Webinarii pentru studenți și liceeni în vederea succesului profesional

Modele inspiraționale de pregătire și progres în carieră le sunt oferite elevilor și studenților prin programul de dezvoltare profesională „Succesul tău profesional”, derulat de organizația educațională Junior Achievement România, în parteneriat cu Nestlé România.

În cadrul programului, în luna aprilie, 1.607 de elevi de liceu și 283 de studenți de la profilurile tehnic, economic și industrie alimentară, din 36 de orașe, au participat la trei întâlniri online cu cinci voluntari ai Nestlé România cu care au discutat despre alegerile necesare pentru a prefigura o carieră profesională de succes.

Organizatorii anunță că „tema webinariilor susținute de voluntarii Nestlé a fost Cum să ai o carieră de succes și a inclus referiri la modul în care cei cinci colegi din companie și-au ales specialitățile de studiu, ce au făcut pentru a se diferenția și cum au început să lucreze, ce experiențe profesionale au adunat și cum au promovat de-a lungul anilor”.

Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager: „Comunicarea și PR-ul reprezintă componente cheie care modelează imaginea și reputația fiecăruia dintre noi, reușind astfel să ne pregătească pentru câmpul muncii. Sunt recunoscătoare că am putut să împărtășesc din experiența mea acestor tineri ambițioși.”

Inițiative globale pentru tineret și copii

Nestlé derulează mai multe inițiativele globale, cum sunt programul „Nestlé for Healthier Kids”, „creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. În România, aceste eforturi se regăsesc se concretizează prin parteneriatele cu mișcarea națională Și eu trăiesc sănătos – SETS, inițiat de Fundația Prais și programul Traista cu sănătate, inițiat de prof. dr. Veronica Mocanu; inițiativa globală de tineret Nestlé needs YOUth, care-și propune „să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth; inițiativa Sustenabilitate, conform căreia „Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare”.

Distribuie acest articol!