Foto: dreamstime

Definirea problemei și explorarea ei

Violența în școală și consumul de droguri în rândul elevilor au devenit realități grave, cu numeroase și profunde consecințe negative individuale și sociale. Cele două categorii de fenomene poartă marca globalizării, sunt transnaționale, cu manifestări specifice în sistemele de învățământ și unitățile de învățământ ale diferitelor țări, dar și cu multe particularități comune. Într-o lucrare re­­lativ recentă, cu contribuții internaționale, School Bullying in Different Cultures, editorii observă că „în ultimele două de­cenii, teme privind bullyingul în mediul școlar și violența au ajuns să dețină un rol major în cercetarea academică, dezbaterile publice și politicile naționale“ (Smith et al. 2018, p. XV). Volumul examinează avizat prevalența, consecințele și programele antibullying în țările europene – Norvegia, Suedia, Țările de Jos, Irlanda, Anglia, în America de Nord – SUA și Canada, în Australia, Japonia și Coreea de Sud. Tabloul conclusiv, pe ansamblu, este acela al unui flagel mondial în creștere îngrijorătoare.

Organizații internaționale precum UNESCO, UNICEF, OMS, Comisia Europeană și-au înscris de asemenea în agendele de lucru explorarea magnitudinii celor două fenomene, au formulat diferite recomandări. De exemplu, UNESCO, în Behind the numbers: ending school violence and bullying (2019), raportează procente neliniștitoare ale elevilor victime ale bullyingului – Europa 25%, America de Nord 31,7%, Orientul apropiat 41,1%, Africa de Nord 42,7%, Africa sahariană 48,2%. Global, a rezultat că în Europa 1 din 4 elevi a suportat consecințele bullyingului, iar în Africa sahariană, 1 din 2 elevi. În prezent, nu avem date care să infirme procentele menționate; privind realist faptele, ne putem aștepta chiar la creșteri.

Ne putem întreba dacă există vreo corelație între violența școlară și nivelul de dezvoltare socio-economică.

Și la noi, fapte de observație curentă, conferințe dedicate, rapoarte și unele studii conturează o stare critică în progres a violenței și consumului de droguri:

• Organizația Salvați Copiii, într-o anchetă amplă realizată la finalul anului 2022, cu un eșantion de 4.449 de elevi, a constatat că 49% dintre subiecți au declarat că au fost victime ale violenței colegilor (în 2016, procentul era de 29%), 82% că au asistat la situații de bullying în școala unde învață, iar 45% indică confruntarea frecventă cu cyberbullying. Aceeași organizație observa încă din 2014 că 1 din 10 elevi consumă droguri.
• Agenția Națională Antidrog (ANA), în ultimul său raport din 2022 privind situația drogurilor din România, prezintă date și analize care nu sunt deloc liniștitoare.
• Mass-media, în special în ultimii doi ani, a relatat despre diferite manifestări ale bullyingului în școli, inclusiv ­despre atentate și agresiuni la integritatea fizică a cadrelor didactice.

Așadar, din păcate, în primele trei decenii ale secolului XXI, violența și consumul școlar de droguri nu au regresat, nu s-au aflat cel puțin într-o situație staționară, ci au crescut semnificativ, înscriindu-se pe noi direcții: formele ușoare de violență au început să cedeze teren variantelor severe, obiectul agresiunii s-a extins de la elevi și la profesori, consumul de droguri de mare risc s-a accen­tuat, apar continuu noi tipuri de substanțe psihoactive, a scăzut vârsta debutului în consumul de droguri.

Extensiunea și intensitatea manifestărilor de violență în școli și magnitudinea consumului de substanțe ilicite de către populația școlară pretind schimbări ale politicilor sociale și educaționale, elaborarea de proiecte/campanii care să prevină și să reducă cele două fenomene. Construcția și valorizarea unor astfel de programe presupune existența unei baze științifice inspirate de studii atent elaborate, robuste. Acestea din urmă ar trebui să examineze sistematic pentru violență: natura și tipurile de violență, cauzele care o produc, factorii de risc și de protecție, consecințe generale; aceste teme sunt valabile și pentru consumul de droguri. Studiul de față furnizează unele informații în direcțiile menționate.

O problemă de mare interes teoretic, dar mai ales practic, este relația dintre consumul de droguri și violența școlară. Dacă creșterea celor două categorii de fenomene este concomitentă, ne putem întreba dacă simultaneitatea lor este întâmplătoare, fiecare avându-și propria linie autonomă de evoluție sau dacă violența și consumul de droguri sunt corelate, interdependente. Și dacă sunt corelate, care este direcția raportului: consumul de droguri este o cauză sau un efect al violenței? Sau ambele interpretări sunt valabile? Vom încerca să răspundem la astfel de întrebări.

