Preocuparea pentru mediul înconjurător a apărut în discursul public în anii ’70, un factor important fiind bestseller-ul “Silent Spring”, scris de Rachel Carson în anul 1962 și publicat în New York Times. Această carte a sensibilizat publicul și a stârnit preocuparea pentru organismele vii, mediu și strânsa legătură dintre poluare și sănătatea publică, fiind vândută în peste 500.000 de exemplare în 24 de țări.

La scurtă vreme de la acest episod, Senatorul Gaylord Nelson, un senator junior din Wisconsin, inspirat de mișcarea anti-război a studenților, a dorit să insufle o energie la fel de puternică în conștiința publică cu privire la poluarea aerului și a apei. Senatorul a anunțat mass media despre ideea unui curs în campusurile universitare și i-a convins pe Pete McCloskey, republican cu spirit de conservare și pe Denis Hayes, un tânăr activist să i se alăture pentru organizarea cursurilor. Data la care vor începe activitatea didactică este de 22 aprilie, fiind încadrată între primăvară și sesiunea de examene pentru a asigura prezența unui număr cât mai mare de studenți.

Urmarea a fost că tânărul Hayes a recunoscut potențialul acțiunii și a construit un program național de 85 de reprezentanți ai acestui program, pentru a promova evenimente de acest tip în întreaga țară. Efortul său s-a extins, ajungând să includă o gamă largă de organizații și grupuri interesate. După ce noua formă a proiectului a stârnit interesul presei naționale, conducătorii acesteia i-au schimbat numele în Ziua Pământului.

La aproximativ două decenii de la acest moment, un grup de activiști pentru mediul înconjurător l-au contactat pe Hayes pentru a organiza o nouă campanie majoră pentru planetă. În acest context, Ziua Pământului a devenit un eveniment global, mobilizând 200 de milioane de oameni din 141 de țări și ridicând problemele de mediu pe scena mondială.

În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat Ziua Pământului o sărbătoare oficială ce exprimă dorința de a avea o societate sustenabila, cu mai puțină poluare și un viitor mult mai curat. Data de 22 aprilie poartă de atunci numele proiectului fondat de Gaylord Nelson și redenumit de Denis Hayes.

Preocuparea pentru mediu la nivelul Uniunii Europene

Uniunea Europeană are cea mai avansată legislație de mediu din întreaga lume. Acesta a convenit încă din anii 1970 asupra 200 de legi pentru protejarea mediului, de la teme precum tratarea apelor reziduale și protecția naturii pentru îmbunătățirea calității aerului, până la asigurarea dreptului publicului la informare. Cu excepția solului, Uniunea a reglementat prin legislație mediul înconjurător.

Pentru a reuși să transpusă legislația în aplicații, Comisia a propus diverse modalități prin care să reușească o implementare eficientă, structurată pe două referente: necesitatea pentru o mai bună cunoaștere a stării mediului și  o reacție corespunzătoare în privința modurilor în care sunt tratate problemele. De asemenea, recomandă o strânsă colaborare între experții de știința mediului, statisticieni și administratori, cu scopul de a oferi informații științifice și legal semnificative pentru cetățeni, experți și factori politici.

Statele membre Uniunii sunt încurajate să conceapă o metodă de implementare structurată, dar și cadre de informații care să cuprindă legislația de bază a Uniunii Europene pentru mediul înconjurător. Procesul constă în identificarea de informații accesibile publicului larg, cu scopul de a demonstra aplicabilitatea legislației stabilite, fiind parte din sisteme eficiente sub umbrela inițiativei din anul 2008, Sistemul partajat de informații referitoare la mediu.

Un alt mod prin care Uniunea se implică în rezolvarea problemelor naturii este raportul anual al Comisiei privind calitatea apei de îmbăiere, care cuprinde peste 21.000 de localități din Europa. Utilizatorii acesteia pot consulta site-ul oficial, prin intermediul căruia pot fi văzute hărțile interactive la nivelul plajelor individuale. În plus, Agenția Europeană de Mediu este preocupată de calitatea aerului și de reciclarea deșeurilor.

Implementarea legislației de mediu este un proces complex care presupune diferite sarcini efectuate de inspectorii naționali, procurori, tribunale, auditori, ONG-uri și cetățeni obișnuiți care își exercită drepturile participative.

Din anul 1992, Uniunea a creat și programul LIFE, un instrument de finanțare a mii de proiecte pentru mediu și politici climatice care le permite țărilor să aplice politicile de mediu prin reducerea emisiilor, încurajarea sectorului energiei din surse regenerabile sau protejarea diversității. Oportunitățile de obținere de fonduri din acest program sunt împărțite în două categorii, prima fiind cea a subprogramului pentru mediul înconjurător, care conține fonduri pentru conservarea naturii și a biodiversității, mediu și eficientizarea resurselor și guvernare și informare cu privire la mediu. Cel de-al doilea subprogram este de acțiune pentru climă și conține secțiunile de atenuare a schimbărilor climatice, adaptare la schimbările climatice, guvernare și informare cu privire la climă.

