Visurile ultimului an de liceu, dificultățile întâiului an de universitate

Clasa a XII-a este ultimul an de educație preuniversitară și totodată momentul în care toată strădania de 12 ani se reflectă într-o personalitate conturată și pregătită să își găsească drumul în viață și poziția în ierarhia societății. Cel puțin astfel descrie idealul educațional finalitatea anilor de învățământ primar, secundar și liceal. Ultimul an de liceu reprezintă bilanțul celor 12 clase pregătitoare, prin cantitatea de cunoștințe acumulate, valorile și competențele formate. Este o contabilitate psiho-socială prețioasă a multor factori educogeni care prefigurează viitorul unei persoane. O simplă retrospectivă a fiecăruia dintre noi în primele zile de școală ne-ar surprinde prin proiecțiile naive, dar și pline de speranțe asupra viitorul nostru. Răspunsul la întrebarea pe care învățătoarea ne-a adresat-o – „ce vrei să fii când crești?“ – s-ar putea să ne stârnească nostalgii sau, deopotrivă, zâmbete. Oare cum am simți și ce am gândi dacă am putea să alăturăm cele două momente în prezent și am avea perspectivă atât asupra visurilor de la începuturi, cât și a ceea ce am devenit după toți anii de școală? Ne-ar plăcea? Ne-am simți împliniți? Ne-am aprecia rezultatele de acum mai mult sau mai puțin? Ce factori au dus la alegerea traseului profesional actual? Un astfel de exercițiu de reflecție este o oportunitate de actualizare a fiecăruia și de creștere personală, pe de o parte, și o modalitate de a stabili care a fost momentul care ne-a configurat prezentul, pe de alta. Cu siguranță că anii de liceu au avut o mare influență în alegerea profilului pentru educația universitară și, ulterior, în ­formarea profesională pentru mulți ­dintre noi.

Articolul își propune să răspundă la întrebarea: „Cât de adecvat pregătește liceul elevii pentru a se adapta cu ușurință la cerințele academice din primul an de studiu la facultate?“. În acest sens, este prezentată percepția câtorva cadre didactice din facultăți asupra trecerii de la educația scolastică la cea universitară, din perspectiva continuității și a coerenței dintre curricula de liceu și cea universitară. Totodată identifică, în baza analizei unui chestionar completat de către 15 cadre didactice din mediul academic, o parte dintre dificultățile pe care le întâmpină studenții în primul an de studiu la adaptarea la cerințele universitare și oferă sugestii de rezolvare a acestora. Scopul acestui articol este de a conștientiza necesitatea unei colaborări între cadrele didactice de la licee și cele din instituțiile de învățământ superior.

Ciclurile de învățământ sunt proiectate într-o structură concentrică, fiecare nivel fiind inclus în cel superior, atât din punctul de vedere al competențelor, cât și al tipului de cunoștințe transmis. Astfel, pentru a ajunge în ciclul secundar inferior, elevul trebuie să achiziționeze competențele (cunoștințe, valori și abilități) de bază în disciplinele de cultură generală din primii trei ani (clasa pregătitoare – clasa a II-a), apoi își dezvoltă competențele deprinse și le diversifică (în clasele a III-a până în a VII-a), urmând să se orienteze spre un domeniu mai specializat de studiu în clasa a VIII-a ­pentru accesul la liceu. Prin urmare, când elevul ajunge la liceu, este pregătit să intre în ciclurile de aprofundare (clasa a IX-a și a X-a) și de specializare (clasa a XI-a și a XII-a). La sfârșitul procesului de formare din învățământul preuniversitar, orice adolescent are achizițiile suficiente care să-i asigure o bază pentru educația universitară. Printre principiile de bază ale unui sistem de educație sunt continuitatea și coerența. Conform acestora, trecerea de la nivelul preuniversitar la cel superior ar trebui să fie firească și să se bazeze pe achiziții care sunt esențiale și se regăsesc în curricula academică. Cu toate acestea, dificultățile pe care studenții le întâmpină în primul an de facultate sugerează că există un hiatus între cele două niveluri de educație.

