A fost pe vremuri, în dimineaţa creştinismului, prin secolul al treilea, un înalt prelat, cu numele Valentin, care, împotriva poruncii lui Claudius, împăratul Romei, îi lega pe tineri în taina sfântă a cununiei în numele lui Hristos, dând astfel un sens mult mai înalt decât cel pământesc unirii dintre bărbat şi femeie. Pentru faptele lui, împăratul l-a dat osândit la moarte. A murit de moarte grea, bătut, schingiuit şi decapitat, ca un martir şi ca un sfânt. Şi sfânt a rămas, de-a lungul veacurilor, în memoria oamenilor şi a Bisericii.
Ceva mai încoace, un alt Valentin, lumesc, având cunoştinţă de istoria martirului care binecuvântase primul iubirea creştină, odată, când se-ngâna ziua cu noaptea şi era mai dulce somnul oamenilor, îndrăgostiţi şi chiar neîndrăgostiţi, s-a furişat în chilia amintirii evlaviosului episcop şi sfânt şi i-a furat veşmintele şi numele. De atunci, a început să se arate lumii ca Sfântul Valentin al Iubirii, momind şi ispitind mai ales pe tineri, aflaţi la vârsta când dragostea e înflăcărată, pe întortocheatele şi înşelătoarele cărări ale libovului și pasiunii. Şi astfel, a început să le şoptească în ureche şoapte de amor, să le deseneze inimioare de purpură, să le facă poezele pe care ei, cei înamorați, doar le caligrafiau şi le iscăleau, să le cânte din liră şi ghitară, cu glas dulce şi alunecos, să le întindă covoare de borangic şi să le înfăţişeze divane moi şi îmbietoare pe scena închipuirii lor aprinse… În fine… Ca într-o seducătoare hipnoză, tinerii îl ascultau halucinaţi, prinşi, pe de-a-ntregul, parte bărbătească şi parte femeiască, în vraja iubirii. Iubirea pe care, în starea beatitudinii, printre poeme şi muzici, şi-o doreau, cu ardoare, grabnic împlinită… Văzând Valentin ce putere avea asupra oamenilor, ce s-a gândit?… Doar cu farmece, cuvinte meșteșugite şi visări, pe calea şerpuitoare a iubirii, nu merge. Trebuie să încerce şi cu altfel de ispite, din care şi el poate avea un ce câştig. Mare hoţoman şi Valentin ăsta…
A vorbit, așadar, cu un meşteşugar, care putea face orice și nu se dădea în lături de la nimic, şi i-a comandat: lănțișoare, brățări și inimioare de tinichea, sclipiciuri, steluțe, origami și delicate chinezării, pernuţe de cârpă colorată, funde, şnururi şi panglici rozalii, acadele și bomboane de marţipan, alte și alte nenumărate nimicuri, pe care a început să le vândă tinerilor în ceasul când fiorul iubirii le dădea mai abitir sufletelor ghes, în timp ce-i momea cu vorbe dulci şi acorduri de alăută. Văzând că junii îmbătați de pasiune se dădeau în vânt după fleacuri purtătoare de conotații simbolice, iar el începea să prindă cheag pe altarul iubirii, Valentin a vorbit şi cu alţi fabricanţi și şi-a deschis tot mai multe tarabe şi prăvălii prin târguri, orașe și metropole. De la o vreme, nemaiajungându-i marfa, a început să și cumpere cu toptanul de la negustori care aduceau de peste mări şi ţări, de la chitai, niponi şi indieni, lucruri exotice, nimicuri, vrute şi nevrute, colorate, înmiresmate, de toate pentru toţi. Vânzând semne de dragoste înamoraţilor, a început a aduna Valentin averi nemăsurate…
Astăzi, e putred de bogat. De ziua lui, pe care a luat-o, şi pe aceasta, de la Sfântul de dinainte, mall-urile, hypermarket-urile şi shop-urile din Lumea Nouă, de pe Bătrânul Continent şi de pe toate meridianele lumii sunt pline de îndrăgostiţi, mai tineri, mai tomnatici ori chiar mai copţi, care dau din colţ în colț după daruri pentru a cuceri ori îndupleca inima iubitului sau iubitei. După tejghea, nu mai stă Cupidonul cârlionţat, şiret, în tunică de catifea albastră, cu glas mieros şi stihuri meşteşugite, cu lira ascunsă sub aripile-i albe de heruvim, Valentinul de pe vremuri, amorezat de iubirea altora și de iubirea de sine. Undeva, sus, într-un birou de lux exorbitant, de la ultimul etaj al unei maiestuoase clădiri, pierdut între norii înmiresmaţi ai unui trabuc, un miliardar obez, în costum de 50.000 de lire sterline, cu un ceas de jumătate de milion, cu inele şi diamante în fiecare deget, obeze și ele la scară mai mică, priveşte apatic în sutele de monitoare puse, de jur-împrejur, pe pereţii vastului condominium. Fiecare îi prezintă imagini live din mall-urile, din holding-urile, companiile, fabricile, pe care le are pretutindeni. Toate forfotesc de lume, de oameni care cumpără, de lucrători care fabrică o imensă varietate de obiecte aflate sub semnul sacru al iubirii, care se vrea mărturisită, în chip simbolic și concret, prin dăruire și primire și pecetluită de săruturi pline de semnificație. O imensă industrie a iubirii, ramificată în unități de producție, de marketing și desfacere, întinsă în toată lumea, se perindă în imagini rapide pe ecrane. Declaraţii, șarade, calambururi lirice şi poeme de dragoste compun automat, câteva mii pe secundă, computere cu softuri create anume, pe care tot ele, ingenioasele mașinării, le trimit instantaneu către îndrăgostiţii din toată lumea, contra-cost. O declaraţie de o frază costă ceva, dar nu prea mult, fiind accesibilă îndrăgostiţilor mai săraci. Un poem de 100 de strofe, în stilul marilor poeți care au cântat amorul, costă mult sau foarte mult. Și-l permit milionarii, care trăiesc iubirea cu ardoare și patimă, mai ales cei trecuți de prima și de a doua tinerețe, înliboviți perpetuu, dedați la plăceri și desfătări, pururi în zodia poftelor și a ispitelor. Buletine electronice raportează încasări de zeci și sute de milioane într-un ritm debordant. Azi e 14 februarie, Ziua Îndrăgostiţilor. Gras, zâmbind uneori, un zâmbet enigmatic în colțurile lăsate ale gurii, cel care stăpâneşte iubirea în nenumăratele ei metamorfoze stă afundat într-un fotoliu, fumându-şi trabucul, de care atârnă un vârf mare de scrum, şi sorbind apatic din paharul gros de cristal. Moţăie şi capul îi cade din când în când pe piept. O coroană de zulufi, suri, anarhici, împuținați de timp, reminscențe ale cârlionților de demult, îi tivește ceafa, urcând, pe ambele părți al capului, spre urechi. În cele din urmă, alunecă într-un somn adânc. De stofa scumpă a costumului, îi atârnă, de la umeri în jos, cu vârfurile tocite măturând podeaua, două aripi destrămate, rare, prăbuşite de-a lungul trupului magnific, ostenit de atâta trudă. Nu-i puțin lucru să guvernezi dragostea oamenilor. Valentin, nababul iubirii, doarme, cum nu se poate mai mulţumit.
Sorin IVAN