Este, cred, mai mult decât evident faptul că aplicarea consecventă a Pricipiului Confluențelor Spirituale nu doar în cadrul orelor de religie, ci a tuturor disciplinelor de studiu predate în școală are darul să evidențeze următoarul adevăr incontestabil: drumul pe care elevii și profesorii îl parcurg împreună nu este, nicidecum, expresia unui simplu demers instructiv‑educativ, ci este infinit mai mult decât atât, și anume este o autentică Călătorie Inițiatică. Și nu doar una de felul celei pe care o trasează cunoașterea științifică, adică de tip exclusiv extrinsec, ci, dimpotrivă, de factură eminamente lăuntrică, introspectivă, spirituală. În cel mai complex sens cu putință. Iar granița dintre extrinsec și intrinsec este trasată, după cum bine se știe, de venirea în fire: Luca: Pilda fiului risipitor.
u cele trei conștiințe adiacente ale sale – conștiința păcatului, conștiința nevredniciei, conștiința iertării – care, odată asumate, fac cu putință trecerea ființei umane de la statutul inițial, de Don Juan, la condiția finală de Don Quijote, care întruchipează, în fapt, două moduri diametral opuse de gândire și simțire: Constantin Noica. „Povestiri despre om“. De ce? Pur și simplu, pentru că, după cum ne‑a învățat Goethe (în „Wilhelm Meister“), anii de călătorie sunt, alături de anii de ucenicie, parte integrată a amplului proces de formare a personalității umane. De aceea, numai atunci când are conotații spirituale, călătoria este, cum spunea Titu Maiorescu, „o finalitate fără scop“, sau, cum spunea Charles Baudelaire, în „Invitation au voyage“, din „Les Fleues du Mal“, este expresia „dragostei de depărtări“. Dar, pentru a putea trece granița dintre „țara depărtată“ și „casa tatălui“ (Luca: „Pilda fiului risipitor“), trebuie să găsim mai întâi, în noi înșine, puterea de a înlătura ceața de pe lucrurile care ne înconjoară (John Ruskin: „Pictori moderni“). Pentru că, doar astfel, la capătul Călătoriei noastre Inițiatice vom avea revelația refacerii comuniunii primordiale dintre Sacru și Profan, dintre Uranic și Teluric, dintre Etern și Efemer, dintre Macro și Microcosmos: Facerea: 2, 25; 3, 7 – 17. Oricum ar fi însă, nu trebuie să deznădăjduim că am fost scoși afară din „grădina dinspre răsărit“ (Facerea: 3, 23), întrucât, după cum bine se știe, nouă ne‑a fost dat ca, alături de Petru, Ioan și Iacov, să fim pe Muntele Tabor martorii unei alte Revelații fundamenatale, ce probează, iarăși și iarăși, coexistența celor două principii creatoare, seminare și similare (Matei: 17, 2; Marcu: 9, 3; Luca: 9, 28).
E și temeiul pentru care, indiferent de locul pe care îl ocupăm pe scara ierarhei sociale, dar cu atât mai mult atunci când ne ocupăm de educație, trebuie să ne străduim ca să ne ridicăm și noi la înălțimea unei astfel de înțelegeri superioare a lucrurilor. Iar pentru aceasta trebuie să ieșim din noi înșine fiindcă că doar astfel putem reface uniunea primordială (Dionisie Areopagitul, „Opere complete“, Ed. Paideia, Buc., 1966, pag. 162‑163).
E un alt mod de gândire și simțire decât cel așa‑zis obișnuit; un mod aureolat de bine, de frumos, de evlavie; dar mai ales de iubire; care, indiferent de forma pe care o îmbracă, are o putere unificatoare și înarticulatoare: Dionisie Areopagitul, vol. cit., pag. 151. Numai ea are forța să înfrunte orice nelegiuire, chiar și atunci când aceasta îmbracă formele cumplite de manifestare ale violenței: Rene Girard: „Țapul ispășitor“, Ed. Nemira, Buc., 2000, pag. 271. Iar acesta e doar unul dintre elementele prin care, după cum bine se știe, mitologia creștină se desparte fundamental de celelalte mitologii: Rene Girard, vol. cit., pag. 260.
Mai exact spus, în timp ce de lumea miturilor ne putem apropia prin cunoaștere de universul Evangheliilor, dimpotrivă, numai prin revelație: Rene Girard, vol. cit., pag. 260. Iar pornind de aici, și noi, și elevii noștri vom putea înțelege mai bine că societatea departelui (Constantin Noica: „Modelul cultura european“) este aceea care pune semnul egal între Sacru și Profan, Uranic și Teluric, Etern și Efemer, Macro și Microcosmos (Denis de Rougemont, „Partea diavolului“, Ed. Anastasia, Buc., 1994, pag. 35).
Prof. Petre CONSTANTINESCU
