Arta de a citi a reprezentat dintotdeauna cea mai categorică manifestare prin care se putea potoli setea de cunoaştere sau, mai bine zis, a fost un mod de punere în valoare a unei faţete mai deosebite a cunoaşterii, un mod în care întrebările aparent încâlcite îşi găseau răspuns sub diverse forme şi la niveluri de înţelegere diferite, iar răspunsurile ofereau senzaţii dintre cele mai diverse: plăcere, împlinire, curiozitate, emoţie, interes etc. În mod evident, ca o consecinţă a libertăţii de alegere, cunoaşterea rezultată din citit a avut darul de a fi accesibilă tuturor, satisfăcând şi cele mai exigente cerinţe.
Cu riscul de a părea o introvertită din punct de vedere spiritual, ţin să mărturisesc cititorului că îmi este destul de greu să vorbesc despre motivele care m-au determinat să scriu aceste rânduri. Înainte de toate, pentru că am câteva dileme a căror dificultate rezultă tocmai din faptul de a fi găsit nişte răspunsuri cu adevărat revoltătoare pentru un om care şi-a dedicat o mare parte din timpul său activităţii de „a căuta”.
Astfel, mă întreb: ce s-a ales în prezent din dorinţa de a citi, prin urmare, din plăcerea de a cunoaşte? În ce moment interesul stârnit de pasionalele cărţi de aventură şi de riguroasele romane realiste sau moderne a început să se stingă până în punctul în care a devenit nul? În ce culori să zugrăvesc schiţa viitorului în care mai răsare doar din când în când o amintire vagă şi plăpândă a epocii marilor clasici? Consider, fără teama de a greşi, că pasiunea de a citi s-a spulberat aproape în totalitate, rămânând doar un soi de obligaţie faţă de cerinţele destul de limitate ale şcolii, care nu favorizează nici pe departe o deschidere către o literatură universală minimală.
În egală măsură putem vorbi despre o diversificare nu tocmai sănătoasă a preocupărilor copiilor, despre o invazie o mijloacelor de comunicare moderne care oferă posibilitatea de a găsi un volum mult mai mare de informaţii într-un timp foarte scurt. Evident că internetul, cu toate avantajele sale (posibilitatea de a trimite mesaje rapide, de a vorbi cu persoane din diferite colţuri ale lumii, de a găsi imagini şi informaţii care menţin trează curiozitatea), reprezintă o posibilitate mult mai ofertantă în aşa-numitul „secol al vitezei” decât paginile roase şi îngălbenite de vreme ale unor cărţi vechi uitate pe rafturile bibliotecilor sau ale anticariatelor.
Şi totuşi, tind să cred că apariţia şi ulterior extinderea reţelelor de comunicare moderne nu reprezintă adevăratul motiv al unei îndepărtări atât de dramatice faţă de universul lecturii sau cel puţin nu constituie motivul cel mai puternic pentru care „cartea”, sub toate aspectele şi valorile pe care le pre­supune, se află în pre­zent pe un loc codaş în topul preocupărilor ele­vilor şi chiar în preferinţele adul­ţilor.
Consider că cele mai grave şi reale motive se regăsesc la nivelul întregii societăţi, cu toate aspectele pe care aceasta le presupune şi cu toate formele pe care le îmbracă, în prezenţa unui factor de stres din ce în ce mai ridicat generat de un loc de muncă instabil sau de un nivel finan­ciar precar, într-un grad de super­ficialitate în egală măsură ridicat, în înlocuirea adevăratelor valori cu principii efemere vlăguite de puterea nimicitoare a banului şi… în toate celelalte manifestări bolnăvicioase şi lipsite de orice fundament.
Revenind la întrebarea retorică de la începutul articolului („În ce culori să zugrăvesc schiţa viitorului…”), nu pot spune decât că odată cu pierderea spiritului de a citi va mai cădea o piatră aflată în temelia culturii, se va mai face un pas imens spre superficialitate, indiferenţă, pierderea unor valori stabile, va urma o nouă etapă în declinul societăţii româneşti.
 
Prof. drd. Raluca COVACI,
Şcoala Gimnazială Anghel Saligny, Banloc, Şcoala Gimnazială Livezile