Zile libere plătite pentru părinți, în cazul în care se închid școlile

Executivul a adoptat ordonanța de urgență prin care părinții vor putea primi zile libere plătite pentru supravegherea copiilor, în cazul în care unitățile de învățământ se vor închide din cauza epidemiei de SARS CoV-2.

Ordonanța de urgență stabileşte că unul dintre părinţii acelui copil care nu mai poate merge la şcoală din cauza suspendării cursurilor va primi zile libere plătite cu 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare.

Pentru a beneficia, însă, de aceste zile libere plătite, părinții trebuie să îndeplinească un număr de condiții: au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi a căror vârstâ nu depășește 26 de ani, au copii înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară; celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere.

Nu se vor putea acorda zile libere plătite, dacă unul dintre părinți este în concediu de creştere a copilului sau este asistentul personal al unuia dintre copii (în cazul copiilor cu dizabilităţi), este în concediu de odihnă sau fără plată, ori are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului. De asemenea, nu poate beneficia de zilele libere plătite părintele care solicită acest lucru, dar care nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente din drepturi de proprietate intelectuală, activităţi agricole, silvicultură, piscicultură.

Pentru ca părintele respectiv să beneficieze de zilele libere, celălalt părinte va trebui să semneze o declaraţie pe proprie răspundere, prin care să arate că nu a solicitat, la locul său de muncă, zile libere pentru a sta acasă cu copilul, în cazul în care se suspendă cursurile.

Potrivit documentului care va fi publicat în Monitorul Oficial, părinţii din familii monoparentale vor avea și ei dreptul la zile libere plătite.

Distribuie acest articol!