Vocaţia poetică

Dedicaţie
Prin credinţă
Cuvintele primesc
Strălucire de aur,
Lacrimile îmbogăţesc
Al iubirii
Tezaur!
 
 
O scară ce urcă la Cer
Tot ce atinge Poeta
Devine Poezie!
Ea transformă
Lacrimile în iubire,
Bucuria
În Albastru-Infinit!
Timpul
În trăirea intensă a clipei,
Privirea
Într-o mângâiere a dragostei,
Primăvara
În cântec de dor,
Sufletul
În rai poleit cu azur,
CREDINŢA
Într-o scară ce urcă la Cer.
 Cu vocaţia poetică te naşti. Trăieşti permanent Poezia. Ea face parte din sufletul şi din existenţa ta.
Poezia este aspiraţie spre absolut. O revelaţie a sufletului – despre nemurirea dragostei.
O scară spre Cer. Ea descoperă bucuria de a trăi în cele mai simple momente din viaţa de zi cu zi. Poetul are harul de a descoperi frumuseţea vieţii prin Cuvinte.
Poezia feminină românească are de azi un Nume de Excepţie: Viviana Milivoievici (VIV), cercetător ştiinţific la Filiala Timişoara a Academiei Române, care transmite prin volumul de debut, Albastru-infinit, aspiraţia Omului către Absolut, realizată prin imagini poetice inedite. Adevărate Sărbători ale Cuvintelor.
Poezia Vivianei Milivoievici este o revelaţie.
O descoperire a frumuseţilor din viaţă, pe lângă care trecem indiferenţi. Poezia sa este o chemare la iubire.
Iubirea cuprinde sufletul, iar dragostea îmbrăţişează împlinirile dragi din viaţă.
Volumul poetei Viviana Milivoievici, Albastru-infinit, se citeşte cu o bucurie de duminică.
În „Călătorie“, „istoriile ni le scriem/din amintiri dantelate/pe un cer sublim./Ne reîntregim/între filele/unui destin./În penumbra/călătoriei spre un/neant divin“.
Destinul este asumat de poetă ca o chemare a vocaţiei lirice.
„Gândurile vremii/noastre/le-mbrăţişăm/în ziua de pe urmă./Facem cu ele/Un tainic legământ/şi le închidem/în seiful vieţii./Bem lacrimi de îngeri/din potirul destinului./Pentru atunci când va cânta/muzica aştrilor“ („Îmbrăţişări“).
Albastru-infinit este o metaforă a poetei de a cunoaşte miracolul luminii şi al necuprinsului creat de Dumnezeu.
În „Rugă“, „din lacrimi îmi fac/o scară/către Tine, Doamne!/S-ajung în braţele/îngerilor Tăi…/Să-mi dai aripi/să pot zbura, în zori, spre azurul nemărginit/al mângâierilor Tale“.
Prof. Vasile Man