Violența elevilor – forme, predictori și consecințe

Există un spectru variat de violență școlară marcat de agresiuni verbale și fi­zice care, la rândul lor, se înscriu pe o scală de la forme ușoare, moderate, până la cele grave: jigniri, amenințări, aruncarea cu obiecte sau distrugerea acestora, lovituri, bătăi, hărțuire sau abuz sexual, purtare de arme (albe și de foc) și utilizarea acestora în spații școlare și extrașcolare.

Literatura de specialitate face frecvent referiri la fenomenul de bullying. Din punct de vedere conceptual, semnificația bullyingului este interpretată diferit. Unii o echivalează cu toate formele de agresiune, alții o consideră un tip particular de agresiune. Se pare că o definiție care se bucură de un consens mai larg se concretizează în următoarea formulare: „comportament negativ repetitiv și in­tenționat împotriva unei victime care se află într-o situație dificilă pentru a se apăra“ (van der Ploeg, 2020, p. 71). Operațional, conceptul include diferite for­me: bullying fizic (lovituri), bullying relațional (ignorare, bârfă), bullying verbal (insulte), bullying material (furt, distrugere de bunuri), cyberbullying (prin ­social media) (van der Ploeg et al., 2020).

Bullyingul este un fenomen complex care implică, în primul rând, o relație tensionată, negativă între agresor și victimă, dar include și un al treilea actor – alți elevi din clasă/școală. Acest actor poate reacționa la manifestările de bullying prin atitudini și comportamente active, de susținere, pasive, care în esență semnifică acceptare tacită, sau de respingere, prin tentative de blocare a violenței. În consecință, bullyingul trebuie abordat ca un proces de grup și nu doar în plan strict individual sau interpersonal.

Analiza și ierarhizarea factorilor de in­­­­fluență, a cauzelor sau predictorilor violenței școlare este o întreprindere dificilă, dar nu și imposibilă. Diferite studii de sinteză sau analitice s-au raportat la factori individuali, școlari și sociali (comunitari). De exemplu, Turanovic și Siennick, într-un studiu amplu recent – The causes and consequences of school violence, 2022 –, bazat pe evaluarea cercetărilor empirice, folosind metode sofisticate de analiză și interpretare – coeficienți de regresie, abordări de tip meta-analiză, au identificat o suită de antecedente ale comportamentului agresiv în școală: cel mai puternic este comportamentul delincvent, antisocial (elevii care se an­gajează în comportamente deviante în afara școlii prezintă un grad înalt de probabilitate că vor acționa într-o manieră similară și în școală), urmat de hiperactivitate, experiența abuzării în trecut, dezangajare morală (acceptarea violenței, suspendarea regulilor și a responsabilității), narcisism. Amenințările repetate tind să preceadă forme mai grave de violență. Prezența în clasă a unui grup delincvent sau localizarea școlii într-un mediu comunitar cu indici înalți de criminalitate sunt considerați, de asemenea, factori de potențare a agresivității.

Au fost decelați și factori protectivi care se corelează invers cu agresivitatea: empatia, acceptarea de către colegi, climatul școlar pozitiv, atașamentul față de școală, suportul relațional profesor-elevi, monitorizarea parentală. Elevii aflați în astfel de situații sunt mai puțin „disponibili“ pentru inițierea de activități violente.

Este important și studiul factorilor predictivi în cazul victimizării. Care elevi sunt mai expuși actelor de agresiune și care sunt mai puțin? Cei din ultima categorie sunt popularii, preferați de către colegi, au competențe sociale. Cei din prima categorie sunt mai expuși violenței școlare dacă și în afara școlii au trăit experiența victimizării, dacă prezintă semne de neuroticism, au o stimă de sine scăzută și slabă capacitate de autocontrol.

Într-un alt studiu, van der Ploeg și colegii (2020) examinează relația dintre statutul școlar al elevilor și manifestarea agresivității, propunându-ne o perspectivă promițătoare în înțelegerea mecanismelor producerii violenței. Ei observă că elevii cu statut social ridicat, liderii informali influențează atitudinile și comportamentele celorlalți, devin modele de conduită. Dacă ocupanții acestor poziții se află în ipostaza de agresori, efectele sunt agravante, pot contamina și atitudini­le violente ale celorlalți elevi. Interesant de observat că agresorii-elevi își asumă acest rol pentru obținerea, consolidarea sau creșterea statutului lor social, demonstrând puterea de care sunt capabili, victimizând pe alții. Astfel, bullyingul devine o strategie și nu doar un act impulsiv, pentru dobândirea do­­minației și îmbunătățirea poziției ierarhice în interiorul grupului.

