Între 8 și 10 noiembrie, a avut loc la Ploiești a V-a ediţie a Zilelor Alianţei Colegiilor Centenare, eveniment de semnificaţie pentru organizaţia liceelor și colegiilor cu tradiţie din învăţământul preuniversitar. De fapt, se poate spune că este evenimentul anual care mobilizează cel mai mult colegiile membre. Pentru cei care nu știu încă ce este Alianţa Colegiilor Centenare, le reamintim că ea s-a născut dintr-o nevoie de alternativă la „școala oficială”, înţelegând prin „școala oficială” modelul de școală rezultat din monologul administrativ instituit în ultimul deceniu cu privire la rostul și rolul școlii. Altfel spus, ACC, ca alternativă, propune un dialog autentic între membrii acesteia, conturarea unor posibile strategii și încercarea de a răspunde specific provocărilor prezentului. Firește, ACC propune în același timp un dialog cu MEN, cu toate acele organizaţii care au în centrul preocupărilor lor calitatea și destinul educaţiei.
Desfășurate la Ploiești, Zilele ACC au beneficiat de ospitalitatea, dar și de impecabila organizare a gazdelor, colegiile centenare membre din Ploiești și Breaza: Colegiul Naţional I.L. Caragiale, Colegiul Naţional Al. Ioan Cuza și Colegiul Militar Liceal Dimitrie Cantemir, din Breaza…
 
Din bogatul (și densul) Program al întâlnirii, cel puţin câteva momente au surprins fie prin ineditul lor (o dezbatere cu elevii celor trei colegii-gazdă pe tema „Ce așteaptă elevii de la profesorii lor, ce așteaptă profesorii de le elevii lor), fie prin substanţa remarcabilă a mesajului transmis: intervenţia acad. prof. Eugen Simion, ultimul laureat al Premiul Lykeion al ACC.
În intervenţia domniei sale, Eugen Simion, fost elev al Colegiului Caragiale, a descris cu eleganţă și precizie starea de fapt a școlii de azi: reformele mereu pornite și mereu neterminate, soarta pre­cară a umanioarelor în școala românească, destinul școlii rurale, felul în care noi înţelegem să pregătim elitele, soarta valorilor în educaţie. De fapt, dis­cursul prof. Eugen Simion a fost unul de o remar­cabilă acuitate, ilustrând, într-o sinteză carteziană, elementele de criză ale sistemului, din postura acelor (puţini!) intelectuali remarcabili ai României de azi cărora nu le este deloc indiferentă soarta școlii.
Intervenţia prof. Horia Toma, inspector general al ISJ Prahova, a atenţionat asupra verigilor slabe ale școlii de azi, în Prahova această verigă slabă fiind diminuarea dramatică a corpului profesoral tânăr, intrarea tot mai rară în sistem a unor absolvenţi de valoare, ceea ce ar trebui să alarmeze MEN. Prof. Horia Toma a vorbit despre faptul că la fizică sau la chimie inspecţiile pentru grad (definitivat, gradul II) au devenit o raritate (în condiţiile în care în Prahova există peste 7.000 de cadre didactice), iar în context, conducerea ISP se vede silită să apeleze la profesorii pensionaţi deja.
Partea a doua zilei de sâmbătă, 9 noiembrie, înţeleasă ca o continuare a confruntării cu stări și soluţii privind școala, a presupus intervenţia profesorilor Mihaela Singer și Mihai Albu, de la UGP Ploiești, și a profesorului Sorin Cristea, de la Universitatea din București, ultimul – deţinător al unei rubrici clasicizate deja în Tribuna Învăţământului, intitulată „Recurs la Pedagogie”.
