Profesorul Dumitru V. Apostolache a depăşit tiparele clasice ale magistrului grav, auster, exigent şi inflexibil, consfinţite de tradiţia românească. El este un spirit generos şi altruist, care nu s‑a mulţumit doar să predea matematica discipolilor săi din câteva licee vasluiene, ci a încercat să „umanizeze“ această disciplină fascinantă şi inhibantă deopotrivă. La vârsta luminoasei sale senectuţi, a găsit că este momentul să facă un pas înainte şi aşa au apărut câteva cărţi fermecătoare, fie de umor, fie de popularizare ştiinţifică. Ultima în ordine cronologică este intitulată elocvent Vieţi dedicate eternităţii (Editura Casei Corpului Didactic, Vaslui, 2017). Nu poate fi decât reconfortantă această devoţiune profesională a autorului, care priveşte cu nedisimulată preţuire modele ilustre ale trecutului şi contemporaneităţii în domeniul matematicii şi vrea să împărtăşească această bucurie spirituală şi altora.
Primul capitol este consacrat unui caré de aşi – acad. Spiru Haret, legendarul ministru al instrucţiunii publice, acad. Gheorghe Vrănceanu, acad. Radu Miron şi prof. univ. dr. Ovidiu Cârjă. Cunoscătorii domeniului matematic, dar şi cititorii comuni înţeleg imediat că avem de‑a face cu opţiuni justificate axiologic. Nimeni nu poate contesta valoarea celor patru. Medalioanele omagiale (primii doi au trecut la cele veşnice, ceilalţi doi sunt în viaţă) sunt aşezate în succesiune cronologică şi cuprind date şi informaţii utile despre naştere, înaintaşi, studii, etapa universitară şi doctorală, cariera ştiinţifică, distincţii, premii, recunoaşteri internaţionale, aprecieri venite din partea unor cărturari notorii, detalii anecdotice menite să explice şi să dea sens unor existenţe şi destine exemplare. Pagina evocatoare se colorează afectiv, scriitura atinge adesea notele superlative, indicând fără putere de tăgadă temperatura înaltă a aprecierii autorului. Dumitru V. Apostolache îi consideră pe cei patru veritabili corifei ai ştiinţei matematice, aşa încât discursul său argumentativ devine implicit şi un subtil exerciţiu de admiraţie. Autorul procedează judicios delimitând primul capitol de celelalte. Focalizează mai întâi vieţile dedicate eternităţii, apoi îşi mută atenţia asupra unui grup de personalităţi inegale ca valoare, deci neomogene, plasându‑le sub titlul Medalioane perene. Fără să fim maliţioşi, observăm că textele propriu‑zise se aşază sub semnul permanenţei, ipso facto, nu şi personalităţile în cauză. Aici sunt reuniţi, după o logică auctorială, fatalmente subiectivă, profesorul şi pedagogul umanist Constantin Alexandru, prof. Mircea Cozmei, octogenarul, medicul Augustin Ilieş, căruia îi este dedicat un comprehensiv necrolog după intempestiva sa moarte tragică, profesorul Ioan Bălănescu, remember sentimental (dacă trăia ar fi împlinit în 2017 90 de ani), olteanul „moldovenizat“ Marin Moronescu, universitarul specializat în ştiinţele naturii, Dumitru Bahrim. Ceea ce‑i unifică este calitatea lor de cadre didactice (cu excepţia medicului Ilieş), de oameni devotaţi şcolii şi ideii de educaţie precum şi apartenenţa lor la aceste meleaguri vasluiene, fie prin naştere, fie prin adopţie spirituală. Autorul îmi face onoarea de a mă plasa printre aleşi, iar eu socotesc acest detaliu ca aparţinând fatalităţilor necesare. Partea a treia (Arpegii culturale) este întru câtva mai selectivă, dar nu mai puţin atrăgătoare şi cuprinde recenzii şi cronici pe marginea unor noutăţi editoriale. Le menţionez în ordinea fixată de autor: Spadasin în haine de seară şi Spiritul şi oglinda, care aparţin semnatarului acestor rânduri şi, ca atare, ar trebui trecute sub tăcere, Învăţământul vasluian – File de istorie, semnat de prof. Gabriela Plăcintă, prof. Nicolaie Ionescu, prof. Daniela Croitoru, prof. Ionela Lepărdă, studiu monografic amplu privind învăţământul de ieri şi de azi din această parte a ţării, Compendiu de preocupări ştiinţifice în Pediatrie de dr. Valeriu Lupu, autor fecund în domeniul medical, cu notabile contribuţii şi în eminescologie, un medalion consacrat sculptorului Gh. Alupoaei, cel mai reprezentativ artist plastic al judeţului Vaslui, cărţile cărturarului polivalent Dan Ravaru (Memorial umoristic sau farmecul existenţei, 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Umor şi spirit critic la cărturarii moldoveni), însemnări pasagere de la concursul de matematică având drept patron spiritual pe Radu Miron, o consemnare editorială pe marginea cărţii Cleopatrei Ravaru (Asistenţa socială în România contemporană – o radiografie a umanului), notaţii fulgurante despre premiaţi în domeniul literaturii şi istoriei, cronici de întâmpinare la cartea regretatului profesor Gheorghe Ciobanu (Probleme de maxim şi minim) şi la cartea scriitorului I.Gh. Pricop (Cânta la Duda o chitară), dedicată folkistului de suflet Valeriu Penişoară, cel dispărut mult prea devreme. Capitolul al IV‑lea (Ceea ce ne face fericiţi ne defineşte), ceva mai redus ca întindere, se opreşte la câteva apariţii editoriale din domeniul religios şi se remarcă prin tonul admirativ, care este propriu de altfel structurii intelectuale a lui Dumitru V. Apostolache. Sunt recenzaţi Dragoş Bahrim, Calinic Botoşăneanul, cuviosul Teognost şi Sfântul Amfilohie de Iconium, înalţi slujitori ai bisericii noastre. Nu putea lipsi Addenda, ce reuneşte câteva eseuri şi însemnări despre educaţie, cultură şi artă, probă a implicării autorului în istoria clipei şi în durată. Două poeme emoţionante dedicate mamei şi tatălui autorului încununează opera (Finis coronat opus). Aplicând principiul sănătos „sunt modest, dar mă tratez“, Dumitru V. Apostolache îşi încheie cartea cu un semnificativ Curriculum Vitae. Este bine‑venit, prilejuind cititorilor o mai bună cunoaştere a celui care – binecuvântat de destin – şi‑a pus numele pe frontispiciul unui volum ce merită o lectură atentă şi simpatetică.
Teodor PRACSIU