În scopul de a identifica percepția gradului în care studenții din anul întâi reușesc să se adapteze la cerințele academice, a fost aplicat un chestionar din 19 întrebări pe un eșantion de 15 profesori universitari de la Universitatea București – Facultatea de Științe ale Educației (25%), A.S.E. (37,5%), Facultatea de kinetoterapie din cadrul U.N.E.F.S. (12,5%) și Facultatea de Mecatronică din cadrul Universității Politehnica București (25%). În funcție de vechimea în învățământ, cadrele didactice participante lucrează cu studenții de minimum 5 ani. Întrebările sunt prezentate și analizate mai jos.

La întrebarea „Pe o scală de la 1 la 5, cât considerați că există coerență între curricula de la liceu și cea de la universitate?“, 25% dintre respondenți consideră gradul de coerență foarte scăzut, 50% identifică o corelație într-o măsură mică, de vreme ce 25% cred că cele două curricule sunt legate într-o pondere mare. Răspunsurile care menționează o coerență scăzută sunt preponderent de la facultățile de științe exacte și de la kinetoterapie, în timp ce profesorii de la profilul economic raportează o asociere ridicată între curricule.

Profesorii universitari sugerează câteva direcții în care curricula de liceu ar trebui ajustată pentru a facilita adaptarea studenților la cerințe:

• workshop-uri combinate între profesorii universitari și cei din ciclul secundar superior, la care să se discute atât curricula, cât și modul de abordare a cunoștințelor (strategii metacognitive aplicate pe studiul de text);
• revizuirea curriculei de liceu considerând baza de cunoștințe din primul an universitar;
• schimbarea sistemului de evaluare prin responsabilizarea elevilor pentru performanțele personale;
• organizarea periodică de întâlniri între profesorii de liceu și cei de universitate pentru a conlucra în vederea pregătirii viitorilor absolvenți adaptându-și curricula în acord cu evoluția profesiilor în cadrul societății;
• corelarea tematicii de la facultate în elaborarea curriculei de liceu;
• existența unei unități în exigențele evaluării la liceu;
• utilizarea exemplelor practice în predarea științelor la liceu.

În ceea ce privește percepția cadrelor didactice respondente cu privire la gradul de continuitate care este între cele două curricule, 37,5% consideră că este scăzut, în timp ce 62,5% apreciază un grad ridicat de continuitate. Cu toate acestea, există câteva sugestii de revizuire a curriculei de liceu în acest sens:

• crearea de grupuri de lucru mixte între profesorii de liceu, cei din mediul academic și experți în educație pentru a se face studii de cercetare a pieții în câmpul muncii pentru a vedea ce tip de profesii se cer în momentul de față pentru a pregăti adecvat viitorii absolvenți la ceea ce se cere actualmente, capacitându-i pe aceștia cu competențe noi, actualizate;
• introducerea examenului de Bacalaureat la disciplinele de studiu la universitate;
• acordarea unei atenții mai intense asupra exersării gândirii critice, mai ales la profilul uman.

87,5% dintre profesori afirmă că studenții lor au întâmpinat dificultăți în abordarea disciplinelor în primul an de studiu în mai multe direcții:

• 75% dintre profesori consideră că absolvenții au probleme în primul an de facultate în utilizarea gândirii critice în rezolvarea sarcinilor;
• 62,5% menționează că studenții întâmpină greutăți în exprimarea scrisă la elaborarea lucrărilor;
• 50% au identificat probleme la memorarea și înțelegerea noțiunilor științifice;
• 37,5% dintre răspunsuri afirmă că studenții au probleme în susținerea motivației de pregătire la un nivel optim; întâmpină dificultăți în autocontrolul emoțiilor în timpul examenelor orale și în elaborarea răspunsurilor verbale.

