Rezultatele unui sondaj realizat de Fundația World Vision România pe un eșantion de 1.000 de elevi – gimnaziu și liceu – din mediul urban și din cel rural arată că unu din 10 respondenți este jignit zilnic sau de cel puțin două ori pe săptămână, în mediul online. Astfel, unu din patru copii (24.7%) a fost amenințat, cel puțin odată, cu bătaia în mediul online, potrivit sondajului.
Concluziile sondajului trebuie să dea de gândit autorităților, școlii și părinților. Astfel: 44% dintre dintre copii văd zilnic sau cel puțin de două ori pe săptămână postări sau comentarii pe rețelele de socializare care îi fac să se simtă mai triști sau nervoși, iar dintre ei, peste 26% văd zilnic conținuturi care le induc astfel de stări emoționale negative.
Sondajul World Vision România evidențiază și motivele pentru care copiii se simt triști sau nervoși după ce intră pe rețelele de socializare. Concret: 8.7% dintre ei spun că alți utilizatori se iau de ei sau chiar îi jignesc pentru conținutul pe care îl postează; 28.8% sunt afectați când văd pe rețelele de socializare alți copii care afișează o viață mai bună decât a lor; 18% dintre respondenți sunt afectați pentru că primesc mai puține like-uri sau au mai puține vizualizări la conținutul pe care îl distribuie față de cât se așteptau, iar 45% văd aproape zilnic postări, comentarii sau fotografii cu mesaje agresive pe rețelele de socializare.
În ciuda agresiunii extinse cu care au de-a face copiii în mediul online, 36% nu vorbesc cu niciun adult sau prieten despre agresiunile cu care se confruntă sau la care sunt martori pe Internet. Iar dintre cei care aleg să facă acest lucru, 44% se orientează către părinți, iar 27.7% către prieteni și colegi de clasă. Doar un procent mic, de 9%, aleg să vorbească profesorilor despre ce li se întâmplă. 65% dintre elevii participanți la sondaj spun că profesorii le-au vorbit de maiulte ori la clasă despre bullying, jigniri și alte umilințe.
“Deși un procent semnificativ dintre profesori le-a vorbit copiilor despre bullying și alte tipuri de agresiuni, aceștia nu au reușit să câștige încrederea elevilor pentru a-și face curaj să vorbească despre violențele la care sunt supuși. Nu este suficient ca pedagog să vorbești la clasă despre conceptele legate de agresiune, trebuie să fii și pregătit pentru a interveni atunci când copilul are nevoie de tine. Totuși, este un semnal bun faptul că aproape jumătate dintre copii pot recunoaște formele de agresiune din online. Misiunea noastră la World Vision România este să îi susținem pe profesori și pe părinți să îi protejeze pe copii și să știe cum să intervină când au nevoie de sprijin, iar datele privind siguranța pe internet, ne-au determinat să lansăm un program de webinarii și materiale care pot fi folosite în fiecare zi de profesori și părinți”, a declarat, potrivit site-ului Edupedu, Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România.
De asemenea, potrivit aceleiași surse, aproape 14% dintre copiii și adolescenții respondenți lansează provocări (challenge-uri) pe TikTok. Dintre aceștia, 54% spun că nu le plac challenge-urile, dar le acceptă pentru a nu fi respinși de prieteni sau pentru a fi acceptați într-un anume grup. 23% dintre ei fac provocări care sunt în trend pentru a-și crește popularitatea pe internet, pentru a avea cât mai multe vizualizări sau din nevoia de a se simți mai apreciați de colegii și prietenii lor.