Consecințele violenței asupra elevilor-victimă sunt multiple și grave; acestea operează în plan atitudinal și comportamental, cu accente particulare în zona socio-emoțională. Sunt induse teama de a merge la școală, anxietate, depresie, scăderea stimei de sine, abandon sau diminuarea performanțelor școlare. Un efect curios, paradoxal al experiențelor de bullying trăite este transformarea victimelor în agresori, adoptarea unor comportamente de bullying față de alți elevi.

Sunt cel puțin două forme de gravitate maximală a implicațiilor violenței: sinuciderile și utilizarea armelor albe și de foc. Varianta a doua tinde să fie mai frecventă, generând traume psihice, rănire și omucideri.

Un fenomen alarmant este și transformarea cadrelor didactice în obiect al violenței elevilor. Revista internațională Journal of School Violence, în ultimii ani a inclus un număr mare de studii dedicate acestui subiect.

Sunt remarcate efectele negative ale bullyingului asupra cadrelor didactice: insatisfacții profesionale, stres, burnout, intenția sau chiar abandonarea profesiei și nu în ultimul rând amenințarea sau agresiunea fizică a acestora.

Așadar, spațiul școlar devine unul nesigur nu doar pentru elevi, ci și pentru educatori, inclusiv în România fiind înregistrate incidente violente grave, atentate la integritatea fizică a cadrelor didactice.

Drogurile și elevii – tipologie, prevalență și modele explicative

Clasificările curente distribuie drogurile pe câteva categorii.

Există numeroase clasificări ale drogurilor: juridică – legale și ilegale; după efectele toxice – ușoare și tari; după originea produsului – naturale (canabis etc.), de semi-sinteză (heroina etc.) și de sinteză (ecstasy, LSD etc.) Cea mai utilizată clasificare este cea în funcție de similitudinile farmacologice, de influența asupra sistemului nervos central:

• depresive – deprimă respirația, pulsul, activitatea motorie, starea de alertă (benzodiazepine, heroină etc.);
• stimulente – accelerează respirația, pulsul, activitatea motorie, starea de alertă, activează centrul recompensei din creier, suprimând senzația de foame, de se­­te, oboseala (cocaină, amfetamine etc.);
• perturbatoare ale acestuia – halucinogene (LSD, mescalină etc.), canabinoli (hașiș, marijuana, ulei de canabis), noi substanțe psihoactive (NSP);
• drogurile de club – cu toate că aceste substanțe nu prezintă asemănări din punct de vedere farmacologic, sunt de obicei tratate ca o clasă distinctă, datorită mediului în care se consumă: în cluburi, baruri, la petreceri (ecstasy, ketamină etc.).

În ceea ce privește prevalența consumului de droguri, o concluzie a Raportului privind situația drogurilor din România 2022 are următorul conținut: „Se remarcă o încetinire a ritmului de creștere a consumului pentru majoritatea drogurilor ilicite, excepție făcând consumul de noi substanțe psihoactive (NSP), pentru care se observă o creștere alarmantă, atât în rândul populației generale, cât și al celei tinere“. Observăm că se notează încetinirea ritmului, nu descreștere și nu creșterea ca atare, ascendența gravă a utilizării substanțelor psihoactive și includerea populației tinere, școlare în topul consumatorilor de substanțe ilicite. Din perspectiva prevalenței consumului de droguri în rândul elevilor, NSP ocupă rangul doi, după canabis, cu un debut precoce la 12-13 ani. Datele comparative privind canabisul sunt, de asemenea, concludente. Astfel, 6,1% din populația generală (15-64 ani) și 8,7% din populația școlară de 16 ani a consumat de-a lungul vieții canabis, consumul în ultimul an, respectiv ultima lună fiind de 3,5%, respectiv 1,8% pentru populația generală și 7,2%, respectiv 3,3% în cazul populației școlare. Sunt evidente procentele de aproximativ 2 ori mai ridicate în cazul populației școlare. De adăugat că în rândul băieților consumul de canabis este mai timpuriu decât în acela al fetelor.

Potrivit aceluiași raport, cea mai mică vârstă de debut a consumului s-a înregistrat pentru NSP, respectiv 12 ani, dar cea mai frecventă vârstă pentru inițierea unui astfel de comportament a fost declarată ca fiind 17 ani. Populația școlară de 15-16 ani apelează și la alte tipuri de droguri: solvenți/substanțe inhalante, cocaină, LSD sau alte halucinogene, ­ecstasy etc., dar acestea nu au reprezentativitatea canabisului și NSP.

