„Nu mai avem modele, nu mai există reguli și nimeni nu încearcă să redirecționeze situația spre un făgaș normal”
Intenționez, domnule președinte, să începem interviul cu o întrebare abruptă: Ce se întâmplă cu școala românească? Întrebarea vine ca o consecință a ceea ce s-a petrecut săptămâna trecută la Liceul Dimitrie Bolintineanu, din Capitală, incidentul nefiind singular, ci făcând parte dintr-un șir destul de lung de fapte reprobabile care se tot petrec de ani buni în învățământul românesc.
Ce s-a întâmplat la Centrul de Evaluare de la „Dimitrie Bolintineanu” este un caz izolat. Nu cred că este corect să spunem că școala românească, în ansamblu, este implicată în ceea ce s-a întâmplat acolo. Avem în sistem 220.000 de dascăli și este clar pentru toată lumea că nu toți sunt măicuțe, avem din păcate și oameni care, iată, se pretează la astfel de lucruri. Deocamdată însă vorbim de o presupusă fraudă, deoarece cercetările sunt în curs, se așteaptă finalizarea anchetei, iar dacă se va dovedi că, într-adevăr, membrii comisiei sunt vinovați, atunci aceștia va trebui să suporte rigorile legii.
Evident însă că în asemenea situații trebuie condamnați și părinții care au oferit acei bani, crezând că în acest fel își vor ajuta copiii.
Sunt salariile mici din învățământ motivul pentru care se petrec astfel de derapaje?
Este adevărat că lefurile în învățământ sunt de mizerie, dar asta nu înseamnă că sărăcia trebuie să ne împingă la astfel de derapaje. Salariile extrem de mici sunt un adevăr pe care l-am semnalat ministerului, dar din păcate acesta se face că nu aude. E vorba despre acele sume pe care le primesc membrii comisiilor de bacalaureat. Pentru acest examen foarte important sumele sunt derizorii, poziționându-se undeva la 50% față de anul 2008. De exemplu: pentru supraveghere, în 2008 se acordau 64 de lei brut, iar acum se acordă 29 de lei; pentru o lucrare corectată, în 2008 primeau 7,5 lei, acum 4,6 lei; în 2008, un președinte de comisie primea peste 1.000 de lei, acum ia patru sute și ceva de lei. Or, lucrurile astea, din păcate, lasă urmări. Chiar dacă sumele acestea sunt derizorii, iar salariile de mizerie, nu trebuie să se recurgă la astfel de gesturi. Eu însă am credința și certitudinea că marea majoritate a dascălilor sunt onești și nu trebuie să aruncăm cu noroi în întreg corpul profesoral. Eu sunt deranjat de un lucru: constat că SRI-ul și STS-ul s-au ocupat de Liceul Bolintineanu, dar nu am auzit în ultimii 23 de ani ca aceste instituții ale statului să se fi implicat în depistarea marilor corupți, cei care au furat milioane și milioane de euro din această țară. Dar asta se `nt@mplă probabil din cauză că, la un anumit interval de timp, învățământul, pentru care nu se face absolut nimic, trebuie arătat cu degetul. O parte a scenei politice speculează acest moment și încearcă să transforme acest eveniment neplăcut într-o dispută politică. Din păcate, școala românească a ajuns unde a ajuns astăzi din cauză că vreme de 23 de ani a fost teatrul disputelor politice.
Mă uit acum la datele oficiale privind distribuția bugetară pe 2012, eu am făcut parte din comisia de birou social la Finanțe, și lucrurile sunt cutremurătoare: în 2012, Educația în România a primit 3,5% dintr-un PIB de 587 de miliarde, adică 14 miliarde de lei. Asta denotă că nimeni nu vrea să vadă că adevărata cauză a scăderii calității în învățământ și a faptului că elevii nu mai sunt atrași către școală și că, de fapt, meseria de dascăl nu mai este motivantă este această subfinanțare cronică. În această situație, cei care au guvernat sau guvernează această țară ori sunt inconștienți, ori fac acest lucru cu premeditare, dorind, practic, să amaneteze viitorul acestei țări. Pentru că trebuie să fii iresponsabil tu, ca putere politică, pentru ca sistematic să subfinanțezi cercetarea și învățământul, în condițiile în care este demonstrat că țările care au ajuns la progres au investit masiv în educație. Nu pot decât să gândesc că educația este sabotată în mod intenționat, pentru că cineva dorește să fim condamnați la subdezvoltare.
