii ani, pentru multe dintre instituţiile de învăţământ superior, unicul criteriu de selecţie a viitorilor studenţi l-a reprezentat nota obţinută la examenul de bacalaureat, ceea ce a condus la creşterea uriaşă a mizei acestui examen de sfârşit de ciclu. Aşa s-a ajuns în situaţia ca mulţi elevi care au terminat clasa a XII-a şi părinţi să recurgă şi la „metode” ilegale şi imorale pentru obţinerea unor rezultate cât mai bune la acest examen de maturitate.
5. Legea educaţiei naţionale conţine prevederi care afectează direct elevii, cum ar fi structura ciclurilor de învăţământ, cât şi dispoziţii ce provoacă blocaje în luarea anumitor decizii de către organele de conducere ale unităţilor de învăţământ, generate de componenţa consiliului de administraţie.
Prin Legea educaţiei naţionale au fost mini­malizate sau eliminate unele drepturi ale perso­nalului didactic de care aceştia au beneficiat în temeiul legislaţiei anterioare, ceea ce a generat ne­mul­ţu­miri din partea acestora.
Această lege conţine şi numeroase dispoziţii discriminatorii.
Domnule Prim-Ministru,
 
• Respectarea Legii Educaţiei Naţionale, în sensul acordării, începând cu anul 2014, a mini­mum 6% din PIB pentru educaţie şi a mini­mum 1% pentru cercetare şi creşterea pon­derii chel­tuielilor de personal pentru învăţământ, din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public;
• Modificarea Legii educaţiei naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului di­­dactic, astfel încât să se ţină cont de realităţile sistemului, să se elimine discriminările existente în prezent şi să conducă la creşterea calităţii actului de instrucţie şi educaţie, dar şi la o mai bună implicare în luarea deciziilor a personalului unităţii de învăţământ;
• Adoptarea în regim de urgenţă a unei legi de salarizare pentru educaţie, prin care salariile să crească substanţial, pentru ca meseria de dascăl să devină motivantă şi tinerii performanţi să fie atraşi către cariera didactică;
• Depolitizarea învăţământului în sensul că, în alegerea directorilor unităţilor de învăţământ, rolul determinant să revină colectivului unităţii, şi nu partidelor politice;
• Introducerea examenelor de admitere la liceu şi în învăţământul superior;
• Regândirea de urgenţă a programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, în sensul de a se pune accent pe latura formativă, şi nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoştinţele dobândite, pentru a face faţă cerinţelor în schim­bare şi competiţiei de pe piaţa forţei de muncă.
Federaţia Sindicatelor Libere din învăţă­mânt consideră că subfinanţarea cronică a edu­caţiei, a cercetării şi a sănătăţii, dar şi salariile umilitoare din aceste sectoare de activitate sunt un atentat la siguranţa naţională, în condiţiile în care de aceste domenii fundamentale depinde poziţia pe care România o va ocupa în viitor, într-o lume tot mai globalizată, aflată într-o permanentă schim­bare!
Guvernul României trebuie să identifice soluţii pentru salvarea învăţământului românesc, chiar dacă situaţia economiei naţionale nu este dintre cele mai bune!
Domnule Prim-Ministru,
În situaţia în care Guvernul nu îşi va manifesta expres intenţia de a soluţiona pro­blemele majore care afectează sistemul de învăţământ preuniversitar şi salariaţii acestuia, nu este exclus, conform semnalelor pe care le primim de la membrii noştri de sindicat, să recurgem la acţiuni de protest după începerea anului şcolar.
Cu respect,
Preşedinte,
Prof. Simion HANCESCU