În intervenţia sa, Mihaela Singer a invitat la o reflecţie asupra specificului lumii în care trăim și a adecvării școlii la acest specific. Un exerciţiu util i-a invitat pe cei prezenţi să stabilească profilul a ceea ce ar fi o societate tradiţională, industrială în fond, și realitatea unei lumi postindustriale. În aceste condiţii, întrebarea „Cum trebuie să arate școala de azi?” se dovedește a fi una mai mult decât necesară, iar nevoia unui răspuns presupune adesea dramatice schimbări de viziune educaţională, de metode didactice.
Oprindu-se asupra unui aspect cumva particular, dar esenţial în managementul școlar, prof. Mihai Albu a conturat contextul social și psihologic cu care se confruntă directorul unui unităţi școlare. Analiza de tip eseistic, surprinzând adevărate stări tipice, a stârnit interesul unei bune părţi a asistenţei.
Poate că dintr-o anume perspectivă, intervenţia prof. Sorin Cristea a fost cea mai provocatoare prin îndemnul la reflecţie. Sorin Cristea a încercat dintr-o perspectivă știinţifică să reamintească tuturor celor de faţă care este în fapt metodologia unei reforme în educaţie. Care sunt pașii ce trebuie urmaţi cu necesitate și care sunt cauzele eșecurilor noastre repetate. Intervenţia a relevat în cele din urmă absenţa unei viziuni și a unei consecvenţe în reforma școlii de azi. Or, tocmai această absenţă a avut urmări dramatice în ceea ce ar fi putut să fie totuși o reformă articulată în România anilor 2000. O reformă, observa Sorin Cristea, nu poate fi imaginată fără ca acele concepte esenţiale să nu ajungă pe masa profesorului. Și, în cele din urmă, nu elaborarea unei reforme este marea problemă, ci imple­mentarea acesteia. Dar, dincolo de absenţa unei viziuni/stra­tegii, la fel de grav ar putea fi și impresia (falsă!) că o reformă se poate produce prin inter­venţii punctuale…
O ultimă intervenţie s-a datorat lui Marian Staș, cunoscut pentru opiniile sale categorice privind școala de azi. Fără să reitereze aceste opinii (Marian Staș crede că în România de azi reforma nu avut loc!), el a prezent foarte concis nevoia de implicare în proiecte euro­pene, ca și volumul său, recent apărut, „România pe bune începe cu școala pe bune”.
Am lăsat în finalul acestor însem­nări impresiile produse de dezbaterea realizată cu elevi și profesori de la cele trei colegii (prezenţi fiind și profesori și directori la ACC). Mărturisesc că rareori mi-a fost dat să iau parte la o dezbatere de un asemenea nivel, cuvinte-cheie fiind: valoare, implicare, comunicare, înţelegere, parteneriat. Sentimentul  a fost că aveam în faţă, prin vârfurile ei, o generaţie capabilă de a face schimbarea în România de azi. Din păcate, existenţa și acţiunea acestei „elite” par a fi cumva izolate, singulare, pentru că, pe de-o parte, în mo­mentul în care, social vorbind, vocea ei ar putea fi auzită și s-ar impune, „elita”… migrează într-o proporţie însem­nată; iar pe de altă parte, fundalul pe care s-ar putea desfășura acţiunea ei socială și intelectuală este unul nestimulativ, nepropice, ostil uneori. Pe scurt: atâta vreme cât școala obligatorie în România de azi va continua să producă în masă analfabeţi funcţionali, sau să continue să existe sub semnul unei confuzii curriculare depline, „elitele” vor fi împiedicate în a-și manifesta rolul necesar și dramatic, neavând backgroundul absolut necesar.
Adrian COSTACHE
_______________
P.S. Nu am citat în aceste însemnări intervenţia reprezentantului MEN. Consecvent cu sine, având se pare reale probleme de reprezentare, MEN a lipsit din nou la Zilele ACC… Poate că-i vorba doar de faptul că ACC reprezintă, mai mult sau mai puţin, doar 4.000 de cadre didactice din România acestor vremuri… Le vom trimite însă cu toată încrederea Rezoluţia ACC privind starea școlii…
 

Rezoluţia ACC

 Alianţa Colegiilor Centenare, întrunită în zilele de 8-10 noiembrie 2013, la Colegiul Naţional I.L. Caragiale, din Ploiești, cu ocazia Zilelor ACC, și având în vedere perioada de un an care a trecut de la ultima întâlnire în acest cadru, a elaborat următorul document cu privire la starea școlii preuniversitare.
