Interviu cu prof. Dumitru Tudosoiu, inspector şcolar general al ISJ Argeş
Stimate domnule inspector general, aţi trecut, după cum se ştie, printr-un concurs pentru ocuparea postului de inspector general al ISJ Argeş. Este o procedură nouă, dat fiind că până acum inspectorii generali erau numiţi pe post, nu aleşi prin concurs. Cum vi s-a părut dvs. personal această procedură de numire?
Concursul a fost organizat foarte bine. Un concurs foarte riguros.
Aveţi, desigur, multe de făcut începând din acest moment. Care sunt urgenţele de leadership la nivelul ISJ Argeş? Există probleme nerezolvate din anul anterior?
Organizarea a două etape naţionale ale olimpiadelor şcolare, pregătirea pentru examenele naţionale de evaluare naţională şi bacalaureat şi prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, precum şi a violenţelor în şcoli.
Cum este această primăvară pentru învăţământul din judeţul Argeş?
Activitate intensă: am încheiat simulările examenelor de evaluare naţională şi bacalaureat, precum şi pentru elevii claselor a XI-a; avem în derulare două inspecţii generale în judeţ, organizarea olimpiadelor naţionale şi primele etape ale mişcării de personal.
Rezultatele la simulările pentru clas a VIII-a şi pentru clasele XI-a şi a XII-a au fost foarte slabe la nivel naţional. Cum stau lucrurile la nivelul judeţului Argeş? Sunt mai slabe sau mai bune decât cele de anul trecut?
Judeţul Argeş se încadrează în media naţională a rezultatelor obţinute la simulări, rezultatele sunt mai slabe decât cele ale anului trecut, deşi prezenţa elevilor a fost mai bună la simulările de anul acesta.
Cât de relevante sunt aceste simulări pentru nivelul de pregătire al elevilor? Ce măsuri aţi hotărât să se ia în situaţia în care rezultatele sunt, poate, nesatisfăcătoare?
Simulările au un rol major atât pentru elevi, cât şi pentru profesorii de la clasă, în sensul că ambii parteneri ai actului educaţional îşi evaluează atât cunoştinţele, cât şi nivelul şi metodele folosite la clasă. În unităţile de învăţământ unde rezultatele nu au fost satisfăcătoare, ISJ Argeş va merge, prin intermediul inspectorilor, în monitorizare, urmărind un plan remedial aplicat pentru fiecare unitate de învăţământ/clasă de elevi. De asemenea, am iniţiat discuţii cu părinţii elevilor din clasele terminale vizavi de interesul pe care elevii îl manifestă în timpul liber faţă de studiul individual şi rezolvarea cerinţelor pentru acasă.
O altă problemă extrem de gravă existentă în învăţământul românesc este gradul ridicat de abandon şcolar şi rata la fel de ridicată a analfabetismului funcţional. Care sunt cauzele şi ce se poate face pentru a stopa aceste flageluri?
Cauzele se cunosc: situaţia socială/financiară a elevilor şi a familiilor acestora; comunităţile etnice, unde gradul de educaţie este foarte scăzut.
Pentru a stopa acest flagel al abandonului intervenim alături de comunităţile locale şi judeţene, am efectuat vizite de lucru în comunităţile etnice pentru a evidenţia importanţa şcolii în viaţa tinerilor şi a familiei; avem proiecte europene în desfăşurare pe tema stopării abandonului şcolar şi pe programul „A doua şansă”.
Sunt pregătite şcolile argeşene pentru implementarea manualului digital? Credeţi că această revoluţie digitală va scădea gradul de analfabetism funcţional al multora dintre elevi?
Cred că în legătură cu acest subiect putem avea păreri pro şi contra deopotrivă.
Apariţia manualelor digitale cred că este o idee bună, inovatoare pentru învăţământul românesc, de maximă actualitate mai ales pe fondul dezvoltării tehnicii şi tehnologiei din ultimii ani.
Credem că o altă problemă serioasă pentru învăţământul primar, la nivel naţional, continuă să o reprezinte şi anul acesta clasa 0. Care este situaţia spaţiilor, a mobilierului, a cadrelor didactice calificate pentru acest segment de vârstă în judeţul dvs.?
Pentru judeţul Argeş nu este o problemă, suntem pregătiţi să-i primim pe elevii de clasă pregătitoare, asigurându-le toate condiţiile pentru desfăşurarea activităţii în viitorul an şcolar.
Cum veţi manageria de acum înainte învăţământul din judeţ?
Cu aceeaşi dorinţă de a face un învăţământ performant, de a elimina barierele artificiale de comunicare corectă între elev-profesor-familie, de eliminare a birocraţiei şi mai ales de schimbare şi adaptare a mentalităţilor la realităţile sociale ale anului 2015.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU
Email: tribuna@megapress.ro