Parchetul European a început investigarea achiziției de microbuze școlare din România
Parchetului European (EPPO) anunță că a început să investigheze cazul achiziției de microbuze electrice școlare în România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Sesizarea în acest sens a fost făcută, în decembrie, anul trecut, de ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, în urma verificărilor făcute de Corpul de control.
Acum, ministrul Dragoș Pîslaru anunță primirea răspunsului de la nivel european: „Am primit, din partea Parchetului European, confirmarea oficială că a început investigația în cazul achiziției microbuzelor electrice școlare prin PNRR, pe baza sesizării pe care am făcut-o.
Sper ca ancheta să se desfășoare cât mai rapid și, dacă se dovedește că legea a fost încălcată, toți vinovații să plătească”.
Într-o precizare făcută cu puțin timp înainte, ministrul investițiilor și proiectelor europene comunicase că, în cursul lunii martie, a trimis o scrisoare de revenire către structurile sesizate în decembrie.
Este de reamintit că, dintr-o investiție totală estimată la nivelul Uniunii Europene la 250 de milioane de euro din PNRR pentru 3.200 de microbuze electrice cu prețul mediu de 78.000 de euro pe unitate, au fost achiziționate numai 1.300 de microbuze, supuse ulterior adaptărilor tehnice de către o firmă specializată și vândute unor beneficiari pe plan județean cu prețul mediu de 200.000 de euro bucata. Controalele ministeriale au identificat „situații în care același tip de microbuz electric (16+1 locuri) a fost achiziționat, în județe diferite, la valori semnificativ variabile – între un minim de 99.000 euro şi un maxim de 263.000 de euro per unitate, fără modificări tehnice care să justifice diferenţele”.
Tribuna Învățământului