Marți, 14 iunie 2022, Sala Mică a Ateneului Român a găzduit un concert de muzică românească susținut de ansamblul Ars Subtilior. Și-au dat concursul Cristina Fieraru (soprană), Daniel Ghirvu (tenor), Ana Bădică (pian), Marius Boldea (pian), Vlad Gînța (pian), Mihai Vaida (flaut) și Alexandru Ștefănoiu (chitară). Din program au făcut parte lucrări ale compozitorilor George Enescu, Constantin Silvestri, Sigismund Toduță, Livia Teodorescu-Ciocănea, Mihail Jora, Marțian Negrea, Dan Dediu și Vlad Gînța.
Înființată la finele anului 2021, formația Ars Subtilior reunește tineri muzicieni entuziaști care își propun să aducă în atenția publicului muzica românească mai puțin cântată a secolelor XX și XXI. Ansamblul își dorește să familiarizeze spectatorii din România cu muzica nouă, mai puțin accesibilă, dar și să confere lucrărilor înghițite de negura uitării strălucirea binemeritată, după cum se auto-prezintă pe pagina de Facebook. Succesiunea pieselor din program a fost una interesantă, inspirat aleasă, care a creat o conexiune intimă între artiști și public. Flautistul Mihai Vaida a interpretat Cantabile și Presto, de George Enescu, precum și Sonată pentru flaut și pian, de Sigismund Toduță. A cântat îngrijit, a frazat frumos și a redat adecvat traseul dinamic. De asemenea, frazele ample au fost conduse bine, iar pasajele cu agilități au fost precis delimitate. În Sonată, relieful sinuos a fost riguros stăpânit, iar registrul acut a sunat consistent, incisiv pe alocuri, însă nu strident. În feeria evocatoare a părții a III-a, flautul dialoghează cu pianul, conferindu-i celui din urmă un statut egal în desfășurarea muzicală, nu doar de acompaniator. De asemenea, lucrarea este una care te poartă pe tărâmuri vaste, evocând o lume eclectică și totuși asemănătoare în diversitatea-i de emoții redate, ce parcurge un traseu amplu brăzdat cu o nostalgie intimă.
Tot în sfera intimă s-a încadrat și lucrarea Zaira pentru chitară solo a lui Dan Dediu. Începutul timid, interiorizat, s-a deschis pe parcurs în sonorități interesante, exotice. Diversele tehnici de ciupire a corzilor utilizate în lucrare au conferit o multitudine de culori timbrale, astfel că instrumentul s-a metamorfozat continuu, lăsându-se modelat în mâinile chitaristului Alexandru Ștefănoiu. Duo-ul pianistic Ana Bădică – Marius Boldea a interpretat două lucrări contrastante – Jocuri populare românești din Transilvania, op. 4, nr. 1, de Sigismund Toduță, și Sonatina buffa pentru pian la 4 mâini, „Omagiu lui Charlie Chaplin“, de Livia Teodorescu-Ciocănea. Cei doi cântă în această formulă de 8 ani, iar coordonarea lor este într-adevăr remarcabilă, atât în ceea ce privește intențiile muzicale, cât și energia pe care o emană. Au dominat discursul muzical cu nerv și patos atunci când a fost necesar, dar și cu delicatețe, pe pasajele care impuneau nuanțe mici sau o stare contemplativă ori de introspecție. Au existat numeroase momente de virtuozitate în care partitura cerea executarea unor pasaje rapide, iar ștafeta a fost predată fără cusur. Chiar în lucrarea Liviei Teodorescu-Ciocănea există un astfel de moment de solicitare intensă, în care tensiunea acumulată se sparge într-un iureș descendent pe care aceștia l-au interpretat fără niciun fel de ezitare. Dacă nu știam că sunt doi, aș putea afirma cu tărie că au cântat ca unul singur. Deși titlul sugerează tratarea unor teme ce fac referire la personalitatea lui Charlie Chaplin, lucrarea Liviei Teodorescu-Ciocănea este mai degrabă dramatică, pătimașă, decât buffă, iar pasajele joviale, deschise, vioaie răzbesc greu prin tumultul general.
Soprana Cristina Fieraru știe cum să creeze suspans și cum să profite de pauzele muzicale la maximum, făcând o adevărată artă din ele. A interpretat două lieduri de Mihail Jora – Chiot și Lupii – care au încadrat ca o boltă Mugurii lui Marțian Negrea. A avut prezență, prospețime, vigoare și a trăit pentru fiecare sunet. A dominat scena alături de pianistul Marius Boldea cu care s-a potrivit în patos și virtuozitate. Probabil că spectatorii nici nu au mai respirat pe ultimele cuvinte ale sopranei – „lupii“ – asemeni unui urlet surd care se repetă de trei ori într-o noapte cu lună plină. Momentul a fost unul dintre cele mai spectaculoase din întreg recitalul și a fost eficient exploatat de cei doi interpreți.
Seara s-a încheiat cu trei lieduri ale compozitorului Vlad Gînța, pe versuri proprii, în primă audiție absolută. Acesta s-a aflat pe scenă în dublă ipostază, aceea de pianist și compozitor. Alături de tenorul Daniel Ghirvu, a dat viață unor sonorități bizare, străvezii, neliniștite, într-o forfotă care lăsa să se întrezărească nostalgia și tânjirea după idilic. „Oare ce mai face Hans?“, a fost întrebarea care s-a statornicit pe buzele spectatorilor și tema de gândire care i-a urmărit, probabil, pe drumul spre casă și chiar mai departe. Caracterul ludic al celei de-a treia lucrări a fost evidențiat aici prin mijloacele muzicale și literare, cât și prin expresivitatea interpretativă a tenorului.
Sala Mică a Ateneului a fost plină, iar publicul a fost mai mult decât generos cu aplauzele, semn că o astfel de „gură“ de muzică românească nouă este binevenită. Am observat prezența unor connaisseurs, ceea ce denotă că activitatea ansamblului Ars Subtilior nu trece neobservată. Compozitorii cântați de ei se regăsesc în general prea puțin în programele instituțiilor de profil, așadar inițiativa este cu atât mai remarcabilă.
Teodora CONSTANTINESCU – profesor
Articol publicat în Tribuna Învățământului nr. 34 – octombrie 2022
