Vouchere pentru masă caldă și alimente

Foto: Guvernul României

Persoane cu situație materială grea, familii cu cel puțin doi copii, familii monoparentale se regăsesc între beneficiarii unui ajutor guvernamental sub formă de vouchere pentru masă caldă și procurare de alimente. Executivul a adoptat în acest sens o ordonanță de urgență „privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora”.

De vouchere vor beneficia și categorii precum persoane cu dizabilități, cu venit net lunar sub 1.500 lei (numărul estimat al acestora fiind 400.000), familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 de lei, familiile monoparentale cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 de lei, familiile care au drept la ajutor social potrivit Legii privind ajutorul social și persoanele fără adăpost.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă subliniază că sunt „voucherele care vor fi acordate cetățenilor cu nevoi, în sensul în care pot să beneficieze de masă caldă sau să procure alimente. Este vorba de 3 milioane de persoane care vor beneficia de aceste vouchere o dată la două luni. Este o măsură a cărei valoare totală este de aproximativ 3,1 miliarde de lei, iar 50%, jumătate din acești bani, vor proveni din fonduri europene”.

Marcel Boloș, ministrul investițiilor și proiectelor europene: „Valoarea tichetului social este de 250 lei și se va acorda o dată la două luni pentru șase categorii importante de beneficiari care se află în risc de deprivare materială și risc de sărăcie extremă. Prima categorie sunt pensionarii cu venit net lunar sub 1500 de lei, numărul estimat al acestora este de 2,3 milioane. Voucherul urmează să poată fi utilizat atât pentru achiziționarea de produse alimentare (s-a lăsat această libertate a beneficiarilor de a alege din categoria produselor alimentare care va fi bunul de consum pe care îl vor folosi), cât și pentru masa caldă care a rămas ca măsură alternativă. Urmează ca în perioada următoare să derulăm procedura de achiziție publică pentru selectarea unităților emitente, apoi procedura pentru emiterea cardurilor. Valabilitatea unui card este 1 iunie 2022-31 decembrie 2022.”

Distribuția voucherelor se va face prin Compania Națională Poșta Română, listele de beneficiari urmând să fie comunicate Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene de către Casa Națională de Pensii și Autoritatea Națională pentru Plăți și Incluziune Socială.

Distribuie acest articol!