
Prof. univ. emerit, dr. în ştiinţele educaţiei Dan Potolea a fost, timp de şaisprezece ani, decan al facultăţii profilate pe formarea cadrelor didactice, calitate în care „a reconstruit şcoala naţională de ştiinţele educaţiei“. A beneficiat de o excepţională carieră didactică universitară, tânărul absolvent – şef de promoţie – fiind repartizat la catedra de pedagogie a facultăţii absolvite, unde se regăseşte şi astăzi, de peste cincizeci de ani. După cum rezultă din opiniile colegilor, ale foştilor studenţi (licenţiaţi, masteranzi, doctoranzi), ale profesorilor de pedagogie din centrele universitare din Cluj, Iaşi, Piteşti, Braşov, Arad, Ploieşti, Oradea etc., profesorul Dan Potolea este perceput ca „mentor academic“ (L. Ciolan), „organizatorul întregii construcţii curriculare din România“ (I. Albulescu, V. Chiş), „domnul şcolii de pedagogie moderne de la Bucureşti“ (S. Panţuru), „autoritate incontestabilă“ (A. Ilica), „pedagog adevărat“ (L. Ezechil), „omul‑profesor“
(D. Herlo), „model al omului de şcoală“ (S. Marin), „dascăl desăvârşit“ (N. Mitrofan), „reper al profesionalismului“ (C. Cucoş), „reper important“ (I.O. Pănişoară), „exemplu de viaţă echilibrată“ (S. Toma), „profesor sublime“ (I. Negreţ‑Dobridor), „dedicat plenar educaţiei“ (G. Albu), „nesecat izvor de înţelepciune, cumpătare, tărie de caracter şi forţă reflexive“ (I. Neacşu) etc.
Cele trei secţiuni ale volumului (Contribuţii la dezvoltarea ştiinţelor, politicilor şi practicilor educaţionale, Evocări, Studii ştiinţifice) sunt încapsulate între un interviu – de suflet şi… biographic, plus o „analiză criterială: patru domenii şi douăsprezece caracteristici“ (L. Ciolan) – şi un CV, însoţit de „lista“ cu activitatea ştiinţifică din 1972 până în prezent. Astfel conceput, volumul omagial oferă o imagine sintetică despre configurarea activităţii profesorului, a omului de ştiinţă, a decanului, a activităţii unui pedagog contemporan influent prin cuprinderea sa în numeroase comisii ministeriale. În plus, lectorii volumului vor putea identifica problemele (conceptuale, structurale, terminologice şi de impact social) care răvăşesc educaţia naţională şi europeană, precum şi modul în care comunitatea pedagogilor participă la promovarea unor idei care să însănătoşească învăţământul şi educaţia din ţara noastră.
Volumul omagial Dan Potolea are reprezentativitate pentru diagnoza teoriilor educaţionale actuale, motivate de relaţia cu un pedagog important, care, prin autoritatea sa, a stabilit coordonatele structurale ale documentelor curriculare naţionale, după care se construieşte profilul actual al tinerilor din ţara noastră. Conţinutul volumului încropeşte un contur al unei distincte şi relevante personalităţi a pedagogiei contemporane: Dan Potolea.
Anton ILICA