Modelele explicative privind cauzele consumului de droguri se interesează de factorii și condițiile care „predispun“ sau determină consumul efectiv de droguri până la stadiul dependenței. Nucleul modelelor reprezintă decelarea predictorilor.

O teorie etiologică completă ar trebui să se preocupe, în egală măsură, de geneza consumului, cât și de etapele și mecanismele care le articulează în cadrul comportamentului de consum. În sfârșit, analiza factorilor de risc ar fi de dorit să fie însoțită și de decelarea factorilor protectori.

Explicațiile cauzale sunt dificil de izolat și controlat. Consumul poate fi generat de o cauză primară, dar și de altele secundare, cauzele pot fi activate sau blocate de context. Covariația dintre o variabilă, de exemplu depresia, și consumul de droguri nu indică în mod necesar o relație cauzală. Corelația poate fi explicată prin intermediul unui al treilea factor, să spunem imaginea de sine deteriorată. Asocierea dintre depresie și utilizarea drogurilor poate fi interpretată și ca o cauzalitate circulară, fără a ști sigur care este variabila independentă și care este variabila dependentă.

Corelații între consumul de droguri și violența școlară; ipoteze și realități

Revenim la unele întrebări formulate în secțiunea Definirea problemei: Consumul de droguri influențează violența școlară sau este o consecință „protectivă“ a violenței? Pot fi adevărate răspunsurile pozitive în cele două alternative? Cercetările ne oferă următoarele repere:

• Revista internațională Journal of Social Work Practice in the Addictions dedică un număr special temei violenței și utilizării drogurilor cu referințe mai ales la vârsta adolescenței (2016, vol. 16, nr. 1-2). Din perspectiva studiilor incluse, Resko&Brown în introducere remarcă concomitența, dar și interdependența dintre consumul de droguri și violență: „Implicarea în utilizarea de substanțe ilicite poate spori riscurile de a fi deopotrivă victimă și agent al violenței“. Autorii consideră că este nevoie de explorarea suplimentară a legăturilor dintre anumite substanțe și forme de violență, precum și explicarea modului în care se influențează reciproc de-a lungul vieții.
• În întâmpinarea sugestiei de mai sus, în 2021 revista Community Mental Health publică o amplă cercetare cu un titlu semnificativ: The Association Between Substance Use and Violence: Results from a Nationally Representative Sample of High School Students in the United States (Kedia et al.). Întrebarea capitală a fost aceea dacă există relații specifice între diferitele tipuri de droguri și nivelul lor de utilizare (consum ocazional, moderat, foarte frecvent). Variabilele studiate au fost pentru violență: purtarea de arme, agresiuni fizice, victimă a violenței, violență sexuală; pentru droguri: principalele tipuri de droguri – marijuana, cocaină, inhalanți, heroină, metamfetamină, ecstasy etc. Relația droguri–violență a fost investigată în raport cu anumite variabile demografice – gen, rasă, nivel de școlarizare. Toate categoriile de variabile au fost puse într-o ecuație complexă, examinată cu metodologii științifice riguroase și tehnici statistice avansate. Notăm câteva rezultate:
  • Substanța folosită frecvent cu cel mai mare risc pentru purtarea și folosirea armelor sunt: metamfetamină, steroizi, ecstasy, marijuana sintetică, inhalanți, alcool, cocaină și marijuana.
  • Consumul ridicat, cu cel mai mare risc pentru agresiunile fizice sunt: ­ecstasy, heroină, steroizi, marijuana sintetică, metamfetamină și marijuana.

Enumerarea tipurilor de droguri în cele două situații este realizată în funcție de înălțimea gradului de încredere în coeficientul de corelație.

Observăm că unul și același tip de drog poate genera diferite forme de violență. Ceea ce contează finalmente este faptul că drogul în cauză operează tot în registrul violenței.

• • Probabilitatea formelor de violență crește odată cu nivele mai înalte de utilizare a drogurilor.
  • Purtarea de arme și angajarea în agresiuni fizice este predominantă la băieți (25%, respectiv 29,5%) comparativ cu fetele (7,8%, respectiv 17,2%). Fetele sunt mai vulnerabile la violență.

Alte cercetări asociază consumul de cocaină cu creșterea agresiunilor psihice, fizice și sexuale (Johnstone et al., 2019).

