Ziua Internațională a Cărții și Ziua Bibliotecarului din România

Foto: Biblioteca Facultății de Litere a Universității din București

La 23 aprilie, sunt celebrate Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor și Ziua Bibliotecarului din România, dedicate promovării lecturii, prețuirii cuvenite autorilor, editorilor, profesioniștilor din biblioteci, edituri, structuri info-documentare, librării. Dintre activitățile educative ale zilei reținem:

Sibiu

Biblioteca Județeană Astra – Programul „Bibliotecar pentru o zi”, caracterizat ca „provocarea de a intra în culisele muncii din bibliotecă”; răspund Vlad Vasiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu, Fawzia Rehejeh, președinte al Centrului Cultural Arab, lector univ. dr. Ovio Olaru, traducător și critic literar, artistul Ovidiu Popârțan.

Clubului pentru Adolescenți – tot la Biblioteca Județeană Astra, discuții despre cărțile preferate ale adolescenților, fiecare participant având oportunitatea de a-și prezenta volumul care l-a marcat cel mai mult, obiectivul acțiunii fiind promovarea lecturii în rândul tinerilor, cultivarea spiritului critic, a empatiei și a curajului de a vorbi în public, transformarea simplei plăceri de a citi într-o experiență de împărtășire și învățare reciprocă

Dâmbovița

Biblioteca Județeană I. H. Rădulescu – „Biblioteca zilelor noastre”, noi apariții editoriale, prezintă Dana Iordache; „Rolul proiectelor Erasmus+ în dezvoltarea profesională a bibliotecarilor”, prezintă prof. univ. dr. Agnes Terezia Erich și dr. Alexandru Ștefănescu, profesor; „Bibliotecar pentru o zi”, la sediul filialei pentru copii „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești”, din cartierul Matei Basarab din Târgoviște

Alba

Biblioteca Județeană Lucian Blaga Alba – Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană Lucian Blaga Alba organizează o reuniune științifică de profil cu titlul „Valoarea profesiei de bibliotecar”, invitați fiind lector univ. dr. Silviu Borș, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Litere și Arte, specializarea Științe ale Informării și Documentării; expoziţie de carte organizată în spațiul expozițional al bibliotecii; acțiunea „Micul bibliotecar: fii colegul nostru pentru o zi!”, la secția pentru copii; „Biblioteca în povești: lecturi interactive pentru micii cititori ai bibliotecii”, de asemenea, la secția pentru copii; recomandare de carte pentru adulți, pentru copii (online)

Neamț

Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu Neamț – proiectul „Dezvoltarea competențelor digitale de bază în cadrul bibliotecilor din județul Neamț“, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Apelul de proiecte Finanțarea bibliotecilor pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale, Componenta C7 Transformare digitală, Investiția I17, proiect prezentat de prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene Neamț; conferința „Însemnări despre G.T. Kirileanu referitoare la relația sa cu Biblioteca Academiei Române“,susținută de prof. dr. Nicolae Scurtu; prezentarea „G.T. Kirileanu – profil de cărturar“, făcută de bibliotecara Elena Cristina Catana; omagiu adus regretatului scriitor pietrean Cristian Livescu de către prof. dr. Nicolae Scurtu și de Aurel Ștefanachi, editorul lucrării-dicționar „Un veac de poezie românească. Panoramă critică și antologică“, apărută la Editura TipoMoldova Iași; omagiu bibliotecarului Ion Asavei, prezentat de prof. dr. Nicolae Scurtu; lansarea lucrărilor „Vitrina cărților. O descriere a literaturii române contemporane“ de Emilian Marcu și „Lăcomia destinului – o mărturisire“ de Aurel Ștefanachi, apărute la Editura TipoMoldova Iași; dela aceeași editură, prezentarea cărților „Andreescu. 174 de ani de la naștere“ de Radu Bogdan, album în două volume, „Poemele inorogului“ de Dimitrie Cantemir, antologie realizată de Ion Hadârcă, „Scriitori români contemporani și cărțile lor esențiale. O istorie transmodernistă a literaturii române contemporane“, ediția a II-a revizuită și adăugită, de Ion Popescu-Brădiceni;
„Proiecte de succes în bibliotecile publice din Neamț“, prezentări susținute de bibliotecari din județ; proiectul „Biblioteca digitală“,prezentat de Costachi Agache, șef Serviciu Informatizare; „Cărți, biblioteci, bibliotecari“, prezentare a evoluției scrisului de-a lungul timpului până la schimbările din era digitală, însoțită de imagini de la activități organizate de către bibliotecarii Secției Carte pentru adulți Mihail Sadoveanu a Bibliotecii Județene G.T. Kirileanu Neamț, prezentare susținută de Danielei Anechitei, șef Serviciu Comunicarea colecțiilor și de bibliotecara Lavinia Andreea Stan; proiectul „Cinema la bibliotecă“, prezentat de bibliotecarele Mihaela Hristea și Angela Călin

Distribuie acest articol!