Chiar dacă statutul corpului de legi este solid și preocuparea pentru mediu este una dintre prioritățile Uniunii, în lipsa unei aplicări corecte și a respectării acestor norme, măsurile de protecție a mediului din ultimii 40 de ani nu își vor putea atinge pe deplin scopul.

Începuturile educației ecologice

Conceptul de educație ecologică a pornit de la o recomandare din cadrul Conferinței de la Stockholm din 1972, aceea de a “stabili un program internațional de educație pentru mediu”. UNESCO și Programul Națiunilor Unite pentru Mediu au luat în considerare propunerea din cadrul conferinței și au început pregătirea materiei curriculare, stabilirea și dezvoltarea unui program pilot.

Rezultatul a fost o conferință susținută de Organizația Națiunilor Unite, abia în anul 1978, în Tbilisi, Georgia. În cadrul acesteia, s-a propus o declarație de consens, potrivit căreia educația ecologică ar trebui să fie un proces de învățare pe tot parcursul vieții. Educația pentru mediu ar trebui să pregătească individul pentru viață, prin înțelegerea problemelor majore ale lumii contemporane și prin furnizarea de abilități și atribute necesare pentru a juca un rol productiv în vederea îmbunătățirii calității vieții și protejării mediului înconjurător.

Odată cu sărbătorirea Zilei Pământului din anul 1995, a început să funcționeze programul științific internațional GLOBE, care presupune, după cum îi spune și numele, învățare și observare globală în beneficiul mediului.

La începutul anilor 2000, peste 6000 de școli din 70 de țări s-au alăturat acestui proiect, reunind elevi, studenți, profesori și oameni de știință din întreaga lume. Scopul acestuia este de a spori gradul de conștientizare cu privire la mediul înconjurător, pentru o mai bună înțelegere științifică a planetei, dar și pentru a ajuta elevii să își îmbunătățească performanțele în matematică și știință.

Materialele educative au fost dezvoltate de educatori de mediu și specialiști în elaborarea curriculumului care lucrează cu oameni de știință și sunt utilizate în școli sub îndrumarea cadrelor didactice care au primit instruire folosind materiale GLOBE. Aceste materiale sunt traduse în șase limbi vorbite în Națiunile Unite, respectiv arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă și sunt, de asemenea, disponibile în peste 45 de alte limbi.

În ultimul deceniu, programul s-a extins atât de mult, încât materialele educative au ajuns în cele 111 de țări partenere, la aproximativ 54.000 de profesori instruiți din peste 23.000 de școli.

Beneficiile elevilor care studiază educația ecologică

Educația ecologică ajută atât mediul înconjurător, cât și pe cel care o studiază. Printre beneficiile pe care le oferă elevilor, se numără: dezvoltarea imaginației și sporirea entuziasmului cu privire la lumea înconjurătoare, susținerea toleranței, empatiei și înțelegerii, dar și asimilarea anumitor standarde naționale și internaționale. De asemenea, prin parcurgerea programei specifice, noțiunile acumulate duc la întărirea spiritului civic și la dorința de a avea acțiuni responsabile pentru gestionarea mediului înconjurător.

Fiind o materie care oferă un mod interactiv de învățare, elevii au tendința de a fi mai entuziaști și mai preocupați să învețe, dezvoltând astfel dorința de studiu  și cu privire la alte materii. În plus, educația ecologică îi ajută să realizeze conexiuni logice între componentele care o alcătuiesc, respectiv ecologie, sociologie, cultură, economie și politică.

Un alt beneficiu ar fi că încurajează elevii să cerceteze și să investigheze pe cont propriu motivele pentru care se întâmplă anumite procese și să aibă o viziune subiectivă  cu privire la problemele complexe de mediu. Dezvoltând și îmbunătățind abilitățile de gândire critică, aceasta contribuie la formarea unei generații viitoare de consumatori informați și de lucrători care poartă grija mediului.

Prin încorporarea educației ecologice în cadrul programului de învățământ, profesorii pot integra știința, matematica, istoria și multe alte materii în cadrul lecțiilor ample, oferind un context excelent pentru învățarea interdisciplinară.

Preocuparea școlilor europene pentru mediu

Conform programelor de studiu, copiii europeni au parte de educație ecologică încă din primii ani de școală, dar în moduri diferite. Chiar dacă Europa este un spațiu al eterogenității, pot fi observate atât elemente care aseamănă, cât și elemente care despart stilurile de prezentare a problemelor mediului.

