Vicepremierul Dan Barna: „Primul pas va fi să organizăm examene naționale, pe bune, atât pentru inspectori, cât și pentru directorii de școli”

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, vicepremierul Dan Barna a criticat dur numirile și demiterile directorilor de școli după bunul plac” al inspectorilor școlari generali și a anunțat că primul pas în reformarea sistemului de educație de la noi va fi organizarea de examene reale, obiective, pentru respectivelor funcții. 

Potrivit site-ului realitate.net, în postarea sa, vicepremierul a scris că a primit sute de mesaje cu proteste, reproșuri, nemulțumiri și nedumeriri care vizează înlocuiri și numiri de directori de școli în majoritatea județelor din țară.

„Da, în aceste zile expiră mandatele a peste 8000 de directori de școli. Da, cele mai multe mandate sunt prelungite, cum e și firesc în mijloc de an școlar, dar se pare că aproape 1000 de directori sunt înlocuiți din cele mai variate motive sau pretexte. Pentru unele școli, aceste înlocuiri erau inerente și posibil să fie benefice, pentru foarte multe altele însă aceste înlocuiri intempestive au creat un sentiment justificat de nedreptate, abuz și politizare în rândul dascălilor și al părinților”, a scris Dan Barna pe pagina sa de Facebook, precizând, în același timp, că vinovat de această modalitate de numire a directorilor de școli „după bunul plac” al inspectorilor școlari se face art. 258 (7) din Legea Educației Naționale în vigoare, care a permis un tip de organizare pe care l-a catalogat ca fiind „tribalism politic”.

„Am discutat azi cu premierul și ministrul educației. Primul pas anul acesta va fi să organizăm examene naționale, pe bune, atât pentru inspectori, cât și pentru directorii de școli. Cei care se bucură azi de o necuvenită numire conjuncturală se vor bucura pentru scurtă durată. Ceilalți vor avea ocazia să confirme”, a mai precizat vicepremierul Dan Barna, conform realitatea.net.

Distribuie acest articol!