Așa cum se mai manifestă prejudecata că există popoare cu și fără istorie, tot așa unii cred că există culturi superioare și culturi inferioare. De asemenea, se mai crede uneori că în cultură sunt incluse doar valorile literar-artistice, când, de fapt, cele științifice au ajuns să fie astăzi printre cele mai reprezentative. Erorile acestea nu sunt de aparență, ci de esență, nu sunt de formă, ci de fond. Evident, receptarea externă a unei culturi depinde nu numai de valorile sale, ci și de felul în care acestea sunt prezentate. Ne-am obișnuit să ne prezentăm uneori cu excesivă modestie, fiindcă, de la un timp, nu am mai făcut parte din șuvoiul culturii europene, adică din modelul occidental. Până la finele Evului Mediu, Europa avea doi „plămâni“ (după expresia Papei Ioan-Paul al II-lea), iar filonul cultural răsăritean, bizantin și ortodox, era acela care dăduse cândva tonul. După căderea Constantinopolului sub otomani și apariția „Bizanțului după Bizanț“, s-a impus treptat modelul de cultură și de civilizație întruchipat de Occident, dar valori autentice au continuat să se producă și în lumea Răsăritului.

Pe teritoriul de astăzi al României s-au născut Mihai Eminescu (1850-1839), Constantin Brâncuși (1876-1957), George Enescu (1881-1955), Eugen Ionescu (1909-1994), Emil Cioran (1911-1995), Mircea Eliade (1907-1986), dar și Nikolaus Lenau (1802-1850), Janos Bolyai (1802-1860), Endre Ady (1877-1919), Paul Celan (1920-1970) sau Hermann Oberth (1894-1989), ceea ce înseamnă că, cel pu­­țin pentru perioadele istorice mai recente, locurile culturale cu rezonanță europeană sunt destul de numeroase.

De exemplu, Brâncuși a lăsat țării sale de origine și culturii universale – pe lângă opere răspândite în toată lumea, de la Paris la Philadelphia și de la New York la Veneția – cel mai important complex sculptural în aer liber, la Târgu-Jiu, format din Coloana Infinitului, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii. Un alt exemplu: Hermann Oberth, unul dintre părinții fondatori ai rachetei și ai aeronauticii, a lăsat urme ale trecerii sale la Mediaș (unde există o casă memorială cu numele său), la Cluj (la Universitatea „Babeș-Bolyai“, unde a studiat) sau la Sibiu (unde s-a născut) – oraș devenit capitală europeană a culturii în 2007.

Locurile culturale europene pe teritoriul Românei sunt însă de o vechime considerabilă, unele datând de milenii. Așa sunt peșterile pictate din neolitic, monumentele grecilor colonizați pe ma­­lul Mării Negre, cetățile daco-geților din Carpații Meridionali, castrele romane, diplomele militare, tăblițele cerate, statuile, ceramica, inscripțiile în limba latină etc., prezente peste tot, cele mai multe în muzee. La Drobeta (azi Drobeta-Turnu Severin) se văd urmele podului (terminat în anul 105 d. Hr.) ridicat de Apolodor din Damasc, la ordinul împăratului Traian, la Potaissa (azi Turda), urmele castrului Le­giunii a V-a Macedonica, la Apulum (azi Alba-Iulia), urmele a două colonii și ale încartiruirii Legiunii a XII-a Gemina, la Alburnus Maior (azi Roșia Montană) și la Ampelum (azi Zlatna), mărturiile exploatării aurului. Locuri privilegiate sunt și Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa (azi Sarmisegetuza, jud. Hunedoara), vechea capitală a provinciei Dacia), dar și ter­mele de la Germisara (azi Geoagiu), mo­­zaicul roman de la Tomis (azi Constanța), monumentul Tropaeum Traiani (azi Adamclisi) etc., vizibile și astăzi. Din secolele al III-lea – al VII-lea s-au păstrat unele izvoare legate de trecerea și așezarea unor migratori, dar și de prezența unei populații latinofone, sedentare, creștine ori pe cale de creștinare.

Evul Mediu întărește ritmurile europene pe teritoriul României de mai târziu. În zona Dunării de Jos se înmulțesc monumentele bizantine și, treptat, înflorește stilul arhitectonic bizantin, cu notabile inflexiuni locale și cu influențe deopotrivă occidentale și orientale. Dintre monumentele românești păstrate din se­­colele al XIII-lea – al XIV-lea, se remarcă cele de la Curtea de Argeș, Câmpulung, Vodița, Tismana, Cozia, Târgoviște.