• • În studiul lui Turanovic și Siennick, menționat anterior, trimiterile la droguri nu lipsesc. Din cei 52 de predictori ai violenței, consumul de droguri deține rangul 16, iar din cele 9 categorii de consecințe ale violenței în școală, drogurile ocupă poziția a 6-a.
• În Brazilia, un studiu recent pe un număr de peste 100.000 de elevi a confirmat rezultatele unor studii anterioare, din aceeași țară, privind asociația robustă dintre consumul de droguri și comportamentul violent, respectiv diverse manifestări ale bullyingului. S-au remarcat și alți factori de risc care sporesc practicile comportamentului agresiv: creșterea copiilor fără părinți, condiționări psihotice, hiper activism, violența în familie (Arcadepani et al., 2022).
• În țările scandinave a fost inițiată o direcție de cercetare interesată de stadiul începutului folosirii de substanțe (tutun, alcool, droguri) la vârste timpurii – 11-14 ani, cu focalizări pe magnitudinea, predicția și consecințele acestora. De exemplu, în Suedia, un studiu observa creșterea consumului de substanțe de la 11 la 14 ani, fără diferențe semnificative între băieți și fete, și a identificat ca predictori puternici ai consumului de droguri disponibilitatea acestor substanțe și comportamentul delincvent. Autorii apreciază că centrarea pe reducerea disponibilității drogurilor nu-i suficientă. Factorii de personalitate și normele familiei contează chiar mai mult decât influența grupului la această vârstă. Măsurile preventive se apreciază că ar trebui aplicate diferențiat, în funcție de grupa de vârstă (Ander et al., 2020).

Analiza comparativă a cercetărilor efectuate până în prezent pot conduce la câteva concluzii:

• Investigațiile realizate în diferite țări confirmă existența unei corelații solide între consumul de droguri și violență. Consumatorii de droguri prezintă un grad mai mare de probabilitate să manifeste comportamente agresive, față de nonconsumatori.
• Utilizarea frecventă și sistematică a drogurilor are un efect mai mare și mai stabil asupra comportamentului agresiv, față de folosirea ocazională sau moderată a drogurilor.
• Consumul de droguri pare a fi un predictor puternic al agresivității în școală, iar aceasta din urmă generează extinderea violenței dincolo de spațiul școlar.
• Se cristalizează o teorie a bivalenței conexiunii droguri-violență – consumul de droguri poate fi un factor de influență sau un efect al violenței; prima ipoteză pare, totuși, a fi dominantă.
• Majoritatea cercetărilor atrag atenția – cu prudență – că identificarea unor corelații statistic semnificative între consumul de droguri și violență nu demonstrează și o relație de cauzalitate. S-ar putea ca simultaneitatea celor două fenomene să fie condiționată de o a treia categorie de variabile, comună atât consumu­lui de droguri, cât și violenței. Însă determinarea conexiunilor, prin studiu corelațional, este un pas important și indispensabil în descifrarea problematicii com­plexe a dinamicii droguri versus violență.
• Analiza raporturilor dintre anu­mite tipuri de droguri și anumite forme de violență tinde să preocupe cercetarea actuală, mizând și pe beneficii practice. Rezultatele de până acum sunt mai mult introductive. Este dificil să izolezi un tip de drog și să verifici impactul său cu o formă particulară de violență. Mulți consumatori de droguri apelează la „servi­ciile“ mai multor tipuri de droguri și aceleași droguri pot influența diferit variante de violență. În mod cert, subiectul este delicat și solicită cercetări suplimentare și de finețe.

Prevenirea și reducerea violenței și a consumului de droguri

Confruntate cu multiplicarea și intensificarea cazurilor de violență școlară, sistemele de educație au reacționat diferit: unele au adoptat cu o anumită promptitudine măsuri specifice, altele au făcut-o cu întârziere; din ultima categorie face parte și România.

Activități de pionierat atât în domeniul cercetării, cât și al practicii prevenirii violenței în școală revin țărilor scandinave: Norvegia, Suedia, Finlanda. Suedezul Dan Olweus, dar care a lucrat mai ales în Norvegia, a elaborat un faimos instrument de măsurare a violenței și victimizării în școală și un program de prevenire care s-a dovedit a fi de succes (Olweus, 1977, 1978). Ambele instrumente, științific și practic, au și în continuare un ecou internațional, fiind utilizate pe diferite continente.

În Anglia, în anii ’80, violența școlară nu prezenta un interes oficial, fiind minimalizată, pentru ca în anii ’90, dezvoltarea de programe de prevenire a violenței să devină o obligație legală a tuturor școlilor, evaluarea unităților școlare în­­corporând un capitol special referitor la calitatea programelor de prevenire.

Treptat, politicile antiviolență școlară au început să caracterizeze și alte țări europene: Olanda, Belgia, Irlanda etc. Din anul 2000, preocupările pentru intervenții antiviolență includ o arie nouă –cyberbullying.

În ultimele două decenii s-au dezvoltat cercetări corelaționale, quasi-experimentale și experimentale însoțite de convertirea lor în programe de prevenire și reducere a violenței școlare în diferite țări, în special în țările dezvoltate ale Europei și în America de Nord. Rezultatele sunt diferite din punctul de vedere al relevanței rezultatelor, acurateței metodologice premiselor adoptate. Unele studii de sinteză punctează predominant câștigurile înregistrate, altele subliniază mai ales caracterul inconclusiv al rezultatelor. Pe noi, aflați la începutul acestui proces, ne-ar interesa modelele sau componentele programelor reușite. De altfel, evaluarea eficacității structurilor de intervenție dezvoltate este o exigență metodologică indispensabilă pentru validarea și generalizarea structurilor în cauză.

Din perspectiva evaluării, o cercetare amplă și sofisticată ni se pare semnifica­tivă. Gaffney și colaboratorii au examinat cu metodologia meta-analizei studii em­­pirice referitoare la eficacitatea programelor de prevenire/reducere a bullyingului în diferite țări și global, în diferite re­giuni geografice – Europa, America de Nord, Scandinavia și calitatea altor programe antibullying cu vocație internațională: KIVA, No Trap!, OBPP, VISC (Gaffney et al., 2019). Datele prezentate mai jos sunt raportate la acest studiu.

În planul reducerii violenței, programele studiate în 22 de țări au situat pe primul loc Grecia (40% reducere), iar în planul reducerii consecințelor bullyingului – victimizării, primul loc a revenit Italiei (reducere 31%), urmată de Spania (28%) și Norvegia (23%).

Comparația pe zone geografice a arătat că cele mai eficiente programe antibullying internaționale operează în America de Nord și în țările scandinave din perspectiva reducerii victimizării produsă de bullying:

• Programul KiVa a fost dezvoltat și utilizat în Finlanda, dar aplicat și în Italia. Ideea de bază constă în reducerea statutului social, a popularității agresorului, având drept consecință scăderea comportamentului violent și a influenței acestuia asupra elevilor. Un sistem de lecții care includ diferite metode: discuții de grup, jocuri de rol, jocuri online – clarificarea regulilor disciplinare – urmăresc dezvoltarea atitudinilor antibullying ale elevilor, cultivarea capacităților empatice, de autocontrol etc.
• Programul No Trap!, elaborat în Italia, are o structură originală, total diferită de alte programe. Elevii, distribuiți în grupuri, elaborează un website, o platformă online pentru contracararea bullyingului. Unii elevi devin moderatori ai discuțiilor, se constituie ateliere de lucru, se apelează la serviciile Facebook.
• OBPP (Olweus Bullying Prevention Program), inițiat în Norvegia, a fost valorificat nu numai în țările nordice, dar și în altele – SUA, Malaezia etc. Programul este complex și implică solidar mai multe planuri: școlar, al clasei, individual și comunitar. Astfel, se constituie un Comitet, compus din cadre didactice, părinți, reprezentanți ai comunității, care coordonează și evaluează activitățile antibullying.
• ViSC (Viennese Social Competence Program) realizat în Austria și testat și în alte țări – Germania, Cipru etc. – adoptă o perspectivă socio-ecologică inspirându-se din teoria învățării sociale a lui Bandura. Se adoptă modelul train-the-trainer: cadrele didactice sunt pregătite pentru ca, la rândul lor, să pregătească elevii să fie capabili să recunoască, să reducă și să prevină conduitele violente. Un rol special revine în cadrul acestui program formării de competențe sociale și interculturale, de natură să îmbunătățească climatul socio-afectiv și de învățare din clasa de elevi.

Măsurarea și evaluarea rezultatelor celor 4 programe indică productivitatea cea mai ridicată a modelului OBPP în relație cu referențialul – scăderea manifestărilor violente și a modelului No Trap! în relație cu referențialul – scăderea victimizării, urmat de KiVa și OBPP.

Din cele 4 programe, 3 – KiVa, OBPP și ViSC au componente comune:

a) analiza factorială, considerarea factorilor majori care pot contribui constructiv la elaborarea strategiilor antibullying: principalii actori – agresori și victime, elevii spectatori, cadrele didactice, managerii de unități școlare, reprezentanții comunității;

b) implicarea complexă a cadrelor di­­dactice – programe de pregătire și implementarea unui set specific de lecții;

c) utilizarea de materiale curriculare și instrucționale relevante;

d) activități de grup focalizate pe problematica bullyingului și a măsurilor de prevenire;

e) activități cu elevii agresori;

f) activități cu elevii victimă;

g) activități non punitive.

Aceste componente pot reprezenta repere de reflecție pentru abordarea programelor de prevenire/reducere a bullyingului, adaptate nevoilor școlii noastre.

La noi, au existat unele tentative de intervenții pentru prevenirea și reducerea bullyingului în școli, dar care nu au fost duse până la capăt. Inițiative au avut unele organizații neguvernamentale. De exemplu, Salvații Copiii a rulat un program „Școli fără bullying“ în mai multe școli, cu rezultate care merită atenție.

Noua Lege a învățământului preuniversitar (2023) prevede aprobarea de către Guvern, la inițiativa Ministerului Educației, în termen de 6, respectiv 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, a două planuri: Planul Național de Combatere a Violenței Școlare (PNCVS) și Planul Național pentru Siguranța în Învățământul Preuniversitar (PNSIP). Unele elemente ale acestor documente au fost discutate, inclusiv în spațiul public, generând opinii diferite, chiar contradictorii privind natura sancțiunilor, îmbunătățirea normelor de conduită școlară, cooperarea interinstituțională etc. Deocamdată nu știm configurația și conținutul lor, modalită­țile de implementare și evaluare a consecințelor produse. Responsabilitatea asumării unor astfel de planuri este imensă pentru toate părțile implicate, calitatea și coerența lor fiind decisive pentru asigurarea unui mediu securizat în școală, îmbunătățirea relațiilor sociale, creșterea performanțelor școlare și consolidarea autorității profesorului.

Conceperea, implementarea și evaluarea strategiilor antidrog caracterizează, de asemenea, politicile socio-educaționale actuale, internaționale și naționale.

În Europa, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri (EMCDDA) este autoritatea principală în domeniul drogurilor ilicite din Uniunea Europeană. Agenția cu sediul la Lisabona oferă dovezi și analize științifice independente cu privire la toate aspectele acestei amenințări în continuă schimbare la adresa vieților individuale și a societății în general. Activitatea sa contribuie la politicile UE și naționale de protejare a cetățenilor Europei de daunele cauzate de droguri.

În România, preocupările sistematice pentru prevenirea și reducerea consumului de droguri au o anumită ascendență față de politicile antibullying. Agenția Națională Antidrog a fost înființată în anul 2003. Aceasta elaborează politicile naționale, coordonează și evaluează activitatea celor 47 de centre de prevenire, evaluare și consiliere antidrog județene și ale sectoarelor din București, colaborează cu alte instituții ale statului și cu organizații neguvernamentale. Strategia Națională în Domeniul Drogurilor 2022-2026 și-a asumat câteva obiective specifice esențiale în raport cu catego­riile specifice de grupuri țintă:

• Dezvoltarea intervențiilor și strategiilor contextuale și universale de prevenire adresate populației generale;
• Dezvoltarea intervențiilor și strategiilor pentru întârzierea vârstei de debut în consumul de droguri în rândul categoriilor de vârstă la risc și grupurilor vulnerabile;
• Facilitarea accesului categoriilor de persoane aflate la debutul consumului la măsuri de intervenție timpurie, în vederea evitării transformării consumului ex­­perimental/ocazional de droguri în consum regulat;
• Consolidarea parteneriatului cu societatea civilă.

Raportul privind situația drogurilor din România 2022 inventariază un număr mare și diversificat de proiecte derulate; unele sunt adaptări naționale ale unor proiecte internaționale. Enumerăm câteva după natura populației țintă: prevenire universală – Mesajul meu antidrog, Necenzurat (variantă a proiectului internațional UNPLUGGED), Abilități pentru acțiune (pe baza programul LionsQuest); prevenire selectivă – FRED GOES NET – intervenții timpurii pentru consumatorii de droguri care au fost identificați/depistați pentru prima oară.

S-a acumulat o experiență benefică care ar trebui continuată; sunt însă spații deschise pentru îmbunătățirea concep­ției, implementării și mai ales a evaluării calității programelor. Sunt necesare mai multe studii de impact, cu criterii și instrumente de evaluare mai rafinate.

