Sâmbătă, 16 mai 2015, s-a desfășurat, la Casa Corpului Didactic din Galați, un regal al școlii, un dar făcut școlii românești de profesorul Ghiță Nazare, fost director al instituției timp de aproape două decenii. A fost o întâlnire atipică, în sensul că nu a avut un caracter oficial. Acest statut i-a dat întâlnirii un caracter mai cald, mai deschis și mai credibil.
La această întâlnire, Ghiță Nazare a prezentat un bilanț și un „raport” asupra activității sale timp de un sfert de veac, ca pe o dovadă pipăită a frământărilor, neliniștilor și pasiunii dăscălicești. Nimic din trufia multora în acest gest.
Ghiță Nazare a propus sărbătorirea a 25 de ani de apariție neîntreruptă a publicației didactice „Școala gălățeană”, publicație de informație și opinie pedagogică, al cărui fondator a fost, și lansarea lucrării: Ghiță Nazare – Monografia Casei Corpului Didactic Galați. Repere monografice, E.D.P., București. Tot cu această ocazie a prezentat lucrările: Ghiță Nazare – Itinerarii spirituale, Ghiță Nazare – Dialoguri 50+1, Ed. Axis Libri, Galați.
Ca un cunoscător al muncii lui Ghiță Nazare, am fost plăcut surprins și impresionat să văd o sală plină, dar mai ales să văd oameni pe care îi cunosc și îi prețuiesc: prof. dr. Gheorghe Felea, consilier superior în Ministerul Educației și Cercetării Științifice, gălățean și unul dintre fondatorii revistei „Școala gălățeană”; profesorii universitari Simona Antofi – lingvist și redutabil cercetător științific, și Cătălin Enică, de la Universitatea Dunărea de Jos, din Galați; profe­sorul universitar Constantin Frosin, de la Universitatea Danubius, din Galați, reputat scriitor de expresie francofonă.
Au fost, de asemenea, profesorii și scriitorii: Viorel Dinescu, poet și profesor de matematică; profesorul și scriitorul Vasile Ghica, autor al unor volume de aforisme, spirit subțire și unul dintre stâlpii publicației; profesorul, scriitorul și publicistul Theodor Parapiru, care a și moderat întâlnirea.
Toți cei amintiți aici au fost colaboratori asidui ai publicației, iar în cuvântul lor au relevat efortul pe care l-au depus dascălii gălățeni pentru ca această revistă să ajungă la un sfert de veac.
Una dintre ideile care s-au desprins din discuții a fost importanța revistei în promovarea reformei învăță­mântului, faptul că dintot­deauna dascălii și diriguitorii școlii românești s-au sprijinit pe orga­nizațiile dăscălicești, pe presa didactică. Aceasta a avut un rol hotărâtor în coagularea unor idei, dar și în punerea în mișcare a acestora.
Lucrarea care a cristalizat în jurul ei toată această activitate a fost Monografia Casei Corpului Didactic. Repere monografice, lucrare unică despre o instituție unică.
Ghiță Nazare, fost director al CCD Galați aproape două decenii, a înțeles foarte bine importanța fundamentală a acestei instituții creată de Spiru Haret în 1902, după ce în 1896 se fondase Casa Școalelor.
Așa cum Haret a sesizat ce forță extraordinară reprezintă învățătorii și încrederea pe care le-o acorda „omul școlii”, așa și Ghiță Nazare a înțeles ce forță are o publicație didac­tică, ce rezervor inepuizabil reprezintă corpul didactic dacă reușești să-i aduni pe toți la un loc și în jurul unor idei înalte. Școala gălățeană este acel loc, iar vorbitorii și-au exprimat speranța că va fi și în viitor, măcar până la semi­centenar.
De asemenea, Ghiță Nazare a înțeles că instituția creată de Haret este locul în care se forjează ideile care duc la progresul școlii, cea care „face omul om”. În acest sens, a făcut un pas mai sus inițiind discuții – „Dialoguri” – cu personalități din diverse domenii: artă, cultură, literatură, jurnalism, pedagogie, filozofie, actorie, mate­ma­tică, lingvistică etc. De fiecare dată intervievatorul virează către cul­tură, către educație, pasiune, vocație, pentru a oferi tinerilor, cole­gilor exemple și resurse pentru o profesie de succes. O parte din „Itinerariile spirituale” pe care le-a parcurs în toți acești ani le-a strâns într-o altă carte, pentru a le feri de soarta uitării rapide a materialelor de presă.
Din toate aceste lucrări prezentate și din structura publicației reținem un fapt evident, fundamental chiar, că în mod obligatoriu Casa Corpului Didactic trebuie să aibă și o componentă culturală.
De aici rezultă că directorul Casei trebuie să fie și un om de cultură, nu un culturnic. Numele și autoritatea lui dau vizibilitate instituției și inhibă entuziasmul politicului de a-și băga nasul peste tot. N-am să uit niciodată răspunsul unui înalt funcționar postdecembrist care, la întrebarea mea „Până când se repetă examenul?!”, a replicat: „Până ia cine trebuie!”
Am făcut această divagație pentru că se observă tensiunea care plutește în țară în timpul examenelor pentru ocuparea posturilor de directori sau inspectori în învățământ, pentru că, deși pe un ton de ironie fină, vorbitorii au adus vorba despre aceste imixtiuni ale politicului în școală.
Pe lângă admirația față de efortul întregii dăscălimi gălățene, care s-a degajat din luările de cuvânt ale celor nominalizați mai sus, Ghiță Nazare a organizat un moment poetic, un moment simbolic prin care ni s-a sugerat tinerețea școlii și continuitatea generațiilor.
Eleva Delia Nazare a asociat felicitările adresate autorului celor trei cărți cu un recital de poezie din propriul volum, intitulat Cântec de copil, iar profesorul Ghiță Nazare a oferit invitaților și colabo­ratorilor Diplome de merit din partea revistei Școala gălățeană.
În final, două impresii cu rezonanțe contradictorii. Remarcată și remarcabilă buna colaborare între fostul director, Ghiță Nazare, și actualul director al CCD Galați, prof. dr. Laurențiu Ichim, dar și lipsa totală a inspectorilor școlari, deși pentru câteva ore Casa Corpului Didactic Galați a fost centrul școlii românești. Sperăm ca aceste re­marci să nu atragă „furia” inspectoratului școlar asupra domnului director, Laurențiu Ichim.
Conf. dr. Costică NEAGU,
Focșani