Temele fiecărei programe sunt profund subiective, fiind o reflexie a problemelor cu care fiecare țară se confruntă. Cea românească pune accentul pe detalii și informații, cea italiană aprofundează componenta etică, cea spaniolă se concentrează pe rolul apei și importanța acesteia, din moment ce populația se confruntă cu lipsa acesteia în sezonul cald.

Unele programe conțin punctul de vedere pe care ar trebui să îl deprindă copiii, după cum este și cazul Italiei, când aceștia învață de la vârste fragede marile probleme ale omenirii. Alte programe tratează subiectele la o scară mult mai mică și cu o legătură mult mai strânsă cu mediul la care au acces imediat elevii. Elementul comun al acestei ecuații este că accentuează incoerența dintre acțiunile fiecărui individ și consecințele acestora asupra întregului mediu înconjurător.

În majoritatea țărilor, obiectivul predominant al educației ecologice sau a educației pentru mediu este de a crește gradul de conștientizare, iar principala problemă este viziunea asupra generațiilor viitoare care vor suferi, ca urmare a schimbărilor prin care trece planeta.

Programa românească pune accent pe impactul negativ al persoanelor asupra mediului înconjurător, în timp ce alte spații culturale mizează pe impactul pozitiv pe care aceștia ar putea să îl aibă asupra planetei. De asemenea, România și Italia subliniază posibilele pericole cu care s-ar putea confrunta natura în durata lungă, dar și în viitorul apropiat.

Majoritatea programelor de studiu sunt orientate spre competențele pe care copiii ar trebui să le deprindă, dar deseori nu sunt oferite obiective și subiecte practice. Cauza ar putea fi discrepanța dintre cerințele programei de educație ecologică și modul în care cadrele didactice reușesc să adapteze mesajele într-un mod adecvat. De obicei, aceste subiecte nu sunt întâlnite în timpul formării propriu-zise a profesorilor, iar dacă programele ar trebui transmise corespunzător și profesorii ar avea nevoie de programe speciale de formare în acest sens.

În afară de organizarea curriculumului, programele diferă în funcție de stilul de învățare a fiecărei culturi. În Germania, aceasta este orientată spre rezultate, în timp ce în Anglia accentul este pus pe domeniile de realizare. Spre deosebire de Germania, Anglia nu are conceptul de curriculum național, dată fiind structura sa federală, ci de curriculum regional, pentru fiecare stat în parte. Interesant este că sistemul din România este organizat similar cu cel al Angliei, având trunchiul comun ce cuprinde educația obligatorie pentru toți elevii, dar și pe cel școlar, format din procesele educaționale de învățare și experiențe propuse de fiecare instituție în parte care pot fi alese prin consultarea elevilor și părinților acestora.

Educația ecologică în România, rămasă la nivel de alegere

În urmă cu aproximativ opt ani a fost dezvoltat un proiect de lege pentru introducerea acestei materii ca fiind o disciplină obligatorie pentru învățământul primar și gimnazial, cu scopul  de a instrui elevii cu privire la una dintre cele mai urgente probleme ale societății contemporane.

În perioada actuală, programa încă nu prevede educația ecologică drept o materie obligatorie, ci opțională, denumită “Educație ecologică și de protecție a mediului”. Obiectivele cadru ale acesteia pentru învățământul primar sunt: înțelegerea și utilizare unor noțiuni elementare referitoare la protecția mediului înconjurător, formarea și exersarea capacităților de explorare și investigare a mediului înconjurător și formarea unei atitudini motivante și responsabile față de menținerea și îmbunătățirea calității mediului înconjurător.

În clasele 0-IV, materia este prezentă în fiecare an, dar la trecerea în învățământul gimnazial, aceasta poate fi întâlnită doar la clasele a V-a și a VII-a, cu obiectivele: utilizarea unor noțiuni, concepte și principii specifice educației pentru protecția mediului, dezvoltarea capacității de investigare a realității și asumarea și punerea în practică a unui comportament responsabil față de mediul înconjurător.

Copiii care nu aleg această disciplină alături de părinți, pot asimila cunoștințe despre acest vast domeniu prin intermediul altor surse, cum ar fi programele și acțiunile întreprinse de organizații nonguvernamentale în unitățile de învățământ.

Problema este că elevii ar avea nevoie de cele trei modalități de a înțelege mediul înconjurător, acestea fiind reprezentate de educația formală care se învață în școală, cea informală, cu ajutorul organizațiilor nonguvernamentale, mass media sau din familie și cea nonformală care se realizează prin activități extrașcolare.

În condițiile în care ne raportăm la această materie ca la o opțiune, nu ca la o necesitate, viitoarele generații sunt private de cea mai credibilă și corectă sursă de informare și formare în spiritul educației pentru mediul înconjurător.