Dificultățile de adaptare a absolvenților de liceu la curricula academică au fost abordate detaliat și specific în chestionar în funcție de tipul proceselor psihice considerate: cognitive, afective, motivaționale. Dificultățile de tip cognitiv identificate de profesorii respondenți sunt:

• capacitatea scăzută a studenților de a selecta și sintetiza informațiile;
• analfabetismul funcțional care se reflectă în capacitatea scăzută de a înțelege ceea ce citesc;
• lipsa gândirii logice, lipsa abilității de a face legături între noțiuni;
• dificultatea de a face conexiuni interdisciplinare;
• dificultatea de a urmări sau de a face raționamente.

Dificultățile de ordin motivațional identificate de profesorii universitari menționează lipsa motivației intrinseci pentru studiul disciplinelor din curricula facultății și prevalența motivațiilor ex­­trinseci care țin de dorința studenților de a avea o diplomă de absolvire. Explica­țiile acestei stări de fapt privesc aplicabilitatea practică scăzută a noțiunilor învățate în primul an în domeniul profesional, pe de o parte, și scăderea motivației de studiu care este indirect proporțională cu gradul de dificultate a disciplinelor studiate, pe de alta.

În ceea ce privește dificultățile de tip afectiv din primul an, chestionarul identi­fică teama studenților de a-și susține opi­nia în cadrul seminariilor și probleme de gestionare a autocontrolului la examene.

Răspunsurile la întrebarea „Dacă ați avea oportunitatea de a vorbi cu profesorii de liceu care predau disciplina pe care dvs. o gestionați cu studenții la universitate, ce sugestii ați da acestora pentru a îmbunătăți nivelul de pregătire al viitorilor canditați la facultatea dvs?“ sugerează câteva schimbări pentru curricula sau modul de abordare a acesteia în liceu:

• introducerea secvențelor de exemple practice în predarea științelor;
• abordarea multidisciplinară a științelor;
• accentuarea sarcinilor la care sunt exesate gândirea critică și argumentarea opiniei personale;
• mărirea exigenței pe timpul evaluărilor;
• introducerea colocviului ca me­­todă de evaluare la liceu;
• formarea continuă a profesorilor de liceu pentru actualizarea metodelor de lucru la clasă și a bazei de cunoștințe pe care o predau cu ultimele descoperiri științifice.

În concluzie, răspunsurile profesorilor universitari evidențiază faptul că o mare proporție din actualii absolvenți de liceu întâmpină dificultăți în rezolvarea sarcinilor academice în primul an de facultate, iar o posibilă explicație ar putea consta în necesitatea de a regândi curricula de liceu în acord cu cea universitară. Pe lângă acest aspect, chestionarul a identificat câteva aspecte pe care curricula învățământului secundar superior ar putea să le optimizeze pentru a îmbunătăți gradul de pregătire al absolvenților de liceu pentru accesul la facultate. Acestea pot fi împărțite în sugestii ce țin de organizarea generală a învățământului și idei ce privesc stilul individual de predare și lucru la clasă. Sugestiile generale vizează considerarea curriculei de universitate în proiectarea celei de liceu prin introducerea unor teme de studiu comune între cele două curricule, astfel încât trecerea de la învățământul secundar superior la facultate să nu fie abruptă din punctul de vedere al tipului de cunoștințe. Recomandările privind abordarea disciplinelor se referă la creșterea accentului pe strategiile cognitive și pe introducerea celor metacognitive, pe de o parte, și la modificarea atitudinii profesorilor de liceu față de modalitatea de evaluare prin mărirea exigenței, pe de alta.

Așadar, după cum succesul educației universitare începe să se contureze încă din primele zile de școală, astfel ar trebui ca toți profesorii implicați în procesul de formare a copiilor să aibă oportunitatea de a se întâlni pentru a avea o perspec­tivă cât mai complexă și autentică asupra devenirii prin educație. Cheia unui sistem de învățământ echilibrat și bine gândit constă în colaborarea periodică dintre educatorii de la toate nivelurile și în munca de echipă a acestora în scopul optimizării modului de lucru cu elevii, absolvenții.

Alina Mihaela MUNTEANU – profesor, psiholog CMBRAE

Articol publicat în nr. 46 al revistei Tribuna Învățământului