Începând din data de 13 septembrie, elevii de peste 12 ani, părinții acestora, precum și angajații din unitățile de învățământ – personal didactic și nedidactic – vor avea posibilitatea să se vaccineze împotriva noii tulpini de coronavirus și în școli. Cum, însă, la nivelul întregii țări, există doar 476 de astfel de cabinete medicale dotate corespunzător pentru vaccinare, imunizarea se va putea face și prin intermediul echipelor mobile, dar și prin vaccinarea la centrele de vaccinare din vecinătatea unităților de învățământ.
Mai multe amănunte despre acțiunea de vaccinare în școlir a oferit, miercuri, Valeriu Gheorghiță: „Au fost stabilite măsurile pentru asigurarea vaccinării în unitățile de învățământ a elevilor, studenților, a familiilor acestora și a personalului propriu. Practic, este cadrul metodologic după care se va desfășura procesul de vaccinare în unitățile de învățământ. Se transmite în cursul acestei dimineți această instrucțiune, atât către Ministerul Sănătății, direcțiile de sănătate publică, cât și către Ministerul Educației pentru a colabora în vederea implementării programului de vaccinare”, a anunțat miercuri, coordonatorul campaniei de vaccinare din țara noastră.
El a mai spus că, în vederea limitării riscului de infectare cu SARS-COV2 în comunitate, precum și în unitățile de învățământ, se va desfășura o campanie specială pentru vaccinarea în unitățile de învățământ a elevilor, familiilor acestora, studenților, personalului didactic și nedidactic încadrat în unitățile respective. Potrivit lui Gheorghiță, acțiunea de vaccinare se va derula pe o perioadă de circa două luni pentru învățământul preuniversitar și două luni pentru învățământul universitar pentru doza 1, urmând ca ulterior, în oglindă, să se contiune cu administrarea celei de-a doua doze.
„Practic, pentru sistemul preuniversitar, activitatea de vaccinare debutează pe 13 septembrie și se va încheia pe 15 noiembrie, iar pentru învățământul universitar debutează la 1 octombrie și se finalizează pe 1 decembrie”, a mai anunțat, miercuri, Valeriu Gheorghiță.
Pentru prima doză, campania va începe pe 13 septembrie și se încheia pe 15 noiembrie. Trebuie precizat, însă, că minorii nu se vor putea vaccina decât în prezența părinților și doar după exprimarea consimțământului informat printr-un formular.