Pentru mine, România Educată înseamnă valori practicate. Despre noul an școlar preuniversitar 2021-2022, știm că are 34 de săptămâni, dispuse asimetric în cele două semestre (14 săptămâni în primul și 20 în cel de-al doilea). Din februarie, o să fie publicate testele de antrenament, iar în aprilie vor fi organizate si­mulările care pregătesc examenele naționale. În aprilie, mai exact, între 8-14 aprilie, este programată unitar, la nivel național, Școala altfel. Mai știm că acest an școlar se va desfășura sub influența documentului de politici publice România Educată. Ce semnificație va avea acest fapt pentru fiecare dintre noi?

Conform documentului menționat, valorile promovate prin sistemul de educație sunt: echitatea, excelența, integritatea, starea de bine, profesionalismul, respectul, flexibilitatea, diversitatea, transparența, colaborarea (http://www.romaniaeducata.eu/, p. 17).

Echitatea – spiritul bun al dreptății

Echitatea era considerată de către Aristotel drept un spirit bun al dreptății. Astfel, așa cum vorbim de aplicarea unei legi în spiritul legii, tot așa o societate poate fi considerată în mod deplin dreaptă dacă măsurile pe care le practică sunt nu doar în litera legii (dreptatea fiind una procedurală), dar și ținând cont de valorile pe care aceasta s-a întemeiat, de spiritul în care a fost adoptată.

John Rawls, apreciat ca cea mai reprezentativă personalitate a filosofiei politice a secolului XX, a consacrat conceptul de echitate în lucrarea sa O teorie a dreptății. În înțelesul dat de el, echitatea semnifică un fond de corectitudine, im­parțialitate, justețe, dreaptă măsură – pe baza căruia acțiunile drepte pot fi realizate într-un sens autentic.

Rawls consideră dreptatea ca o virtute a instituțiilor sociale; dreptatea este concepută ca un complex care reunește trei idei: libertatea, egalitatea și recompensa (John Rawls, 2011, O teorie a dreptății, Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, p. 26).

O normă este considerată dreaptă dacă aplicarea ei avantajează și pe cel mai dezavantajat membru al comunității în care ea se aplică. Inegalitățile sociale și economice sunt acceptabile, dacă cei aflați în poziții superioare vor lucra în avantajul tuturor, iar accesul la posturi și funcții a fost deschis fiecăruia, în prealabil, cu șanse egale.

În societatea democratică, echitatea este asociată frecvent cu aplicarea principiului egalității de șanse. În sistemul de învățământ, vizează dreptul oricărui copil de a avea șanse egale de acces și de progres în educație, precum și de a finaliza studiile începute (România Educată, p. 17). Însă echitatea este pusă sub semnul întrebării de către decalajele între oportunitățile de învățare oferite copiilor.

Societatea noastră se confruntă cu o serie de clivaje care s-au structurat în timp, rupturi de nivel pe care pandemia de COVID-19 nu a făcut decât să le evidențieze. Pentru educație sunt semnificative cele între mediul de rezidență rural, rămas în urmă, cel urban, care, la rândul său, cunoaște deosebiri privind dezvoltarea între urbanul mic și urbanul mare.

Calitatea vieții familiilor este diferită pentru cei bogați, față de săraci, stilul de viață este altul pentru familiile care trăiesc în medii puternic tehnologizate față de cele care își duc zilele în localități izolate. Mai mult, privind participarea școlară este o distincție semnificativă între elevii care se bucură de sprijinul familiei și copiii care nu au familie. În baza experiențelor din ultimul timp, situația respectivă a însemnat pentru unii elevi frecventarea cursurilor online, iar pentru alții, un tip de abandon școlar neintenționat. Probabil că unii dintre părinți ar spune că, fără să i se poată imputa vreo responsabilitate directă, școala i-a abandonat pe elevii care nu au avut tehnologia necesară pentru desfășurarea orelor în mediul virtual. Astfel, elevii din mediul urban dezvoltat, din familii cu venituri suficiente au urmat cursurile în perioada marcată de restricții sanitare, ceilalți (săraci, izolați, care nu au avut acces la internet etc.) au fost rupți de școală, au pierdut timpul care ar fi trebuit dedicat educației. Oamenii școlii ar putea remarca, la rândul lor că, subfinanțate sistematic, dependente de abilitățile organizatorice ale autorităților locale din comunitățile unde funcționează, multe unități de învățământ au fost, în fapt, neglijate, chiar neluate în seamă de către societate.

Sigur că decidenții în sfera politicilor publice trebuie să-și pună problema echității în urma acestei experiențe sociale fără precedent: chiar dacă în condiții cu totul aparte, de acută criză sanitară, totuși școala și-a abandonat o parte dintre elevi. Iar acest fapt nu este echitabil.

Flexibilitatea prudentă și conservatorismul bun

Din documentul menționat, cel puțin la nivel intențional, se poate desprinde ideea că flexibilitatea ar trebui să fie una dintre caracteristicile sistemului de învățământ, ca urmare a deschiderii acestuia spre evoluția societății globale. Pe scurt, flexibilitatea este bună, iar conservatorismul trebuie depășit. Un sistem de educație modern, european este unul care dă dovadă de flexibilitate.

Ca efect al abordării constructiviste a învățării, la nivel de curriculum, se preconizează o pondere mai mare a cursurilor opționale. Astfel, până în anul 2030, minim 30% din cursurile învățământului superior vor fi opțio­nale. În preuniversitar, flexibilitatea curriculară este direct proporțională cu vârsta elevilor. Ponderea curriculumului la decizia școlii (CDȘ) crește treptat: de la clasa pregătitoare până în clasa a IV-a, 4 ore de CDȘ; în gimnaziu, 5 ore de CDȘ; clasele IX-X, 6 ore de CDȘ, iar clasele XI-XII, 9 ore de CDȘ (România Educată, p. 83).

Flexibilitatea rezultă și din modul în care sunt articulate rutele educaționale. Fiecare elev, în funcție de nevoia lui de dezvoltare, își poate alege traseul educațional pe care îl consideră adecvat, în raport cu oportunitățile pe care le oferă, pentru actualizarea potențialului său.

Flexibilitatea este corelată cu atitudinea tolerantă și incluzivă. Totodată, vine să răspundă diversității beneficiarilor și a nevoilor lor de dezvoltare personală și profesională. Flexibilitatea în formarea profesională trimite și la învățarea pe tot parcursul vieții, la posibilitățile de recalificare, la accesul nestânjenit la resurse educaționale, la biblioteci, baze de date online etc.

Modul general de practicare a educației va trebui să dea dovadă de lipsă de rigiditate: școala va fi deschisă către comunitate, resursele educaționale sunt, la rândul lor, deschise.

Ca rezultantă a abordării constructiviste a învățării, întreg procesul educațional centrat pe beneficiar se mulează pe specificul cognitiv și aspirațional al acestuia.

Flexibilitatea adoptată ca reper principial rezultă firesc din caracteristicile societății contemporane, identificată drept modernitate fluidă de către sociologul Zygmunt Bauman. Cunoscând un ritm al schimbărilor fără precedent, societatea fluidă este influențată de procesul complex de globalizare, de fluxul informațional bazat pe tehnologia informației și pe internet. Dar, totodată, acest mod existențial presupune și confruntarea cu situații de risc, suportarea stresului dat de incertitudine și impredictibilitate. Chiar identitatea individului devine problematic de constituit, pare ca o reconstrucție continuă.

În societatea trecută, sentimentul stabil al identității personale se baza pe categorii de mare stabilitate cum sunt: ocupația, genul, etnia, religia, în general, modul de viață bine fundamentat.

În prezent, se poate avansa ideea că identitatea umană plătește tributul unei deveniri permanente. Iar dacă la toate acestea adăugăm aspectele stilului de viață referitoare la consumerism, atunci putem concluziona că riscăm să fim ceea ce cumpărăm, ipostaza de consumator fiind una care domină întreaga personalitate.

Flexibilitatea asociată cu mobilitatea societății contemporane este însă în relație de opoziție cu determinațiile specifice sistemului de învățământ. În raport cu dinamica socială în ansamblul ei, educația este structural conservatoare. Tradițional, aceasta se desfășoară în cadre consacrate, care dau credibilitate sistemului în măsura în care rămân neschimbate intervale ample de timp.

de Cristina ȘTEFAN – profesor

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 20-21 / august-septembrie 2021