S-a pornit o vânătoare de comori! Au declanșat-o peste 45 de copii și adulți. Sunt și de etnie romă, „din Barăci”, și membri ai populației majoritare, din Medgidia. S-au strâns în parcul IMUM, într-un eveniment organizat de Fundația Health Action Overseas Romania (HAO), cu sprijinul Asociației Curcubeul Cunoașterii, parte a proiectului „Servicii integrate pentru incluziunea romilor”. Obiectivul îl constituie realizarea unei campanii de creștere a conștientizării pe teme de antidiscriminare.
Nicolae Dobrescu, director executiv al HAO, managerul proiectului: „Prin derularea acestei campanii la Medgidia (județul Constanța) și Gălbinași (județul Călărași), localități în care intervenim în cadrul proiectului nostru, urmărim îmbunățirea imaginii etnicilor romi, a relațiilor acestora cu populația majoritară și promovarea unor modele pozitive de acțiuni civice în comunitate. Pentru a atinge aceste obiective, pe lângă evenimentele de tipul vânătoarea de comori, vom organiza patru expoziții de fotografii care surprind scene din viața etnicilor romi (obiceiuri, meșteșuguri), dar și activități realizate împreună cu membri ai populației majoritare. Aceste manifestări vor fi completate cu acțiuni de voluntariat, menite să-i stimuleze pe participanți să lucreze împreună pentru realizarea unui proiect util întregii comunități.”
Oana Paraschiv, administratorul Asociației Curcubeul Cunoașterii: „Grupați în trei echipe, participanții au lucrat împreună, și-au împărțit sarcinile, s-au străduit să descopere indiciile și să rezolve ghicitorile care să-i conducă la comoară. Timp de câteva ore, vânătorii s-au simțit stimulați și implicați, s-au amuzat, au interacționat cu persoanele din parc și s-au familiarizat cu mediul inconjurator. Cu acest prilej, au aflat lucruri noi despre ei și despre ceilalți, și-au dezvoltat capacitatea de a lucra în echipă și de a interacționa cu alte persoane.”
Echipa proiectului „Servicii integrate pentru incluziunea romilor” subliniază că prin astfel de manifestări, „axate pe comunicare și conlucrare inter-etnică, își dorește să contribuie activ la diminuarea prejudecăților și stereotipurilor legate de etnia romă. Proiectul este implementat în perioada februarie 2022-ianuarie 2024 de Fundația Health Action Overseas România (HAO), în calitate de Promotor de Proiect, în parteneriat cu Asociația Curcubeul Cunoașterii (Medgidia), Asociația Sprijinirea Integrării Sociale (ASIS) și Primăria Gălbinași. La buna derulare a acestuia colaborează, de asemenea, Primăria Municipiului Medgidia și Școala Gimnazială Nr. 1 din Gălbinași.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 822.018 euro oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală și vizează creșterea gradului de incluziune al populației de etnie romă din Barăci – Medgidia și comuna Gălbinași prin măsuri integrate, activități de abilitare și prin acțiuni de combatere a discriminării.
De serviciile oferite de echipa de proiect populației de etnie romă din comunitățile amintite vor beneficia, în principal, 800 de persoane și familii aflate în situații de vulnerabilitate, risc și care se confruntă cu diverse forme de excluziune socială, 220 de persoane (adulți, tineri, copii), în special femei și tinere cu niveluri scăzute de conștientizare a drepturilor pe care le au, precum și 80 de experți și lideri de etnie romă”.