
Foto: UBB
O echipă de studente la masterat la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a câștigat „Cupa mondială pe afaceri de familie” („World cup of family business”), competiție internațională de studii de caz organizată de Grossman School of Business din cadrul Universității din Vermont (SUA). Concursul a avut loc în perioada 8-11 ianuarie 2025. Au participat 23 de echipe reprezentând universități de renume de pe patru continente.
Echipa laureată: Bánffy Zsófia, Bugár Anna, Kovács Kata (toate trei de la specializarea Management bazat pe date, masterat, anul 1), Bokor-Tóth Krisztina (specializarea Managementul afacerilor, masterat, anul 2).
Pregătirea studentelor, realizată de prof. univ. dr. Szász Levente, conf. univ. dr. Györfy Lehel, lector univ. dr. Rácz Béla-Gergely, echipa fiind insoțită la competiție de drd. Kelemen Kincső.
Într-o primă fază a competiției, pe grupe, echipa clujeană a concurat cu două echipe universitare din SUA și una din Canada și a obținut cel mai mare punctaj cumulativ în cele trei runde de calificare, clasându-se pe primul loc. Întrecerea în această fază a constat în rezolvarea „unor studii de caz complexe, care au inclus: elaborarea unui plan de afaceri pentru un parc rezidențial destinat persoanelor în vârstă, integrând experiența multigenerațională a unei întreprinderi de familie; dezvoltarea de strategii de vânzare pentru o afacere de familie confruntată cu dificultăți în succesiunea organizațională; elaborarea unui plan strategic pentru o afacere preluată de o nouă generație a familiei fondatoare”.
Calificată în finala mare, echipa UBB „a impresionat cu soluția propusă pentru un studiu de caz care analiza achiziționarea unei companii externe de către o întreprindere de familie. Juriul, compus din profesori universitari, consultanți și antreprenori din SUA, a acordat cel mai mare punctaj echipei clujene, consacrând-o câștigătoare”.
Clasamentul competiției destinate echipelor de masteranzi:
- Locul I – Universitatea Babeș-Bolyai (România)
- Locul II – York University (Canada)
- Locul III – University of Adelaide (Australia)
- Studenta Bugár Anna a obținut premiul special pentru cel mai bun speaker al finalei.
Detalii: https://site.uvm.edu/sgfecc/