Bacalaureat 2026: interesul elevilor pentru verificarea nivelului de pregătire se menține ridicat
Desfășurarea celei de a doua probe a simulării examenului național de bacalaureat – proba obligatorie a profilului de liceu (matematică sau istorie) – a arătat că elevii de clasa a XII-a sunt interesați să-și verifice nivelul de pregătire cu puține luni înaintea examenului propriu-zis.
La această probă, după cum anunță Ministerul Educației și Cercetării pe baza datelor transmise de inspectoratele școlare, au fost prezenți peste 113.100 elevi. Au fost absenți peste 24.600 de elevi, socotiți din liceele care au organizat simularea. Șase elevi au fost eliminați din examenul simulat în urma unor tentative de fraudă.
Simularea se desfășoară în 1.368 de unități de învățământ, reprezentând 95,87% dintre liceele prevăzute să organizeze examenul de bacalaureat în sesiunile din acest an. Nu au organizat simularea probei a doua 59 de licee (4,13% din total), cu peste 6.400 de elevi de clasa a XII-a.
Simularea examenului de bacalaureat continua cu probele:
- 25 martie 2026 – proba E)d) proba la alegere a profilului şi specializării
- 26 martie 2026 – proba E) b) limba şi literatura maternă
Simularea cuprinde numai probele scrise ale examenului.
Comunicarea rezultatelor este programată pentru 3 aprilie. Rezultatele se comunică individual, fără să fie afișate. În mod normal, conform metodologiei, notele de la simulare nu se trec în catalog, însă doritorii pot cere trecerea notelor.
Detalii: Subiectele și baremele de evaluare, în secțiunea Simulare BAC XII a paginii web dedicate
Tribuna Învățământului