În Transilvania, loc privilegiat, de in­terferențe etno-confesionale, românii, confruntați cu catolicismul unui stat cu „misiune apostolică“, și-au construit mai ales biserici de lemn, puține păstrate până astăzi. Cele mai numeroase se găsesc în Maramureș și pot fi încadrate într-un stil „gotic românesc“, cu turnuri înalte, care parcă străpung cerul. Biserici de piatră românești se găsesc mai ales în sudul Transilvaniei, unde a supraviețuit o nobilime românească adaptată regulilor din Regatul Ungariei. Reprezentative sunt monumentele de piatră și de zid de la Streisângeorgiu (din secolul al XII-lea, precedată de o biserică de lemn din secolul al XI-lea), Densuș, Strei, Sântămărie Orlea, Râu de Mori, Peșteana, Leșnic, Gurasada, Crișcior, Ribița, Lupșa, Șcheii Brașovului etc. Cele mai multe au pictură de inspirație bizantină, alcătuită în maniera întâlnită la sud și est de Carpați, dar cu influențe occidentale.

Arta și arhitectura din Occident au ajuns însă în Transilvania prin mijlocirea ordinelor călugărești catolice (benedictini, cistercieni, teutoni, franciscani) și a coloniștilor germani (sași), stabiliți ca hospites în această țară în secolele al ­XII-lea – al XIII-lea. Așa s-au ridicat în Transilvania construcții romanice sau cu elemente romanice, cum sunt catedrala catolică din Alba-Iulia (Weissenburg, Gyulafehérvár), bisericile din Viscri (Deutsch-Weisskirch), Cisnădioara (Michelsberg), Vurpăr (Burgberg), Cricău (Krakau), Ocna Sibiului (Salzburg), Cisnădie (Heltau), Gușterița (Hammers­dorf), Noul Săsesc (Neudorf), Herina (Harina, Mönschsdorf), Homorod (Petersdorf) etc. Este un stil romanic târziu (contaminat de varii influențe), cu ziduri masive, abside semicirculare, cu elemente de sculptură și pictură. Locul romanicului este luat repede de gotic, care pătrunde în Transilvania prin secolele al XIII-lea – al XIV-lea și se prelungește până dincolo de anii 1500. Cel mai vechi monument gotic păstrat este mănăstirea Cârța (Kerz), construită pe la 1200, ca operă a unui șantier cistercian, pe o terra exempta de Blaccis („pământ smuls de la români“). Mănăstirea nu și-a putut îndeplini rolul „misionar“, dar a creat o adevărată școală arhitectonică prin iradierea goticului, la Bartolomeu-­Brașov (Kronstadt), Hălmeag (Halmagen, Hálmagy), Prejmer (Tartlau), Drăușeni (Dras), Bistrița (Bistritz, Nösen) etc. Mo­numente gotice reprezentative se găsesc în aproape toată regiunea de colonizare săsească din Transilvania – la Sibiu (Hermannstadt), Sighișoara (Schesburg), Mediaș (Mediasch), Sebeș (Mühlbach), Dej (Burglos, Dés), Turda (Thorenburg, Thorda), Moșna (Meschen), Biertan ­(Birthälm) etc. – dar cele mai impresionante sunt Biserica Neagră (Fecioara Maria) din Brașov și Biserica Sf. Mihail din Cluj (Klausenburg, Kolozsvár), ridi­cate în secolele al XIV-lea – al XV-lea. In­­fluențe gotice se văd și la biserica episcopală românească de la Feleac sau la castelele din Bran (secolul al XIV-lea) – ridicat sub Ludovic I de Anjou al Ungariei – și Hunedoara-Hunyad (secolul al XV-lea), ridicat sub unii membri ai familiei de Hunedoara (Corvinești).

Un fenomen interesant și inedit pe teritoriul României sunt bisericile fortificate ale germanilor. În esență, nu este vorba despre un aspect original – biserici fortificate au fost mai peste tot în Europa în Evul Mediu – dar cele din Transilvania sunt cele mai răsăritene, mai îndepărtate de occidentul Europei. În plus, sunt foarte bine păstrate. Aceste biserici fortificate, construite în stil romanico-gotic sau numai gotic, sunt situate în sudul Transilvaniei, acolo unde atacurile otomane erau mai numeroase. O caracteristică a lor este prezența, pe partea interioară a zidurilor de incintă, a spațiilor de locuit și de depozitat provizii alimentare, în timpul asediilor. În acest fel, viața celor asediați putea să se desfășoare normal, în condițiile precare date. Aceste monumente impresionante sunt situate în Țara Bârsei/Burzenland (Hărman/Honig­berg, Prejmer/Tartlau), în zona Rupea/Reps (Viscri/Deutsch-Weisskirch, Homorod/Hamruden), pe Valea Târnavelor/Kokelthal (Mediaș/Mediasch, Saschiz/Keisd, Copșa Mare/Gross-Kopisch, Apold/Trappold, Mălâncrav/Malmkrog, Alma Vii/Almen, Valea Viilor/Wurmloch, Moșna/Meschen, Biertan/Birthälm, Axente Sever/Frauendorf), zona Sibiu/Hermannstadt și Sebeș/Mühlbach (Câlnic/Kelling, Cisnădie/Heltau, Cisnădioara/Michelsberg) și în alte locuri, precum Agnita/Agnetheln, Dealu Frumos/Schönberg, Merghindeal/Mergeln, ­Cincșor/Klein-Schenk.

Cam în aceeași perioadă a Evului Mediu târziu și a Renașterii (circa 1360-1600), în nordul principatului Moldovei (într-o regiune a României de azi mai puțin expusă pericolului otoman), se ridicau o serie de cetăți, curți și palate princiare, biserici și mănăstiri, mărturie a unor sisteme arhitectonice și artistice de mare forță și valoare. Domni (principi) precum Petru al II-lea Mușat, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu au conferit strălucire acestei perioade, prin operele ctitorite de ei, de unii dintre boierii și mitropoliții lor. Șapte dintre mănăstirile din secolele al XV-lea și al XVI-lea fac parte din Catalogul ­UNESCO intitulat „Mari monumente ale lumii“, iar partea Moldovei cu cele mai importante astfel de monumente – regiunea numită Bucovina – a fost premiată în 1975 cu „Pomme d’Or“ (Mărul de aur), al Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor din Turism (FIJET). Bisericile și mănăstirile mai importante din această serie, mai toate situate în amintita regiune din nord-vestul Moldovei, sunt Pătrăuți, Probota, Suceava (Sf. Ioan cel Nou), Humor, Moldovița, Arbore, Voroneț, Putna, Râșca, Slatina, Sucevița, Dragomirna, Bogdana, Bălinești, Neamț, Pângărați, Bistrița. Aceste monumente, construite de meșteri pricepuți, locali și străini, poartă urme ale goticului, ale stilului bizantin, ale influențelor deopotrivă orientale și occidentale, dar îmbinate într-o sinteză originală, numită de către specialiști stil moldovenesc. Caracteristica lor deosebită este pictura (fresca) interioară și exterioară, cu programe iconografice de tip bizantin cu influențe occidentale, cu scene biblice și istorice de mare forță, între care Judecata de Apoi, Asediul Constantinopolului, Fecioara cu Pruncul, sfinții etc. Pictura exterioară, cu culori obținute din materiale naturale, vegetale și minerale, în ciuda multelor secole trecute, și-a păstrat prospețimea, mai ales așa-numitul „albastru de Voroneț“. De altminteri, biserica de la Voroneț este supranumită „Capela Sixtină cu fața spre lume“, fiind creată cam în timpul în care Michelangelo picta la Roma adevărata Capelă Sixtină. Și unele dintre aceste monumente, ca și cele din Transilvania, sunt înconjurate cu incinte fortificate (Putna, Moldovița, Dragomirna, Neamț), destinate apărării de atacuri externe. Toate elementele de pictură, arhitectură și sculptură, icoanele, brâurile exterioare din plăci de ceramică, obiectele de cult, cărțile, broderiile, mormintele princiare fac din aceste lăcașuri de cult monumente unice în peisajul european. Ulterior, în Moldova s-au ridicat noi monumente de cult impresionante, ca mănăstirile Sihăstria și Agapia, Văratec și Durău, Galata, Golia și Cetățuia, sau ca biserica „Trei Ierarhi“ din Iași. Agapia (secolul al ­XVII-lea) a fost pictată în interior, pe la 1861, de către Nicolae Grigorescu, unul dintre cei mai importanți pictori români, iar Durău (secolul al XVII-lea) a fost pictată de către Nicolae Tonitza (între 1936-1937), un alt artist de mare valoare. „Trei Ierarhi“, ctitorită de principele Vasile Lupu (1634-1653), este o sinteză a arhitecturii românești, având fațade sculptate integral, mai ales cu motive orientale.

Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române

Articol integral publicat în Tribuna Învățământului nr. 34