Iar tabloul care ni se prezintă este și mai sumbru: rata abandonului școlar este în creștere, actele de imoralitate și de violență continuă să se înmulțească, Educația este sistemul cu cel mai mare număr de angajați necalificați…
Nu, educația este, din păcate, singurul sistem cu angajați necalificați. Nicăieri eu nu am mai văzut ca în grila de salarizare să apară profesori fără studii de specialitate. Profesorii sunt doctori de suflete și fabricanți de oameni, cum foarte frumos a spus Petre }uțea. Or, dacă noi avem în momentul de față în grila de salarizare profesori fără studii de specialitate, este clar că nu se dă un ban pe învățământ. Îmi doresc să se întâmple o minune, dar asta depinde de finanțare, să i se dea dascălului un salariu decent și abia atunci să-l dai afară dacă nu corespunde! Dar să nu mai aud că nu li se dau salarii mai bune dascălilor pentru că nu merită. Se pune întotdeauna carul înaintea boilor. Întâi trebuie să se investească și apoi să se ceară calitate. Lucrurile sunt grave și, dacă cineva nu se trezește, generațiile viitoare vor fi chiar condamnate.
Dacă vreți, România se află într-o profundă vrie, o profundă criză de valori. Lumea este total debusolată, nu mai avem modele, nu mai avem principii, nu mai există reguli și nimeni nu încearcă să redirecționeze situația spre un făgaș normal.
Ce s-ar putea face în aceste condiții, atât în ceea ce privește societatea în ansamblul ei, cât și învățământul?
Dacă o țară este educată, are un popor educat, lucrurile merg bine. Or, ca să creezi o societate educată, trebuie să finanțezi învățământul. Fără asta nu se poate! Și aici nu are niciun sens să dăm exemple de țări care au înțeles acest lucru și pe care toată lumea le știe: Japonia, China, Finlanda, țările nordice în ansamblu. Iar aceasta din urmă, Finlanda, care acum câteva decenii era o țară în curs de dezvoltare, a înțeles că singura șansă să ajungă o țară prosperă este să investească în educație și a investit nu 2,5%, cum s-a întâmplat la noi anul trecut, ci a investit ani la rând peste 10% din PIB. Asta este cheia, investiția sistematică în cercetare și în învățământ.
Domnule profesor, cu puțin timp în urmă s-a desfășurat la București Congresul Educației. În contextul discuției pe care o purtăm, ce a însemnat el pentru sistemul de învățământ din această țară? A răspuns el tuturor problemelor și urgențelor din învățământul românesc?
Sunt bune astfel de acțiuni, dar dacă vom organiza simpozioane, mese rotunde, congrese și după două zile vom uita ce-a fost acolo, este egal cu zero. Federația noastră cere cu insistență de ani de zile nu numai finanțarea sistemului, ci și reformarea acestuia. Și mă refer aici, în primul rând, la reforma curriculară – schimbarea programelor școlare, revizuirea modului de abordare a evaluării, pentru că, în momentul de față, elevii noștri trebuie să-și aducă aminte ce au învățat, nu să aplice ce au învățat. Lucrurile astea trebuie să se întâmple urgent, altfel o să discutăm și peste cinci ani despre problemele din învățământ. Trebuie să predomine cartea formativă, nu cartea informativă.
Din punct de vedere sindical, al dialogului social, cum a fost anul 2012-2013, cum va fi pentru educație anul 2013-2014?
Pot aprecia că dialogul social, care a fost practic blocat în ultimii trei ani, a înregistrat o dezmorțire, s-au rezolvat multe, dar problemele majore au rămas restante. Și când spun majore mă refer la problemele legate de finanțarea sistemului, salarizarea cadrelor didactice, deblocarea posturilor. Școala nu mai trebuie confundată cu o fabrică de cuie. Așteptăm în continuare abordarea cu toată seriozitatea a acestor probleme majore și abordarea acelei prevederi din lege care spune că Educației trebuie să i se dea 6% din PIB. Nu este o cerință extravagantă, ci o necesitate.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU