Interviu cu prof. Ionuţ Popa Rotaru, directorul Liceului Tehnologic Petricani

Domnule director, se spune că adevăraţii eroi ai educaţiei se numără mai ales printre profesorii din zonele rurale, acolo, lupta pentru un proces educaţional de calitate este mult mai dură decât în zonele urbane. Şcoala Petricani este un asemenea exemplu, iar dumneavoastră şi colegii dvs., astfel de eroi. Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre această şcoală, despre locul ei în comunitatea locală, despre eforturile pe care le depuneţi pentru ca această unitate de învăţământ să le ofere copiilor un mediu calitativ înalt.
Deşi unul dintre principiile pe care se bazează actul educaţional în sistemul de învăţământ românesc este cel al asigurării accesului la o educaţie de calitate pentru toţi elevii, indiferent de mediul de provenienţă, au existat dintotdeauna o serie de factori care au creat în timp o discrepanţă semnificativă între ceea ce reprezintă şcoala de la oraş şi şcoala de la ţară. Aceşti factori, o pot spune cu toată siguranţa pe care mi-o oferă condiţia mea de cadru didactic, de părinte şi de produs al sistemului educaţional, ţin în general de tradiţionalul clivaj între sat şi oraş. Filosofia reformelor succesive din învăţământ, care mai toate au avut la bază principiul pe care l-am enunţat mai devreme, a creat premisele unor acţiuni de reducere a acestui decalaj, dar nu întotdeauna s-au alocat resursele (financiare, materiale, umane) necesare pentru rezultatele aşteptate. Vă dau un exemplu simplu, până în anul şcolar 2007–2008, deci nu mai mult de zece ani faţă de momentul de faţă, şcoala noastră, dar şi foarte multe alte şcoli din mediul rural nu aveau asigurate condiţii minimale de funcţionare în parametrii stabiliţi de legislaţia privind sănătatea publică, apă curentă, canalizare, încălzire centrală. Sunt convins că şi la acest moment au mai rămas şcoli nevoite să funcţioneze în aceste condiţii. Or, pentru copiii, părinţii care trăiesc la oraş, acest lucru ar fi de neconceput. Revenind la întrebarea dumneavoastră, aş putea spune că profesorii de la Liceul Tehnologic, comuna Petricani, dar şi colegii lor din alte şcoli din judeţ şi din ţară pot fi consideraţi cu adevărat eroi pentru simplul fapt că până acum aproape zece ani orele se desfăşurau în clase prost încălzite de sobele care niciodată nu erau fierbinţi şi mai întotdeauna scoteau fum, că grupurile sanitare din şcoală arătau ca în ţările lumii a III-a… Pentru aceasta vă mărturisesc că am un respect deosebit faţă de oamenii care au prins din plin acele vremuri, profesorii mei cu care am onoarea acum să fiu coleg.
Pentru noi, generaţia de profesori mai tineri, ei sunt cu adevărat eroi. Şi nu doar pentru că au lucrat în condiţii improprii, ci şi pentru faptul că, în pofida tuturor acestor neajunsuri, au scos de pe băncile şcolii oameni pregătiţi, cetăţenii care astăzi construiesc cu responsabilitate viitorul generaţiilor de mâine.
Domnule director, de ce merită Şcoala Petricani să fie considerată o şcoală a performanţei? Vorbiţi-ne despre copii, despre cadrele didactice…
Pentru că performanţa în sistemul educaţional românesc nu ar trebui înţeleasă exclusiv prin prisma unor statistici privind rezultatele la olimpiadele naţionale şi internaţionale, unde chiar şi acolo am avut rezultate în unii ani, însă nu cu o frecvenţă sau cu o participare comparabilă cu liceele de prestigiu din marile oraşe ale ţării. Avem cu toţii un imens respect faţă de acele cadre didactice care reprezintă şcoala românească prin elevii pe care îi pregătesc la marile competiţii internaţionale de matematică, fizică, chimie. Aceşti distinşi colegi depun o muncă colosală, dar aşa cum este stauat în Legea educaţiei naţionale, în virtutea principiului asigurării egalităţii de şanse, avem ca primă îndatorire profesională să le garantăm tuturor copiilor, indiferent de condiţia lor intelectuală şi socială, educaţie, formare, armonioasă dezvoltare intelectuală, socială, profesională, în spiritul european de diminuare a excluziunii sociale. Personal, cred că în aceşti termeni ar trebui să vedem performanţa unei şcoli, în special din mediul rural. Desigur, ne mândrim cu elevul Tomovici Iulian, care a obţinut în anul şcolar trecut menţiune şi locul al III-lea la concursuri naţionale de fizică-chimie şi de matematică, îndrumat de colegii noştri Luca Mihai, Alucăi Alexandra (matematică), Adiaconiţei Carmen (fizică) şi Cristei Daniela (chimie), dar mi-ar face mare plăcere să vă vorbesc şi despre munca depusă de ceilalţi colegi ai noştri cu rezultate notabile pe linia diminuării absenteismului şi a abandonului şcolar. De asemenea, o muncă deosebit de importantă am desfăşurat pe linia creşterii responsabilităţii civice şi a nivelului de conştiinţă socială prin acţiuni în folosul comunităţii, de protejare a mediului sau prin acţiuni caritabile. Avem în acest sens concepute şi implementate proiecte educaţionale, activităţi extraşcolare, de către colegi cu un suflet atât mare încât pare că îşi iubesc elevii ca şi pe propriii copii. Mi-aş dori să-i pot nominaliza, în semn de sinceră apreciere, dar acest lucru ar presupune să-i amintesc pe toţi, pentru că fiecare cadru didactic de la Liceul Tehnologic, comuna Petricani, este implicat în unul sau mai multe dintre aceste proiecte.
Dar să vă vorbesc şi despre „experienţa europeană“ a şcolii noastre, o adevărată provocare la care ne-am implicat cu toţii odată cu primul nostru proiect cu finanţare europeană, proiect Comenius bilateral, intitulat Eat, Pray, Learn.
Pe parcursul anului şcolar 2015–2016, şcoala noastră finalizat implementarea unui proiect educaţional în cadrul programului Erasmus+, KA1 (EuRoPeDesign, cod proiect 2014-1-RO01-KA102-000804), un proiect de mobilitate ce a avut ca beneficiari elevi VET aflaţi în formare iniţială. Scopul principal al proiectului a fost să contribuim la obiectivele naţionale şi la cele ale programului Erasmus+ prin a creşte numărul de beneficiari ai acestui tip de finanţare europeană implicând elevi cu oportunităţi reduse şi din mediul rural. Un număr de 20 elevi (nouă cu nivel naţional de calificare 3 – tehnician designer vestimentar şi 11 cu nivel 2 – lucrător tricotaje-confecţii) au fost beneficiarii prezentului proiect.
Se cuvine să menţionez că şi colegii mei, profesorii de la Liceul Tehnologic, comuna Petricani, au avut şansa, tot printr-un proiect cu finanţare europeană, să aplice pentru zece mobilităţi individuale în vederea participării la cursuri de formare continuă pe probleme de definirea unor proceduri pentru asigurarea calităţii, îmbunătăţirea competenţelor de comunicare interculturală şi în limba engleză, de utilizare a instrumentelor TIC şi a metodelor centrate pe elev, de management de proiect. Acest proiect, Europe Skills (2014-1-RO01-KA101–001007), desfăşurat în perioada 2014–2016, a fost ales exemplu de bune practici în Uniunea Europeană şi propus pentru a reprezenta România la Best practice results from Erasmus+: A conference on Dissemination and Impact in the School Sector, 17th – 19th, May 2017, Bonn, Germania.
De unde vin profesorii, de unde veniţi dvs.?
Profesorii sunt, în general, produsul şcolilor din judeţul Neamţ şi al instituţiilor de învăţământ superior din Iaşi, Bacău, Suceava, Bucureşti. Există un segment important, din care fac parte şi eu, de cadre didactice care au fost şi elevi ai şcolii noastre. De oriunde am veni, am avut fiecare dascăli a căror pildă o urmăm, deşi în permanenţă suntem conectaţi la ceea ce educaţia zilelor noastre oferă ca modele. Însă ceea ce personal consider că se găseşte insuficient cultivat în paradigma profesorului modern, dincolo de arsenalul metodico-ştiinţific, este acea însufleţire ce se naşte din dragostea faţă de elevi pe care fiecare dintre noi am descoperit-o la mentorii noştri. Dacă am adăuga întrebării dumneavoastră o alta, „către ce ne îndreptăm?“, am da acestei reflecţii o deschidere filosofică pentru că am parafraza  întrebări ce au făcut carieră în sistemele de gândire filosofică. Ceea ce vreau să spun cu aceasta este că a înţelege condiţia de dascăl presupune o profundă reflecţie asupra condiţiei noastre de oameni pe această lume, condiţie în afara căreia nu ne putem afirma profesional în niciun chip. Indiferent de unde venim, ne prezentăm în faţa celorlalţi ca oameni, cu problemele noastre, cu aspiraţiile noastre, dar şi cu această pornire lăuntrică de modela destine, de a modela conştiinţe.
Şi ca să vorbim în continuare de omenie, trebuie să amintesc faptul că profesorii vin la Liceul Tehnologic, comuna Petricani, făcând naveta între 10-20 de km, iar costurile pentru navetă sunt decontate şi au fost dintotdeauna decontate de către Primăria Comunei Petricani. Mai mult decât atât, primăria acoperă costurile transportului zilnic al celor peste 100 de copii care şi ei fac naveta de acasă la şcoală cu cele două microbuze ce sunt întreţinute tot de primărie.
Există o preocupare reală pentru performanţă la Liceul Tehnologic, comuna Petricani? Când spun performanţă mă refer inclusiv la performanţa de a aduce un elev de la un nivel inferior de cunoştinţe la unul superior, de a integra un copil rom în şcoală etc.
Aş putea spune fără să greşesc că astfel de performanţă care este şi afirmată oficial în documentele de proiectare ale şcolii este un deziderat al fiecăruia dintre colegii mei. Vă mărturisesc fapul că discuţiile din cancelariile şcolilor noastre au ca temă favorită elevul, şi nu politica. Sau, dacă totuşi ajungem la politică, este totuşi o altfel de politică. Îmi place să cred că această politică are în centru elevul, familia lui, problemele lui şi preocupările noastre de a ne implica alături de alţi factori în rezolvarea acestor probleme. Nu avem elevi de etnie romă în şcoala noastră, dar avem elevi cu dificultăţi de integrare generate de condiţiile materiale precare din familiile acestora. Colegii mei, profesori pentru învăţământul primar, profesori pentru învăţământul gimnazial şi profesional, oameni dedicaţi misiunii de dascăl, au căutat printr-o serie de proiecte caritabile să aducă la şcoală copii proveniţi din medii defavorizate, să le ofere sprijin celor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. În aceste demersuri ale noastre beneficiem de un sprijin susţinut din partea bisericii ortodoxe şi a bisericii penticostale din comunitatea noastră.
La clasă, profesorii abordează conţinuturile didactice cu metode de lucru diferenţiat, metode în care, prin formări succesive, s-a ajuns la o eficientă organizare a lecţiilor de natură să permită şi integrarea elevilor cu cerinţe educative speciale.
Ce vă aşteaptă în viitor, domnule director? Ce planuri, ce proiecte aveţi pentru ca şcoala pe care o conduceţi să crească din punct de vedere al calităţii? Care ar putea fi sloganul
şcolii gimnaziale Petricani?
Viitorul este, în aceste condiţii, privit de şcoala noastră cu încredere. Planurile noastre sunt condiţionate de aceste obiective ale şcolii despre care v-am vorbit şi care în esenţă reflectă principiul asigurării de şanse egale la educaţie şi la afirmare personală şi profesională. Acum avem în lucru un proiect intitulat EMPLOVET („Employability and Workplace Skills for VET Students“), un proiect de parteneriat strategic (KA202) Erasmus+, implementat în perioada octombrie 2015–septembrie 2017 de către şapte parteneri şi coordonat de Liceul Tehnologic Petricani. Scopul proiectului este acela de a crea resurse de învăţare inovative în vederea creşterii relevanţei învăţământului tehnic pe piaţa muncii. Mulţi dintre absolvenţii de licee tehnologice, deşi au competenţele tehnice necesare integrării profesionale, duc lipsă de abilităţi precum cele de comunicare, lucru în echipă, lucru cu clienţii şi, mai mult decât atât, nu ştiu cum şi unde să caute un job, cum să realizeze un CV de calitate, să se pregătească pentru un interviu sau cât de importantă este imaginea profesională şi reputaţia on-line. Până la sfârşitul proiectului se prevede ca aproximativ 1.000 de elevi din ţările partenere să parcurgă un curs de formare on-line pe aceste conţinuturi şi să primească certificate pentru aptitudinile dobândite. În ceea ce priveşte sloganul şcolii noastre, el a fost întotdeauna şi cred că va râmâne multă vreme celebrul dicton latin „Non scholae, sed vitae discimus“, pentru că astfel ne înţelegem rolul în comunitatea din care facem parte şi pe care înţelegem să o servim cu toate sacrificiile pe care misiunea noastră le implică.
Interviu realizat de Oana PANAIT