Recent, două evenimente marchează subiectul în cauză:

• În spațiul public a fost inițiată o dezbatere privind politicile și practicile în domeniul drogurilor, cu trei tipuri de măsuri posibile: testarea antidrog a tuturor elevilor din unitățile de învățământ, prezentarea de către fiecare elev a unei adeverințe medicale din care să rezulte ipostaza de consumator sau nu de droguri și îmbogățirea curriculumului școlar cu un program antidrog. Primele două măsuri ni se par nerealiste din punct de vedere practic și financiar și implică schimbări prealabile de ordin juridic. A treia variantă, care la rândul ei presupune diferite probleme de rezolvat, este utilă, dar nu și suficientă. Soluția majoră ar consta în creșterea capacității instituțiilor abilitate să destructureze rețelele de traficanți de droguri, în înăsprirea severă a sancționării dealerilor de droguri, în reducerea accesului facil la droguri, în creșterea calității și a numărului de specialiști în abordarea, identificarea și tratarea consumatorilor de droguri.
• Ministerul Educației a aprobat un nou document – Procedura privind ma­nagementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și a personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate în me­diul școlar și al suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar, cu numeroase detalii care par promițătoare. De observat însă că documentul vizează fapte, comportamente indezirabile produse deja și nu și prevenirea lor. Nu știm însă când și cum se va monitoriza și evalua acest document; desigur, ne interesează, și nu în ultimul rând, efectele pe care le va produce.

În loc de concluzii – liniamentele unui program integrat de prevenire și reducere a violenței și a consumului de droguri în spațiul școlar

Tabloul experiențelor practice din diferite țări, inclusiv din România, indică, de regulă, traiectorii diferite și independente: programe de prevenire și reducere a violenței școlare și, respectiv, programe de prevenire a consumului de droguri. Specificitatea este maximizată, iar interdependența violență-consum de droguri ignorată, cel mult minimalizată. Pe temeiul cercetărilor existente și a ob­servațiilor empirice apreciem că se legitimează un nou tip de program integrat care nu doar să recunoască coexistența consum de droguri-violență, ci și influența reciprocă a celor două fenomene, abordând pragmatic raportul droguri-­violență-droguri.

Programul ar putea fi configurat de câteva componente:

1) Premise

• Examinarea cercetărilor și a practicilor bune internaționale; elaborarea unor studii de sinteză;
• Identificarea și evaluarea investigațiilor și a practicilor autohtone; constituirea unui fond de probleme și resurse;
• Prioritizarea factorilor predictivi pentru violență și consum de droguri și determinarea capacității noastre de control asupra acestora;
• Programarea unor activități specifice pentru prevenirea/reducerea violenței și, respectiv, a consumului de droguri; precizarea măsurilor focalizate pe triada droguri-violență-droguri.

2) Structură

• Elaborarea unui program general, flexibil și adaptabil la nevoile regionale și locale;
• Definirea populației țintă – elevi, părinți, comunitate etc.;
• Stabilirea competențelor/responsabilităților pentru fiecare grup țintă;
• Evidențierea activităților necesare pentru realizarea competențelor atribuite fiecărui grup țintă. De exemplu, în cazul elevilor: activități de informare și formare de atitudini adecvate față de factorii de risc și de protecție; activități de promovare a unui stil de viață sănătos, fără alcool, tutun și droguri; implicarea în activități de natură să dezvolte stima de sine, controlul emoțional, gestionarea emoțiilor negative, empatie, competențe sociale, interpersonale; activități de educare a unor capacități transversale, rezolvare de probleme, inclusiv conflictuale, coping, adoptarea de decizii.

3) Schema de evaluare

• Elaborarea unor studii pilot pentru îmbunătățirea și validarea programului: criterii și instrumente pentru evaluare, implementarea evaluării, adoptarea de decizii: menținerea, îmbunătățirea, ge­neralizarea programului.

4) Măsuri complementare

• Constituirea unei Comisii naționale pentru coordonarea și evaluarea activităților subsumate programului și a unei Comisii specifice pentru managementul proiectelor dezvoltate din program în fiecare unitate școlară;
• Colaborarea interinstituțională pentru realizarea programului – Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, or­ganizații neguvernamentale;
• Includerea proiectului în Planul de dezvoltare instituțională al școlii;
• Revizuirea programelor de formare a cadrelor didactice; reconsiderarea obiectivelor și conținutului disciplinei Managementul clasei de elevi;
• Abilitarea consilierilor școlari în acest domeniu.

*   *   *

Construcția, punerea în funcțiune și evaluarea unui program integrat național, de tipul celui menționat mai sus, este un proces de durată. Până atunci, presiunea urgențelor impune realizarea de planuri de acțiune concrete, punctuale, antiviolență și antidrog în raport cu contextul intern și extern al fiecărei unități școlare, eventual preluând ca bază de orientare „liniamentele“ sugerate și do­­cumentele oficiale existente.

Dr. Mihaela Dana PORUMB
Prof. univ. dr. Dan POTOLEA – Universitatea din București

Articol publicat în nr. 47-48 al revistei Tribuna Învățământului