– Alianţa Colegiilor Centenare constată că școala preuniversitară continuă să se confrunte cu mari dificultăţi, cele mai multe rezultate din lipsa unor strategii și politici de durată ale MEN, dar și din cauza fondurilor insuficiente alocate școlii.
– Se constată în ultima perioadă preocuparea MEN pentru aplicarea Legii 1/2011, pe de-o parte, iar pe de altă parte pentru o restructurare curriculară necesară în preuniversitar.
– ACC salută măsurile punctuale luate cu privire la Evaluarea naţională și Examenul de bacalaureat, prin crearea unor condiţii pentru ca examenele naţionale să poată fi caracterizate printr-o mai mare relevanţă și calitate, inclusiv prin stabilirea mediei 5 pentru intrarea `n învăţământul liceal.
– În contextul restructurărilor curriculare, ACC salută și demersul și preocupările MEN pentru un debut timpuriu al învăţământului obligatoriu, cu condiţia ca acest lucru să fie însoţit de o reală adaptare a programelor la cerinţele unui învăţământ obligatoriu, cu stabilirea unor competenţe specifice, clar formulate și publice pe cicluri de învăţare.
– ACC consideră că actuala strategie de elaborare a Curriculumului naţional (finalităţi/obiective/competenţe specifice/plan-cadru/programe) trebuie corectată, în sensul stabilirii mai întâi a unor obiective/ finalităţi/ competenţe specifice pe cicluri de școlaritate și discipline (discutate apoi cu grupuri de specialiști din organizaţii profesionale din domeniul educaţiei) și numai după aceea să se treacă la realizarea de planuri-cadru, programe, pe fiecare an de studiu, component al ciclului.
– De altfel, ACC consideră necesar și elementar să fie respectate următoarele principii privind rescrierea Curriculumului Naţional:
– prezentarea publică și în toate unităţile școlare a Cadrului de referinţă asociat Legii actuale;
– stabilirea de competenţe specifice pentru fiecare ciclu, competenţe care să devină bun public, competenţe avizate de cel puţin o catedră de psihopedagogie a unei universităţi;
– respectarea riguroasă a principiului opţionalităţii ca mod de a crește motivarea pentru învăţare;
– introducerea interdisciplinarităţii (până la clasa a VI-a inclusiv) ca principiu al realizării programelor și a modulelor curriculare;
– stabilirea, în școala obligatorie, prin noile planuri-cadru a unui nou raport între școlaritate și educaţie;
– respectarea principiului ca nicio disciplină obligatorie să nu aibă mai puţin de 3 ore săptămânal în planul-cadru (ceea ce pre­supune însușirea unei alte filozofii cu privire la planul-cadru).
– În același timp, ACC solicită punctual implicarea MEN în modificarea Legii 1/2011 în sensul introducerii în Lege a titulaturii de „Colegiu”, entitate specifică ciclului liceal, acordată unor unităţi școlare caracterizate printr-o calitate recunoscută a managementului și a educaţiei seriilor de elevi, și care să capete astfel, prin lege, o autonomie sporită.
– ACC crede că a sosit momentul ca în strategiile MEN să fie inclusă și ideea de a realiza în mediul rural unităţi școlare puternice, avându-se în vedere scăderea vârstei de școlarizare (școlarizarea de la 5 ani în perioadă imediat posibilă!), evitându-se astfel navetismul, cu excepţia celui realizat cu microbuze școlare.
 Adunarea Generală a ACC, Consiliul Director, Ploiești, 8-10 noiembrie 2013