Interviu cu prof. Lucia Cojocaru, președintele SLIP Cluj

Stimată doamnă președinte Lucia Cojocaru, vreau să începem interviul nostru cu cele mai proaspete vești clujene. Sindicatul pe care îl conduceți s-a implicat în ultima perioadă, după cum ne-ați spus, într-o serie de proiecte. Ne puteți spune despre ce a fost/este vorba?

Suntem într-o fază predominant administrativă. Avem un patrimoniu de întreținut, o clădire importantă, numită încă din perioada interbelică „Casa învățătorului“. Avem de rea­bi­litat și de renovat spațiile eliberate de inspectoratul școlar care ne-a fost chiriaș până acum. Căutăm chiriași care să ne fie de folos în situații de consiliere psihologică și mai ales de dezvoltare a unor proiecte în care să cuprindem elevii autiști, pe cei cu CES și cu probleme de disciplină, proiecte în care să colaborăm cu agenția Anti­drog și cu ONG-urile cu specific educațional. În paralel organizăm cursuri deja tradiționale cu liderii din 159 de unități de învățământ, pe teme de cunoaștere a legislației școlare și din domenii conexe educației și orientării profesionale. Cursul de anul acesta se numește „Delegat sindical“. SLIPC intenționează să-și formeze propriul centru de formare. Am rezervat deja spații și imediat după renovările din proiectul de patrimoniu, în funcție de bugetul rămas, vom începe achizițiile de dotare a acestor spații.

Amintesc tot aici că pentru mem­brii noștri de sindicat am căutat să obținem facilități comerciale și de accesare de servicii diverse, culturale, de sănătate, prin parteneriatul încheiat cu firma BLITZ VIP. Facilitățile acestui card sunt oferite de peste 450 de parteneri comerciali, peste 40 de domenii de activitate și conțin reduceri semnificative de până la 100%, promoţii, concursuri, tombole special concepute pentru poesorii cardului. De asemenea, am încheiat un parteneriat cu MOL GROUP CARDS, pentru combustibilul maşinilor pro­prietate personală ale membrilor de sindicat, permițând o reducere de 15 bani la litrul de combustibil, dacă alimentezi de la ei.

FSLI este preocupată de mai multă vreme de problema violenței în școli. Care sunt căile, metodele, soluțiile pe care le propune federația pentru eradicarea acestui grav flagel din școala românească?  

Da, FSLI este preocupată de problema violenței în școli și nu de azi, de ieri; suntem însă de părere că această problemă trebuie discutată la pachet cu cea a regulamentelor școlare, a cadrului juridic civil și penal și, nu în ultimul rând, a statutului cadrului didactic. În același pachet trebuie să discutăm despre riscurile pentru sănătatea și securitatea copiilor, despre insuficiența investițiilor în modernizarea școlilor, în transformarea spațiului școlar într-un mediu prietenos. FSLI organizează periodic dezbateri și cursuri de formare pe teme globale de interes educațional, teme care includ problema violenței, întrucât această problemă nu este izolată, ci se află la intersecția altor teme mari care țin de autoritatea și prestigiul social al profesorului, de întreținerea și recondiționarea suprastructurii școlare, de colaborarea cu ceilalți factori comunitari.

Recent, în 10 mai, am participat la o dezbatere având ca punct de plecare filmul de scurtmetraj realizat de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi pentru a scoate în evidenţă fenomenul de bullying din şcolile româneşti. Pelicula se intitulează #FărăApărare. Cunoscuta actriţă Medeea Marinescu a jucat în acest film, iar alături de ea au putut fi văzuţi actori ai Teatrului Naţional din Iaşi. La dezbatere au participat reprezentanți ai administrației locale, ai poliției și jandarmeriei, Colegiul FSLI, lideri sindicali, cadre didactice. Rezumatul ideilor desprinse din dezbatere va fi integrat în preambulul la propunerile FSLI pentru Statutul cadrelor didactice ce urmează a fi prezentate MEN. Tema pusă în dezbatere este legată și de combaterea violenței având ca țintă cadrele didactice. Nu avem nicio lege care să ne protejeze. Proiectul nostru va cuprinde o expunere de motive, propuneri articulate și argumentația necesară susținerii lor.

Asistăm la o escaladare a fenomenului în ultima perioadă. Cât de gravă este situația din perspectiva FSLI?

Există un mod românesc de a escamotare a problemei violenței în școli. O abordăm teoretic și spunem lucruri fără cap și coadă: că violența școlară este o problemă de maximă gravitate, că a luat amploare, că tre­buie combătută drastic și imediat, că se vând droguri în școli, că găștile de cartier roiesc în jurul școlii ca lupii la stână, că elevii noștri sunt expuși unor pericole chipurile exterioare, venind de undeva, din spațiul cosmic probabil, că profesorii de serviciu prin autoritatea lor pot combate violența, consumul de droguri, agresiunile la intimitate, dacă sunt vigilenți, dacă se află tot timpul în mijlocul evenimentelor etc., etc.

Nimeni nu recunoaște că celebrul fenomen numit cu un termen la modă bullying a existat dintotdeauna, că tendințele naturale ale puiului de om, mă refer la cele de teritorialitate și de violență, nu pot fi atenuate decât social; că școala este un mediu diferit de cel de acasă și într-un spațiu de mare densitate apar la copil și preadolescent probleme de stres ambiental, de adaptare și de comunicare. Bullyingul a fost combătut relativ eficient în școala de altădată, dar nu pentru că disciplina era cuvântul de ordine, iar elevul se temea de pedepse, ci pentru că în activitatea dirigintelui se punea accent pe sintalitatea clasei și doar secundar pe măsuri punitive. Nu vreau să țin aici un curs, dar fără sintalitate, fără o clasă cu personalitate, cu lideri informali acceptați, cu structură ierarhică definită, bullyingul nu va putea fi descurajat din interiorul colectivului de elevi, adică pe singura cale eficientă.

Degeaba îi facem țapi ispășitori pe profesorii de serviciu, ei sunt doar niște prezențe, iar în spatele lor se pot întâmpla și se întâmplă tot felul de lucruri nedorite. Mai uităm și că profesorul însuși este victimă a violenței școlare. În presă apar doar situațiile-limită, de conflict deschis cu elevii și cu părinții, de accidente stupide, cu urmări traumatizante, precum cel de la Brăiești din județul Iași, de toxiinfecții alimentare, de școală ca spațiu de risc, cu tavane prăbușite și toalete improvizate. Dar violența cotidiană din spațiul școlar nu este o știre de presă, iar tăcerea face parte din atitudinea toxică a indiferenței publice. Ce dacă se înjură între ei, abia își dezvoltă vocabularul activ, ce dacă au apucături necuviincioase față de fete, să învețe și ele cu ce se mănâncă, ce dacă se mai hârjonesc și ei, doar sunt copii. Numai că poți muri dintr-o hârjoneală sau poți rămâne infirm. Uităm apoi și că părinții sunt de regulă hiperprotectivi, că dau vina pe oricine, numai pe odrasla lor nu.

Nimeni nu a așezat la aceeași masă părțile implicate: profesori, părinți, gardieni, psihologi, juriști, pentru o discuție sinceră. Doar clamăm că ne preocupă problema violenței, dar ne ascundem după degete și arun­căm pisica în curtea vecinului: poliția nu ia măsuri, profesorii nu-i supraveghează, părinții nu le fac educația celor șapte ani de acasă etc. Uităm că problema e în ograda noastră, în clasa de elevi care nu funcționează ca un organism viu, care nu respinge comportamentele inadecvate ca pe un corp străin. În mediul școlar, ca în orice alte medii, agresorii sunt minoritari, dar dacă ființa socială a clasei de elevi nu li se opune, ei se vor coaliza, se vor organiza și vor prolifera.

Mai e un aspect despre care se tace sistematic. Delincvența juve­nilă nu poate fi tratată separat de cadrul general juridic și social al delicvenței. Adultul este întotdeauna modelul și nu se poate spune că profesorii sunt model de delincvență. Iar școala este doar unul dintre spa­țiile de antrenament pentru vii­torii delincvenți a căror vârstă co­boară pe zi ce trece. Dar strada, dar mediul virtual, dar clubul de divertisment? Chiar domiciliul ele­vului nesupravegheat și căruia nu i se cenzurează cercul de prieteni poate deveni spațiu al delicvenței. Vreau să spun că problema nu este tratată global și în parteneriat, ci profesorului i se cere s-o rezolve singur, pentru că toate pornirile rele ar porni din lipsa lui de exigență. Elevul chiulește de la ore, iar școala îl sancționează pentru asta, dar preocupă pe cineva unde se află și ce face elevul când chiulește? Elevul este indisciplinat la ore, dar această indisciplină este, de fapt, un comportament ostil învățării. Are elevul modele de învățare, de muncă intelectuală în familie, în mediul extrașcolar? Elevul consumă alcool și droguri în școală, ca să se arate brav bărbat în ochii colegilor. Dar de unde le-a procurat și cu ce bani? Și de unde a luat el dragostea pentru alcool și iluzia libertății toxicomanilor? Dar lovirile și distrugerile, unde le vede el? Există filtru parental pe smartphonul/tableta/calculatorul elevului? Nu contează. Profesorul este singurul vinovat.

Școala rurală a fost și rămâne poate cea mai dureroasă rană a învățământului nostru. Care este situația în județul Cluj? Mai închide ministerul școli?

N-am putea spune chiar aşa, că ministerul închide școli și în județul nostru, în mediul rural, dar problema se pune în termeni contabili. Nu le închide, ci le reorganizează în învățământul primar  și le comasează pe cele de gimnaziu la centrele de comună, din motive de neîncadrare în costul standard pe elev. Nu este exclusiv o problemă a Clujului. Știm foarte bine că finanțarea învățământului în România nu ține cont de nevoile diverse și uneori dramatice ale comunității din care provin elevii, ci se rezumă la alocarea pe cap de vită furajată. Ca paranteză, voi aminti că la această „economie“, făcută în dauna intereselor comu­nitare, se adaugă obstacolele create de inadvertențe premeditat conservate tot pentru a „economisi“ bani luați din buzunarul profesorului. Programul EDUSAL nu este adaptat legii salarizării, iar în privința aceasta FSLI a înaintat nenumărate adrese pentru a corija nedreptățile. Apar apoi zilnic tot felul de ciupituri din drepturile angajatului, ca ultim exemplu, a treia zi de Paște ar trebui, potrivit CCM în vigoare, să fie zi liberă plătită, iar nu să fie recuperată.

Revenind la chestiuni strict sindicale, ce se întâmplă, la nivelul județului Cluj, cu plata sentințelor judecătorești?

Vă imaginați frustrarea noastră legată de întârzierea sistematică în acordarea drepturilor din procese câștigate de ani de zile, procese în care am demonstrat clar încălcarea legilor tocmai de către cei care le-au făcut. Ne-am întinde prea mult dacă m-aș apuca să vă relatez toate războaiele noastre în instanță. Ca ultim detaliu, aș aminti că s-au purtat discuții la minister pentru sumele ce privesc procesele pe dobânda le­gală, întrucât ministerul nu este de acord să achite cuantumul specific de dobândă penalizatoare, ci doar pe cel de dobândă remuneratorie, deși am demonstrat că de întârzierile sistematice de plată este vinovat ex­clu­siv ministerul, iar promisiunile repetate de lichidare nu sunt nici acum respectate integral.

Încă mai sperăm că MEN va accepta până la urmă varianta corectă, legală, de dobândă penalizatoare. La Cluj, în urma protestelor noastre, s-au plătit totuși restanțele la hotărârile judecătorești, în bună parte. Mai așteptăm luna asta, conform promisiunilor făcute de minister, contravaloarea pentru dobânda legală, acordată corespunzător, conform prevederilor sentinţelor pronunţate de instanţă.

O ultimă chestiune mai vreau să vă supun atenției. Ministrul educației e de părere că profesorii ar trebui plătiți diferențiat, în funcție de volumul de muncă și prestație/performanțe. Cum vi se pare ideea?

Așteptăm articularea acestei idei. Deocamdată, doamna ministru a enunțat doar principiul: „Cine muncește mai mult și are rezultate măsurabile ar trebui și recompensat corespunzător“. De acord cu principiul, dar cum măsurăm rezultatele? Olimpiadele, concursurile, proiectele școlare în parteneriat sunt bune, dar în învățământul de masă nu sunt criterii de diferențiere calitativă a muncii profesorului. Mai ales că nu sunt egale condițiile. Există discrepanțe între urban și rural, există zone și grupuri defavorizate. Putem pune semnul egal între fiul ciobanului care muncește la stână în weekend și în vacanțe și fiica de intelectuali care ia lecții de pian și frecventează cenacluri literare? Un profesor cu aceeași pregătire îi învață pe amândoi, dar rezultatele nu pot fi egale. Dacă vrem să măsurăm cinstit munca profesorului, nu nivelul notelor din catalog sunt criteriul, ci progresul la învățătură al elevilor săi. Dacă un profesor își aduce elevul de 5 la începutul anului școlar până la nivelul de 6 la sfârșitul anului, aceasta presupune muncă asiduă din partea lui. Dar măsurarea progresului la învățătură presupune cheltuieli, nu vorbe-n vânt. Sunt necesare testări inițiale și finale în fiecare an școlar, la fiecare clasă, cu subiect unic, din materia esențială, cu metodologie riguroasă de examen: secretizare, randomizare, corectare la două mâini. Tot respectul pentru profesorii care vizează performanța, dar pentru rezultatele la olimpiade și concursuri se poate acorda indemnizație distinctă pentru perioada de pregătire care a produs rezultate relevante, iar nu spor la salariu. Sporul trebuie acordat pentru progres, nu pentru rezultate absolute. Și bineînțeles că poate fi retras dacă în anul următor sârguința și talentul profesorului nu se confirmă.

Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU